povești adevărate pentru prieteni
Merg rar cu autobuzul, de fapt, de câteva ori pe lună.Îmi place mersul pe jos.
Lume nu prea multă...l-am zărit. Nu-l mai văzusem de niște ani buni.
Întîi am crezut că mi se pare.
Am fost la nunta lor, el, inginer, ardelean, frumos. Ea,cam urâțică, fiica unui director de școală. Nuntă mare! La Cornul vânătorului.
Omul la care mă uitam acum stupefiată vorbea singur într-un autobuz aproape plin, gesticula, mâinile i se mișcau neascultătoare.
Pe obraz, lacrimi se scurgeau, cumva, fără voia mea...
Poți răspunde la întrebarea. ce este viața?
