Îi
ascult bătaia ritmică în geam- cadență deloc amenințătoare , îmi
zic în gând.
Dacă o asociez cu atâtea știri venite din toate părțile, ploaia care își tânguie plânsul pare a fi o pedeapsă. Poate chiar este..//
Dacă o asociez cu atâtea știri venite din toate părțile, ploaia care își tânguie plânsul pare a fi o pedeapsă. Poate chiar este..//
N-am zărit
afișul, l-a văzut R și ne-a întrebat- suntem patru prietene- dacă vrem să
mergem la teatru.
N-am zis nimic, nu știam ce piesă se joacă, n-am mai fost la teatrul nostru de vreo doi ani.
N-am zis nimic, nu știam ce piesă se joacă, n-am mai fost la teatrul nostru de vreo doi ani.
În drum
spre casă, deși ploaia se întețise, am citit afișul, rupt pe
jumătate. Nu poate fi aleasă chiar întâmplător tema Arca lui Iona, mi-am zis , așa pentru mine.
Și nici numele dramaturgului- avocatul Florentin Sorescu- nu
pare a fi o coincidență, să existe un fiu, un nepot de-al
autorului piesei Iona„ și să nu fi auzit de el?
Cu atâtea
semne de întrebare în cap, am ajuns , în urmă cu vreo câteva
seri, în Sala Liviu Ciulei a teatrului Davila . Puține scaune, foarte puține ocupate,
R și cu mine avem locurile 3 și 4 , rândul II, mă și mir că
două persoane , fiecare cu câte o pungă cam unsuroasă în brațe, s-au așezat tocmai unde nu trebuie, mă rog, s-au deplasat de urgență
pe locurile lor..
Decor sărac- un interior alb/gri, rupt de lume, un fel
de insulă în derivă, plutind într-o mare de ploi.
Doi bătrânei, rupți și ei nu
doar de realitate, pe care fiecare o respinge în felul său.Retrași, ca toată suflarea orașului, în propria cochilie.
El-Dan Ivanesi- fostul suflet al unei mari uzine, abandonat de toți
prietenii, pentru că a făcut o greșeală, nu mai crede decât în filozofia
lui Neuwton. A trăit pentru fabrică, pentru oamenii ei. Familia lui n-a
contat, nu era timp pentru
casă, a uitat că există iubire, poate că nici n-a fost vreodată.
Ea- Luminița Borta- încă frumoasă, suplă, degete lungi, păr natural, repară
păpuși - trupuri inerte, rătăcite prin colțurile casei, amuțite într-un timp necontorizat. Își plânge copilul pe care nu l-a avut..
El și ea
vegetează.
Își poartă colțuroși drama existențială.
Între interogații și simboluri .
Ciondăneală lâncedă.
Viața le-a scăpat printre degete-
bărbatul n-a luat-o niciodată în serios, femeia a tot așteptat
o clipă de tandrețe. acel amânat te iubesc.
Doi bătrânei, nu
chiar atât de bătrâni- o nepotolită gâlceavă, motivată filozofic, el superior, ea mai naivă, retrasă într-o tăcută resemnare.
O burtă de pește , ar zice maestrul
Marin Sorescu, e tare greu să fii singur, dar răzbim noi, cumva, la lumină, o coajă de ou, ar spune Nichita Stănescu în elegia oului, a
IX-a, egoism, zgârcenie- de ce să-i dai vecinului toate cuiele din casă? îmi plăcea mult de tot cel mai mic.. toate erau frumoase, erau
ale noastre și costau bani..( am reținut ideea)
Tânărul
vecin-Dan Andrei- construiește o arcă uriașă, va salva toată
suflarea orașului, îi va lua întâi pe ei.
Viața ar putea fi frumoasă..
Viața ar putea fi frumoasă..
Și , pentru ca
antiteza să fie completă, apare și tânăra-Ramona Olteanu.
Doi tineri
frumoși, fără spaime, încrezători, naturali, deschiși. Roșu este nota comună.
Roșu modern!
Roșu modern!
Umbrelă transparentă, semn al legăturii cu lumea, așa cum este ea, acoperită de ape, de ploi, care nu se mai opresc. Doi tineri, un câine, totdeauna ai nevoie de un prieten, o bancă..
Și multă speranță.
Optimism!
Viața poate fi luată în piept și așa!
Scurtă evadare a
bătrânului, lacrimi, emoții, chiar o criză, întoarcere, resemnare? poate..
