la povesti..

In joc de vapai scurte, incalzind camaruta, noaptea parea fara sfarsit. Pentru matusa nu era ceva nou. Doar ca acum avea cu cine sa-si imparta gandurile. Am ajuns si la lucruri mai serioase. Eu intrebam, ea isi tot intoarcea amintirile de pe o parte pe alta. Si eu, si ea stiam cate ceva. Eu , de la tata. Ea, din auzite. I-am promis ca n-o sa las povestile sa se risipeasca. Satele noastre se tin de mana. Intre vaile a doua rauri- Argesul si Neajlovul. Nu este de mirare ca sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrasi de luncile prielnice. Se pastreaza povesti... L-am vazut intr-o vara, eram copil. I se spune Vadu' Stanchii. Saracut, case risipe , micute. Curti stamte. Cum a putut fiecare. Drum de tara. Praf si pietre. Se zice ca, demult, un mare domn, numele nu i se mai pastreaza, ar fi trecut intr-o noapte smolita si ploioasa , pe la hanul, aruncat pe spinarea unui damb. Crasmarita- frumoasa foc! Ca toate crasmaritele! Pentru ca vinul era dulce si mersul Stanchii ametitor, domnul a mai trecut si-n alte nopti. I-a cerut femeii sa –l astepte. Credincioasa. Seara de seara. Cu lampa aprinsa. Intr-o noapte de toamna lipicioasa, intunecata de nu se mai vedea nici cosul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit. Nemancat si obosit , Domnul a batut in geam.Cauta odihna in bratele Stanchii. Femeia isi uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeti. Si-au platit scump placerea de a bea vin la Vadu’ Stanchii. Le-au fost taiate bratele . De la coate. Si aruncate corbilor. In toate partile. De atunci, cele doua sate vecine se numesc Corbii Ciungi. Si Corbii Mari.