În satul copilăriei mele, primăvara avea nu doar prospețimea pomilor și a florilor din grădinița fiecărei gospodării.
Un fel de zumzet cuprindea fiecare casă, fiecare curte.
În Păresimi, femeile împrumutau una de la alta modele de cuverturi/ perdele/ dantele pentru lenjerie de pat și lucrau fără obosire. Țeseau, coseau,împleteau.
Nu era curent electric. Lucrul se întindea până târziu în noapte.
La lumina lămpii agățate de perete.
Dacă mă gândesc, pe vremea aceea, cozile, la cooperativă,se adunau doar la gaz, pentru că se aducea, în butoaie, de la București.
Munca asta femeiască, competitivă în felul ei, se completa cu partea nevăzută, de mare Sărbătoare așteptată.
Din economiile făcute în timpul iernii, se cumpărau haine noi, mai ales, pentru copii.
Paștele venea cu parfumul lui inconfundabil, pe care îl simt și acum!
Rochițele și pantofii, panglicile și șosetele de mătase, toate miroseau extraordinar!
A ceva cules,parcă, dintr-o altă lume!💝
În zilele acelea de Paști, am înțeles esența familiei, a neamului, a rudelor venite din satele din jur.
De pe masă,sigur, nu lipseau cozonacul și ouăle roșii!
Văd,ca prin vis, un moment de senzație, petrecut, fie a doua zi de Paști, fie de Duminica Tomii, fie de Rusalii.
” Se duc cu plocon”!
Într-un coș mare,alb,împletit din nu știu ce fel de lemn foarte subțire, familiile tinere adunau cornuri de pâine albă ( simți mirosul, așa-i?), friptură, ouă roșii, cozonac, vin, țuică, bomboane.
Și câte un batic pentru nașa,
Cei mai înstăriți plăteau și doi lăutari. o vioară și un țambal sau acordeon, care îi însoțeau, făcându-și meseria, cum știau ei mai bine.
Micul alai, urmatt adesea de copii curioși, se îndrepta către casa nașilor, unde urma o mică petrecere.
Nu știu când au fost părinții mei cu plocon la nașii lor de cununie, ultima oară.
Ce țin bine minte sunt ferestrele mari ale casei cu vedere către ulița mare, pe ale căror corlate se înșirau ghivece cu mușcate roșii.
Și mersul legănat al nașei Rada!💓
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu