căci lumea asta teatru e..

motto: v-am  dat teatru vi-l păziţi ,
 Ca un lăcaş de muze;

 Cu el curînd veţi fi vestiţi  Prin veşti departe duse.
 Cu el năravuri îndreptaţi, 
 Daţi ascuţiri la minte, 
 Podoabe limbei noastre daţi
 Cu româneşti cuvinte!,
 Iancu Văcărescu, 1819// Deunăzi, înainte de începerea  concertului Filarmonicii, un domn, ocupant al unui loc de pe rândul din fața mea, s-a ridicat, și,  după ce a cuprins cu privirea mare parte din sală, s-a adresat, așa, impersonal oarecum:

 Unde sunt, domle intelectualii din orașul ăsta?(și a înșirat vreo șase  nume de profesioniști), că nu văd pe  niciunul  la teatrul  nostru. La Teatrul Davila. Știați că artiștii teatrului Davila nu au bani nici măcar să-și plătească afișele?Uite, vă spun eu, a continuat vorbitorul, în timp ce în  sală s-a  așternut  o liniște dureroasă,  sâmbătă și duminică seara, de la orele 18, puteți vedea Gaițele. Scrisă de  dramaturgul argeșean Alexandru Kirițescu.

 Să vă mai spun că  un bilet pentru elevi/studenți/pensionari  costă 5(CINCI) lei?

 Am avut impresia că nu aud bine..

 Toate privirile celor pe care îi puteam vedea erau  înfipte în podea.//

 Aseară am revăzut piesa. Cu niște ani în urmă, un teatru bucureștean  a venit la noi cu o distribuție de prestigiu. Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana-Ionescu, Gheorghe Dinică, Florin Piersic..//

Aseară, sala  a fost pe jumătate plină.
Sau  pe jumătate goală..Nu-mi permit comentarii.Totuși, parcă mi-a lăsat un gust amar  tirada de înjurături din  replicile multor personaje, cum, altădată, într-un alt spectacol,  așa-zisele picanterii  erau  de-a dreptul vulgarități. Într-o sală de spectacol nu sunt doar persoane  care vor să râdă..

să râdă oricum..Aseară, actorii  au  jucat  așa cum au simțit.
Am o admirație deplină pentru artista Luminița Borta! A susținut tot spectacolul. Privind-o, am simțit un fel de durere și mi-am zis, așa, pentru mine, că  jocul ei nu este  cu nimic mai prejos de cel al oricărei actrițe de  la Bulandra sau de la Național... dar.. vezi? este un dar..Cine decide ce loc ți se cuvine în lumea asta?  M-am gândit  la  elevii talentați, inteligenți, care s-au născut și învață în cine știe ce sat uitat de lume..în vreme ce  alții- fii de beizadele-  pot să învețe acolo unde vor ei și părinții lor. Își  aleg, nu doar școlile, ci și profesorii/meditatorii.. 

 Și gândul meu s-a dus mai departe-  în mai toate municipiile  există teatre.

 Și actori, mulți dintre ei, foarte talentați..

ce face societatea pentru ei??//

arca lui Iona

Nu merge înaintea mea, s-ar putea  să nu te urmez,  nu merge  în urma mea, s-ar putea să  nu te conduc,  fii alături de mine!

Îi ascult  bătaia ritmică  în geam- cadență deloc amenințătoare , îmi zic în gând.
 Dacă  o asociez cu  atâtea știri venite  din toate părțile, ploaia care își  tânguie  plânsul  pare a fi o pedeapsă. Poate chiar este..//

N-am zărit afișul, l-a văzut R și ne-a întrebat- suntem patru  prietene- dacă vrem să  mergem la teatru.
 N-am zis nimic, nu știam   ce piesă  se joacă,  n-am mai fost la teatrul nostru  de vreo doi ani.

 În drum spre casă, deși  ploaia se întețise, am citit  afișul, rupt pe jumătate. Nu poate fi  aleasă chiar întâmplător  tema Arca lui Iona,  mi-am zis , așa pentru mine.

