de raze plin..

motto:
~Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.~
Mihai Eminescu//

~Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi ,sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii, iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată, i-a prins noaptea pe câmp.
O ploaie  repezita  le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. 
Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu, au ajuns la marginea unui sat.
 Abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
 Câini mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
- Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
- Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! 
Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă!
 Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus sa doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere, cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de  Dumnezeu.:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre? că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
- Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
- Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul cel  de acolo.
- Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.~
Geo Bogza

// darul Stefaniei-

vreme trece, vreme vine,

toate-s vechi și nouă toate.. astăzi, 15 ianuarie, ca și anul trecut, ca în toți anii care s-au dus, lumea își va aminti  de POET, înșirând cuvinte goale , ce din coadă au să sune.., unii, fără să fi citit măcar un vers- două în ultima vreme Lumea e așa cum este.. Căci acelorași mijloace/Se supun câte există, /Și de mii de ani încoace/Lumea-i.veselă și tristă..„lumea-n sine rămâne o problemă înlăuntrul căreia se rătăcește câte o rază slabă, câte o străfulgerare pe care cugetătorul adânc o încremenește pe hârtie, pe care citind-o, se naște în păreții capului său acea rezonanță lungă care face să vezi într-adevăr ca lume și viață sunt vis  Proză- Archaeus)

Mă gândisem să scriu despre femeile care i-au influențat viața. Unde vei găsi cuvântul , să exprime adevărul? Sau care l-au iubit M-a fermecat cu vreo scânteie/ Din clipa-n care ne văzum?/Deși nu e decât femeie,/E totuși altfel ” nu știu cum..
N-au fost puține! Înc-o gură-și dispare../Ca un stâlp eu stam în lună!?Ce frumoasă, ce nebună?E albastra-mi dulce floare! dacă este să ne referim doar la cele consemnate de istoriografia literară-frumoasa fără nume din copilărie, actrița Eufrosina( Lina) Popescu, din trupa Tardini, Fany Tardini, Cleopatra Poenaru, Frederica Bognar- artistă de la teatrul vienez, Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu și marea lui iubire,Veronica Micle , cum spune ea, cum spun și alții, cine mai știe..
Eu nu cred.
Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie,/De și-ai da viața toată,/Nime-n lume nu ne știe.
Câteva dintre ele și-au disputat locul de Unică muză când vine vorba de cele mai pline poezii de iubire..Femeia?Ce este și acest măr de ceartă,/Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă/Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă,/Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă/A visurilor proprii eternă jucărie?
Am renunțat. Am luat o poezioară din Manuscrise.
Un Eminescu jucăuș/iubitor/sincer/ ironic.
”Vreo zgâtie de fată
Cărei gura nu-i mai tace,
Ca stigleții-ntoarce capul
Când încolo, când încoace.

Sau o altă visătoare
Care lină și măreață
Are-n ochii-i întuneric
Și mândrie are-n față.

Sau mai mici și mai plinuțe
Sau mai zvelte și mai slabe,
Toate peste-un sfert de secol,
Vai! Vor fi aproape babe.

Și zâmbesc atât de dulce
Ca și când ar fi de-a pururi!
Toate grațiile de astăzi
Or să fie atunci cusururi.”
Am ales și un articol din publicistica eminesciană, latură mai puțin cunoscută a operei sale –Școalele noastre sunt rele, un fragment, gândindu-mă că , în perioada cât va fi fost revizor școlar și bun prieten cu învățătorul Ion Creangă, El va fi cunoscut bine gravele probleme ale școlii și ale slujitorilor ei.
”Cauza de cadenței școalelor e clar declasarea generală, care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra țării întregi. Răul trebuie scos de la rădăcină; trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploaiat la Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul echivalentului material probe că posedă un capital intelectual de resort, probe că a învățat carte, că pricepe treaba la care e pus.
Dar când măsura generală de cultură ce li se cere Mihăileștilor, Costineștilor,Caradalelor sunt patru clase primare, iar echivalentul material, plătit din munca altora în schimbul acelei prețioase culturi, se suie la milioane, nu se poate pretinde nici de la profesori să fie altfel decât sunt, să nu fie gonitori de funcții ca toți, cumularzi ca toți, și să lege de gard o carte-n România nu-ți ajută nimic dacă n-ai doza de viclenie pentru a te-ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă tulbure…….Când cu patru clase primare și violoncel ajungi prim-redactor, deputat, director de bancă, răscumpărător de drum de fier, milionar- apoi nu e nebun acela care-nvață însuși și-nvață și pe alții, pentru ce? Pentru 200-300 de franci pe lună?
Nu, să fim drepți.
Ceea ce nu se cere de la nimeni nu se ceară nici de la profesori.Și ei sunt oameni ca toți oamenii; când unul plagiază nu face decât să urmeze exemplul ministrului său; când e neglijent urmează pe cei mai iluștri dintre concetățenii săi; c-un cuvânt ei sunt ca toți și toți sunt ca dânșii.
Dacă există excepții, lucrul să nu ne mire.E câte unul care a prins dragoste de știința lui, care, în sfera ei senină, găsește un adevărat liman de scăpare din putrezirea ce-l înconjoară; pentru care iubirea adevărului pentru el însuși e un echivalent suficient al muncii lui.” Eminescu,Opere, III.Publicistică.Corespondență.Fragmentarium , pagina 614.


p.s. Îl prețuim pe EMINESCU?
Îl înțelegem?