Iubirea triumfă!
Tinerii i-au convins pe vecinii lor că viața merită a fi
trăită!
Parabola peștelui, alienare, interogație și simbolistică,
un strop de comedie, întrebări, spaime, însingurare, iubire, viață, în forma ei nesofisticată- toate
într-o piesă, pe care, zău! lumea ar trebui s-o vadă.
Un text interesant,
captivant, într-o regie modernă, patru artiști adevărați pun
pasiune și suflet , ca să dezmorțească alte suflete, înspăimântate
de vâltorile vieții.
p.s. știai că niște exploratori chinezi și turci ar fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4000 de metri, pe muntele Ararat?
scuze pentru calitatea fotografiei- am furat-o!
scuze pentru calitatea fotografiei- am furat-o!
"Viața le-a scăpat printre degete- bărbatul n-a luat-o niciodată în serios, femeia a tot așteptat o clipă de tandrețe. acel amânat te iubesc." Nici nu vreau sa ma gandesc in cate familii se intampla asa ceva... si cum cresc acei copii (daca exista vreunul) intr-o astfel de atmosfera... Pentru ca, vrand-nevrand, acolo sunt multe frustrari care se revarsa cand ti-e lumea mai draga si care nu fac bine nimanui...
RăspundețiȘtergereEste atât de complicat totul, dragă Crenguța- toți suntem amestec de bine și rău, de înaintări, alunecări,încercări.. Sigur că în asemenea situații, totdeauna au de suferit copiii, dar aș porni de la ideea că nimic pe lume nu este „bătut în cuie„.
ȘtergereȘi mai ales, iubirea.
Ea este.
Sau nu este.
Între cele două limite se consumă multe drame existențiale.
Să le rezolve , oare, logica?
Chiar nu mi se pare curios ca, Arca lui Noe a fost descoperita in Turcia, pt ca iata,Robert Ballard, savant si descoperitor al epavei Titanicului-a emis o ipoteza mirobolanta, aceea potrivit careia, Potopul descris in Biblie, ar fi fost localizat in spatiul actual al Marii Negre.
RăspundețiȘtergereMarea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor, nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fasia de pamant ,care separa Mediterana de lac, a fost efectiv pulverizata si, apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi.
Lidia
Da,Luli, este uimitor cât de departe ajunge știința- din ce am citit, înțeleg că oficialii turci vor solicita guvernului de la Ankara, să înscie zona studiată, în patrimoniului UNESCO, pentru protejarea săpăturilor.
ȘtergereIn opinia lui Ballard- partea vestica a Marii Negre- e considerata o adevarata capsula a timpului. Exista cel putin o zona, spun el, in care apele dulci ale fostului lac au ramas la fund, nefiind agitate ce curenti submarini. Ori lipsa curentilor e foarte incurajatoare, deoarece mediul marin de acolo a devenit anoxic, adica lipsit de oxigen. Aceasta inseamna ca orice s-a scufundat in zona aceea trebuie sa se fi conservat perfect. Practic, acolo se afla un enorm tanc de conservare.
RăspundețiȘtergereDar,sa stii ca,mai exista un munte -cu numele de Ararat- in apropierea orasului rusesc Ghelendjik, la tarmul Marii Negre,si unii arheologi rusi, sustin ca acolo, a fost ultimul refugiu, dupa Biblie, al oamenilor si animalelor, care au fugit din calea Potopului.
In Vechiul Testament e descris Muntele Ararat, ca ultima destinatie a Arcei lui Noe, munte ce se scufunda apoi in “Lacul Negru”, care dupa aceiasi arheologi, ar fi chiar Marea Neagra.
Lidia
Dragă Luli,
ȘtergereDacă știam că ai asemenea cunoștințe, încercam să mă documentez științific, înainte de a fi scris ce am simțit eu, văzând într-o seară ploiasă, o piesă despre două cupluri care văd diferit spaima provocată de „potop„.
Îmi place mult paralela asta, dacă o putem numi paralelă- o dramă de idei/o realitate arheologică, științifică, cu implicații biblice!
Regret Gina, dar eu nu pot comenta ''Arca lui Iona'', pot insa comenta ''Iona'' a lui M. Sorescu- vazuta la Bulandra, in anii studentiei, cu Virgil Ogasnu in distributie.Un Ogasanu care vorbea cu spectatorii, ii lua cu el in burta balenei, ii invata cum sa traiasca acolo, pentru ca apoi, sa le spuna ca, fara dorinta de a iesi la lumina, nimic nu are rost.
