Se afișează postările cu eticheta 1869. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1869. Afișați toate postările

miercuri, 2 mai 2012

învățământul

este un lucru admirabil, dar e bine  să ne amintim , din când în când, că nimic  din ceea ce merită să  fie știut nu poate fi predat. Oscar Wilde


Ați fost profesoara verișoarei mele. Mă puteți primi și pe mine la meditație? Nu prea  mă simt eu   pregătit, mereu am avut probleme cu  gramatica.
 Am fost surprinsă,  era prima oară când un  copil mă aborda astfel. Vreau să vorbesc cu unul dintre părinți, i-am spus. Seara, m-a sunat mama  lui, care  mi-a spus că are încredere în  alegerea  fiului.
 La început, își făcea temele, punea întrebări, părea implicat. După o vreme, și-a cam pierdut interesul.
-Doamna profesoară, îmi cereți  prea mult. Tata  a construit cea mai tare afacere, are bani  să ne cumpărăm cea mai frumoasă casă din nu știu ce insulă. A învățat  cât să intre în liceu. Facultatea n-a fost o problemă. Asta vreau și eu, orice liceu, de ce adică  să-mi bat capul degeaba, la ce o să-mi folosească mie atâtea  cunoștințe?
Ne-am despărțit  fără  regrete.//
Peste o lună termină liceul.
 L-am revăzut, absolut întâmplător, pe  tată, creatorul imperiului, supărat foc – bacalaureatul este prea greu, doamnă, ce, toată lumea trebuie să fie tobă de carte? Adică de ce să nu intri la facultate  și fără bacalaureat, de ce să nu-l poți  da când îți vine mai multă minte?
 Să vin cu argumente ar fi fost  inutil.
Acasă, am  găsit un email de la o colegă de liceu-
1869,Test de admitere la Harvard

Renumita universitatea americană a dat un anunţ în ziar pentru a atrage cât mai mulţi studenţi.
Din 210 de candidaţi, 185 au trecut testul de admitere.

Subiectele au fost  date publicităţii de The New York, fiind preluate de întreaga presă internaţională.
Acest test este o fereastră incredibilă prin care descoperim ce însemna cândva educaţia de elită din America , notează Good Culture
Totuşi, la vremea respectivă, examenul a fost considerat floare la ureche, dat fiind că din 210 candidaţi au intrat 185.
Publicaţia Good Culture a publicat un material intitulat "Poţi să treci examenul de admitere la Harvard din 1869? în timp ce Business Insider a expus subiectele.

Ce trebuia să ştie, în 1869, un candidat la Harvard?
Pe lângă latină, greacă, greacă veche şi geografie antică, candidaţii trebuiau să aibă cunoştinţe semnificative de artimetică, algebră şi geometrie.
Iată câteva dintre subiectele examenului de admitere la Harvard, din 1869
- Reduceţi următoarea expresie la cea mai simplă formă:
(9a2b2- 4b4) (a2- b2) - (3ab - 2b2) (3a [a2 + b2] - 2b [b2 + 3ab - a2])b
- Un om a cumpărat un ceas, un lanţ şi un medalion cu 216 dolari. Ceasul şi medalionul împreună au costat de trei ori mai mult decât lanţul, iar lanţul şi medalionul costă împreună jumătate din cât a costat ceasul. Care a fost preţul fiecăruia?
- Demonstraţi formula pentru cosinusul sumei a două unghiuri şi deduceţi formulele pentru cosinusul dublului unghiului şi cosinusul a jumătate dintr-un unghi..
- Cât reprezintă 50 lire sterline şi 12 şilingi la o dobândă de 8%, la sfârşitul a cinci ani, două luni şi trei zile.
- Descrieţi traseul urmat de Cei zece mii (un grup de mercenari, majoritatea greci, conduşi de Cyrus cel tânăr în încercarea de a prelua cu forţa tronul Imperiului Persan, de la fratele său Artaxerxes II - n.n) sau desenaţi-l pe o hartă.
- Traduceţi în latină: Cine a fost mai ilustru în Grecia decât Temistocle, care atunci când a fost condus în exil nu a făcut rău ţării sale nerecunoscătoare, dar a făcut acelaşi lucru pe care Coriolanus l-a făcut cu douăzeci de ani înainte.
- Gramatica latină : Care sunt părţile principale ale termenilor : cado, cacdo, tono, reperio, curro, pasco , paciscor.
- Precizaţi toate infinitivele şi participiile de la abeo, ulciscor, indicativul prezent pentru fio, indicativ viitor activ şi prezentul subjonctiv pasiv pentru munio.
- Gramatică greacă: Daţi un exemplu de omitere a unuia sau a mai multor sunete într-un cuvânt sau o frază (pentru a face pronunţia mai uşoară). În ce cuvinte accentul vocalei omise dispare cu vocala?
- Arătaţi cum poate fi aflată aria unui poligon circumscris unui cerc, apoi modul în care aria unui cerc poate fi caculată. Apoi demonstraţi că cercurile sunt unul faţă de altul în aceeaşi relaţie precum pătratele razelor lor.
- Pericle: omul şi politica sa.//
p.s.prietena mea zice că nimeni,  absolut nimeni,   n-ar putea rezolva testul Harvard 1869.
tu ce spui?
cum o fi mai bine?