timpul regăsirii

 Printre primele imagini pe care le păstrez în minte, din copilăria timpurie,  este peretele alb, dinspre răsărit, al  camerei în care dormeau  bunicii mei. măicuța și talițu.  Se adunau acolo două icoane, una mare, înrămată în maroniu, cu Maica Domnului și pruncul ei, și alta micuță, cu ramă subțire, gri argintiu.

Pleoape grele se lăsau peste o față blândă, terminată cu  barbă lungă, albă, îngrijită,ca și  părul  nins  de  ani nenumărați.Fără trup, doar o cămașă lungă, albă și  ea.  

Un moșneag  bun,  fără  vârstă.

 Nicăieri, în toată viața mea, nu am mai văzut o asemenea icoană. 

Măicuța zicea  că așa  ar trebui să arate  Dumnezeu!

  Sub icoane,  unde  bunica  punea  busuioc verde ,vara, și  uscat, la Bobotează,  erau trei  decorații. Talițu le primise la  Mărăști, Mărășești și Oituz. Una era  „Crucea Sfântul Gheorghe„.  Alta era însoțită de un brevet, purtând semnătura Regelui.

  Acel ”F„, ca o floare  vie, îmi  crea un fel de emoție specială, nu, nici pe el nu l-am mai  găsit atât de frumos altundeva.

 Icoanele și decorațiile s-au rătăcit, eu nu știam atunci cât de prețioase sunt, părinții au construit altă casă.

  S-au rătăcit drumurile, a rămas  pictat în mintea mea de atunci și de acum, un parfum mult  mai puternic decât oricare altul, cumpărat din cine știe ce loc, pe unde m-au purtat pașii.

  Am pierdut mersul  mereu pe fugă al mamei, privirea albastră, când blândă, când mustrătoare, a tatei, bănuții primiți  la sorcovă,  șorțulețele de uniformă, din anii de școală, serbările pe scena mereu  clătinată,  bicicleta  căreia mereu i se rupea  câte o spiță,zâmbetul poștașului aducător de scrisori în plicuri mici, colorate.

 Ce bine că  există sertare  ascunse !💓  

Unde o fi seara primului bal, în rochia plisată, de stofă liliachie, pasul foarte  aproape, al mamei?

 Mă ”conducea„ acasă un băiat.

 Câți vișini vor fi înflorit în  livadă, de câte ori se va fi deschis și închis  portița dinspre grădină, câte sâmbete, duminici și sărbători vor fi fugit pe drumul  alb  din fața casei  mele, de câte ori voi fi tras cu  urechea, în  zori de zi, la ceasul deșteptător?

Revăd cu  tandrețe  scrisori,  diplome și bilețele, citesc printre rânduri, mângâi anii aceia cam fără de griji, încerc să le păstrez ritmul.

  Vara  are plete  verzi, curate, i le-a limpezit ploaia!

 Cum este să fii mamă perfectă, iar mai apoi, bunică  departe/aproape, nimeni  nu cred  că  știe cu  adevărat

Poți alege  doar  ce să-ți  amintești  cu drag!💓