Și nici numele dramaturgului- avocatul Florentin Sorescu- nu pare a fi  o coincidență, să  existe un fiu, un nepot  de-al  autorului  piesei Iona„ și să nu fi auzit de el?

 Cu atâtea semne de întrebare  în  cap, am ajuns  , în urmă cu vreo câteva seri, în Sala  Liviu Ciulei  a teatrului Davila . Puține scaune, foarte puține ocupate, R  și  cu mine avem locurile 3 și 4 , rândul II, mă și mir că  două persoane , fiecare cu câte o pungă  cam unsuroasă în brațe, s-au așezat tocmai  unde nu trebuie, mă rog, s-au deplasat de urgență  pe locurile lor..

Decor sărac- un interior alb/gri, rupt de lume, un fel de insulă în derivă, plutind într-o mare de ploi.

Doi bătrânei, rupți și ei nu doar de realitate, pe care fiecare o respinge în felul său.Retrași, ca toată suflarea orașului, în propria cochilie. 

 El-Dan Ivanesi-  fostul suflet  al  unei mari uzine, abandonat de toți prietenii, pentru că a făcut o greșeală, nu mai crede decât în  filozofia lui Neuwton. A trăit pentru fabrică, pentru oamenii ei. Familia  lui n-a contat, nu era timp pentru casă, a uitat că există iubire, poate că  nici n-a fost vreodată.

 Ea- Luminița Borta-  încă frumoasă, suplă,  degete lungi,   păr natural,   repară  păpuși -  trupuri inerte, rătăcite prin colțurile casei, amuțite într-un timp   necontorizat. Își plânge copilul pe care nu l-a avut..

 El și ea  vegetează. 

Își poartă  colțuroși drama existențială.

 Între interogații și  simboluri .

Ciondăneală   lâncedă.

 Viața le-a scăpat printre degete-  bărbatul n-a luat-o niciodată în serios, femeia  a tot așteptat  o clipă de tandrețe. acel  amânat  te iubesc.

Doi bătrânei, nu chiar  atât de bătrâni- o nepotolită  gâlceavă, motivată filozofic, el superior, ea mai naivă, retrasă într-o  tăcută resemnare.

 O burtă de pește ,  ar  zice maestrul Marin Sorescu,  e tare greu să  fii singur, dar răzbim noi, cumva,  la lumină,   o coajă de ou, ar spune Nichita Stănescu în elegia oului, a IX-a, egoism, zgârcenie- de ce să-i dai vecinului  toate cuiele din casă? îmi plăcea   mult de tot   cel mai mic.. toate erau frumoase, erau ale noastre și costau bani..( am reținut ideea)

Tânărul vecin-Dan Andrei- construiește o  arcă uriașă,  va salva toată suflarea orașului, îi va lua întâi pe ei.
 Viața ar putea fi frumoasă..

Și , pentru ca  antiteza să fie completă, apare și tânăra-Ramona Olteanu. 

Doi tineri frumoși, fără spaime, încrezători, naturali, deschiși. Roșu este nota comună.
 Roșu  modern! 

Umbrelă transparentă, semn  al legăturii cu lumea, așa cum este ea,  acoperită de ape, de ploi,  care nu se mai opresc. Doi tineri, un câine,  totdeauna ai nevoie de un prieten, o bancă.. 

Și multă speranță. 

Optimism!

Viața poate fi luată în piept și așa!

Scurtă evadare a bătrânului, lacrimi, emoții, chiar o criză, întoarcere, resemnare? poate..

Iubirea triumfă!

Tinerii  i-au convins pe  vecinii lor că  viața merită a fi trăită!

 Parabola  peștelui,  alienare, interogație și simbolistică, un strop de comedie,  întrebări, spaime, însingurare, iubire, viață, în forma ei  nesofisticată- toate într-o piesă, pe care, zău! lumea ar  trebui s-o vadă.

 Un text interesant, captivant, într-o regie modernă, patru artiști adevărați  pun  pasiune și  suflet , ca să dezmorțească alte suflete, înspăimântate de vâltorile vieții.

p.s.  știai că niște exploratori  chinezi și turci  ar fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4000 de metri, pe muntele Ararat?
scuze pentru calitatea fotografiei- am furat-o!