” ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți...”Lucian Blaga
povești adevărate pentru prieteni
Au fost niște ani, când organismul meu funcționa ca un ceasornic; mă trezeam, în fiecare zi la aceeași oră.
Se întâmpla când fiii mei erau mici,eu le pregăteam micul dejun, ei apăreau, pe rând,povesteam de-ale lor și de-ale mele, apoi fiecare pleca în treburile lui, eu începeam ziua de lucru pentru școală, urmau orele de meditații (totdeauna am avut cursuri după amiază), treburi gospodărești, fuga spre școală.
Astăzi, mi-a venit în minte o vorbă dragă, rătăcită într- un sertăraș„ să înfig un corn în pernă„ și, odată cu ea,s-a ivit o parte dintr-o vacanță de vară, când îmi pregăteam definitivatul de profesoară.
Meserie căreia i-am dedicat, cu tot sufletul, cea mai mare parte din viață.
Camera în care învățam, pe jos, nu la birou, era plină de cărți, cursuri din studenție, fișe, caiete, notițe, însemnări.
Îmi plăcea locul meu, o„dezordine organizată”, să-i zic, știam unde să caut orice mi-ar fi trebuit, indiferent de oră.
Din harababura aceea, nu lipsea câte un măr roșu.
Unul în fiecare zi.
Când mi se făcea sete-respectam programul de masă- într-o mică pauză, mușcam cu poftă din mărul necules din pomul fermecat.
După niște ore de lucru,mi se cam făcea somn.
Înfigeam un corn, nu într-o pernă, ci printre cărți, cursuri și notițe. Ascultătoare, ele rămâneau nemișcate.
Dulcea mea evadare!
M-am dus la examen, l-am promovat, au urmat altele- licența la Universitatea din Craiova-ce examen frumos,”Ion Pillat, simbolist și clasicist”, pentru a cărui pregătire am ajuns, cu mare dificultate, la conacul Brătienilor.
Extraordinar coordonatorul lucrării mele de licență, profesorul de estetică, Domnul E. Dumitrașcu, de a cărui erudiție mă îndrăgostisem în taină!. Alți pași, alți ani, alte examene, concurs pentru intrare în oraș,gradele iI și i.
Camera este la locul ei, biblioteca mea este mult mai bogată, eu, să zic că aș fi aceeași, dar de! au trecut muuulți ani.
Somnul nu mai vine totdeauna când îl chem, orele trezirii sunt diferite.
Am libertatea pe care mi-o doream în tinerețe,fac exact ce vreau, citesc cât pot ce-mi place, mă plimb,văd filme,aflu ce se mai întâmplă în lume....
Regrete?
Unii spun că este greșit să regreți, treaba lor!
Aș vrea să mai înfig, la orice oră, un corn într-o nevăzută pernă, aș putea să scot cărți învechite, cursuri și notițe...loc pentru regrete ar fi.
Ele dau buzna, pe nechemate-când văd câte un film ( îmi plac documentarele, filmele istorice, pentru că mereu am simțit că în mintea mea nu prea este ordine cu această doamnă,istoria, scrisă mai ales de către bărbați) .
Cel mai mult mi-a plăcut partea ei antică.
Domnul Neagu, profesorul din primul an de liceu, ne învăța istorie într-un fel pe care alții nu-l știau.
Când ne asculta, se întorcea cu spatele la hartă, iar arătătorul lui se oprea într-un punct.
Un nume, despre care trebuia să-i povestești tot ce știai.
Tot ce te învățase el în acel trimestru.
Îmi plac filmele de dragoste!
Îmi creează o stare imposibil de povestit, când pot să plâng.
Eu cu mine.
Și dacă mă întâlnesc în vreo scenă cu o privire tandră sau cu un braț, la fel de gingaș care înlănțuie o talie, ei, da! atunci tresare, vie, o întrebare: mie mi s-a întâmplat? când ? de ce nu am prins clipa aceea în podul palmei? să o fi păstrat duioasă, dulce și eternă?
Altfel, viața are regulile ei, mai mult aleargă decât s-ar odihni...
„La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
RăspundețiȘtergerePăienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdator bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire, -o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu, desigur, i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau c-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
Ce straniu lucru: vremea! Deodată, pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei, trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Şi m-ai găsit, zâmbîndu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.„ Ion Pillat”Aci sosi pe vremuri”
Am păstrat tema, aprofundând-o, și pentru lucrarea de gradul ! Coordonatorul a fost scriitorul și profesorul Ion Dodu- Bălan. Am trăit marea bucurie ca, după aceea, poetul Ion Pillat să se studieze în gimnaziu și în liceu. Fusese interzis din mai multe motive, unul fiind acela că era descendentul Brătienilor. Ceva simpatic, dar și dureros din perioada de studiu..: nu mai știu de unde am obținut aprobarea de a merge la ”Florica”. Am ajuns către asfințit, se vedeau viile, bisericuța, peisajul era absolut extraordinar.Un colțișor de Rai. Întocmai ca în în bijuteria lirică ”Aci sosi pe vremuri”. Am identificat și zona unde ar fi trebuit să fi fost locul de veci al poetului. A apărut un milițan, care ne-a întrebat ce căutăm. El păzea ilustrul fost conac, devenit magazie unde gospodăria de partid păstra cereale I-am spus. ” Mă interesează poetul Ion Pillat ( mă temeam de vreo complicație politică- doar era vremea Ceaușeștilor). Milițianul s-a întors după niște minute bune și mi-a spus că „persoana căutată nu locuiește acolo.„.... Trist. poate fi de râs, dar total adevărat.
RăspundețiȘtergere