Gest fără precedent. Şeful Bisericii din Cipru pune la dispoziţia statului toată averea pentru ieşirea din criză
de Mihaela Stoica Publicat la: 20.03.2013
Şeful influentei Biserici Ortodoxe din Cipru, Arhiepiscopul Chrysostomos
al II-lea, a anunţat miercuri că pune la dispoziţia statului toate
bunurile busericii pentru a ajuta la ieşirea din criza financiară, în
contextul în care Parlamentul a respins ieri taxa de 10 % pe toate
depozitele bancare pentru a finanţa un acord de bailout, potrivit CNBC şi AFP.
Anunţul a fost făcut miercuri de Arhiepiscopul Chrysostomos al II-lea,
după întâlnirea pe care a a avut-o în cursul dimineţii cu preşedintele
Nicos Anastasiades. Şeful Bisericii Cipriote a anunţat că Biserica vrea
să-şi ipotecheze bunurile pentru a cumpăra obligaţiuni ale statului.
Biserica din Cipru, o instituţie extrem de influentă, deţine o avere considerabilă, incluzând proprietăţi, acţiuni la banca Hellenic Bank, dar şi la companii, inclusiv la o berărie.
Marţi, Parlamentul cipriot a respins taxa pe depozite bancare, condiţie pentru primirea unui pachet de împrumuturi externe de la zona euro.
Proiectul a fost respins cu 36 de voturi împotrivă, 19 abţineri şi niciun vot favorabil.
Cipru are nevoie de 15,8 miliarde de euro
pentru a-şi salva băncile şi consolida finanţele publice pentru a evita
astfel o ieşire potenţial de moneda europeană comună, mai scrie CNBC.
Statele din zona euro
au decis sâmbătă să ajute Cipru cu împrumuturi de 10 miliarde de euro,
însă acestea sunt condiţionate de colectarea de către guvern a unor
fonduri de 5,8 miliarde de euro prin taxarea depozitelor din băncile
locale. Varianta iniţială a taxei prevedea un nivel de 6,75% pentru
depozitele mai mici de 100.000 de euro şi 9,9% pentru cele peste acest
prag. Ulterior, planul a fost modificat pentru a fi scutite de taxe
depozitele sub 20.000 de euro.//