O să-mi
spui că a citi sau a reciti Kafka în plină vacanță caniculară nu este cel mai
fericit lucru.
Cred că te voi contrazice. Am luat cartea la întâmplare, adică nu chiar așa, o tot
ocoleam, am cumpărat-o acum câțiva ani-Franz Kafka, Pagini de jurnal și
corespondență.
Nu este
biografie, pentru că el nu și-ar fi dorit să se expună, nu, în niciun caz,
este o derutantă neputință de a stabili o legătură între lucruri, fapte, sine.
Kafka observă, adună
amănunte, se întreabă, își ascultă
vocile interioare, el este un tip care luptă cu sine, pentru a-și respinge propria
imagine.
Ce
contează? Nu neapărat adevărul, ci adevăratul din el.
Greu de acceptat, așa-i?
Uite ceva absolut
crud-povestește pe la pagina 114 de ce îl ura el foarte tare pe un coleg de
clasă, erau într-a V-a. De ce? pentru că atunci când intra în clasă, îl
găsea stand la locul lui obișnuit, lângă
sobă.De ce venea și nu era în stare
să-și ia inima în dinți și să abandoneze?
Înțelegi
ura asta? Tu ai simțit ceva asemănător?
Ar fi o
întrebare.
Fii atent
ce spune el despre suferință..să te plângi înseamnă să pui întrebări și să aștepți până
vine răspunsul. Însă întrebările care
nu-și răspund singure prin însăși
formularea lor nu vor primi niciodată răspuns.Nimeni nu-l desparte pe cel care
pune întrebările de cel care dă răspunsurile.
Am ajuns la
pagina 186.
Te-am convins să citești cartea, dacă n-ai citit-o deja?cum să te conving, spunându-ți două vorbe? ia cartea și vezi!