RăspundețiȘtergereIONA suntem noi toti.
Sunt toate problemele care ne framanta, cu care ne luptam zi de zi. Unii ne lasam inghititi, altii ne zbatem, incercam sa iesim la lumina. E si prezent si trecut si viitor.
Oricum,intr-un final, actul suprem - moartea- este cea care ne scoate din limitele destinului si bineinteles, din labirintiul vietii, nu?
Lidia
Luli,
ȘtergereÎn timp ce vedeam piesa, stabileam, fără să vreau, un fel de paralelă între cele două texte- n-am văzut „Iona”, am citit-o doar, cu niște ani în urmă.
Am , însă, în minte, tema, mesajul.
Vorbeam despre asemănări- în ambele piese, eroul- bărbatul - se caută pe sine într-o viață apăsătoare.
Iona vrea să prindă un pește, dar el însuși este înghițit, eroul din Arcă este captiv în propria-i casă.
Iona luptă- taie burta peștelui- este un fel de strigăt al identificării de sine, între viață și moarte.
Chiar cei doi pescari muți , cărând la nesfârșit , pe umeri niște scânduri, sunt niște simboluri- niște Sisifi, care nu se împotrivesc destinului.
Nu au motivație.
Iona are motivație, vrea să se regăsească- finalul poate fi o sinucidere- este totuși felul în care el își găsește modul de a supraviețui.
Eroul din Arcă traversează cam aceleași „încleștări„, refuză iubirea, se autosechestrează în casă, evadează, se reîntoarce..el primește ajutorul unor tineri.
Vezi- omul are nevoie de semeni.
Și reușește !
Reușește chiar să iubească, în apusul vieții.
Mesajul ambelor lucrări ar fi, așa cum văd eu- viața merită să fie trăită.
Cu toate ale ei!!
I-am si vazut,el, Misu Fotino si ea, Carmen Stanescu.
RăspundețiȘtergereNu , nu cred ca viata a trecut pe langa ei, cred ca asa au stiut ei sa-si triasca viata, fiindca daca stiau altfel ar fi facut-o. Doar daca sunt regrete e pacat de cum ne-am trait viata, altfel, ea, viata traita este a noastra, ne place sau nu trebuie sa recunoastem ca de atata am fost instare.
Daca , batranei fiind, avem in jurul nostru copilasi, nepotei, voci tinere (tineretea este molipsitoare ) atunci bietii batranei ar avea un sens spre imbatranire.
Elise,
ȘtergereAșteptarea , fără împotrivire, nu înseamnă să lași ca lucrurile să treacă pe lângă tine?
Toată viața, „ea „ așteaptă iubire, nu face nimic deosebit. Abia la bătrânețe recunoaște că și-a dorit mult un copil- nu l-a avut..de ce? din egoism, răspund eu.
Cred că Leonardo da Vinci zicea că putem avea un somn bun, doar dacă am avut o zi bine trăită, tot așa, zice el, avem un sfârșit fericit, dacă viața a fost bine trăită.
Uite, eu nu sunt de acord cu asta.
Viața înseamnă o permanentă provocare, bucurii, spaime, chemări, pierderi, urcușuri, coborâșuri, zâmbet, disperare, triumf.
Elise, nu-i așa, că sunt lucruri care ni se întâmplă o singură dată în viață?
Trebuie sa vad si eu piesa. Pana una alta, iata ce scrie Remus in revista Arges:
RăspundețiȘtergere"„Domnule Preşedinte, Onorată Instanţă, stimaţi clienţi, doamnelor şi domnilor. Afară plouă!”
În Sala de Judecată se stârneşte rumoare, Preşedintele Completului leşină şi dispare sub masa prezidiului, un maşinist coboară cortina şi ameninţă asistenţa cu evacuarea, se aprinde lumina, scaunele sunt goale, din pereţi atârnă mici cristoşi de pluş, care tocmai au ratat ultima îmbarcare pe arca lui Florentin. "
1. de gustibus et coloribus non disputandum..
Ștergere2. Remus este fratele lui Romulus?
Remus este fratele lui insusi. N-are mama, n-are tata. E facut de o matusa!
RăspundețiȘtergereNu mă laud că mi-aș fi dat seama, dar bine a mai nimerit-o și acea mătușă!
Ștergere