Se afișează postările cu eticheta Piotr Ceaikovski. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Piotr Ceaikovski. Afișați toate postările

joi, 5 octombrie 2017

”În dragoste se tace

 sau se suspină-n taină

Vorbesc doar ochii mistuitor arzând..."
Serghei Esenin
Astă seară,la Filarmonica Pitești, dirijor:Tiberiu Oprea, concert/maestru: Mădălin Sandu, invitat: Gabriel Croitoru(vioară, am primit în dar un concert îngemănând muzica  a  doi titani estici, care  s-au ivit pe lume aproape  în același timp:
Piotr  Ilici Ceaaikovski(1840) 
și
Antonin  Leopold Dvorak,( 1841)
 Faima lor  a cucerit lumea!

În prima jumătate a concertului, am ascultat  cu sufletele în palmă  confesiunea muzicală ceaikovskiană,  într-un  ritm suav, imposibil de  numit în vorbe.
”Concertul  pentru vioară în Re major„

„Din lac culege luna scăpătatele oglinzi..„
Esenin
Extraordinar artist, domnul  Gabriel  Croitoru, prieten drag al publicului piteștean!
„Cine  cântă  se  roagă de două ori!”
În  cea  de-a  doua parte , prin
”Simfonia  nr.9 în mi minor, op. 95.”
 ne-am lăsat   gândurile și spiritul  să plutească  în romanticele  vibrații  ale  ”Simfoniei a  IX-a, ” Din lumea  nouă„ de Antonin Dvorak, marele  compozitor  ceh.
 Scrisă  în America, cu sau fără  trimiteri   anume la specificul poporului acesteia, creația  lui a  fost, încă de la  premiera  din 1893, de la  Carnegie   Hall, un triumf!
Neil Armstromg a pășit  pe lună  în acordurile  măreței  simfonii,  ducând în dar Selenei  și stelelor-surori harul omenesc, chemat să împlinească armonia  cosmică.
”Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;„
Mihai Eminescu

Revărsată  prin degete,  în câteva  zeci de minute,  astă seară, ca și  în alte multe  rânduri, muzica ni  s-a așternut alintător  în  suflete.
Nou și arhaic,  melancolie și rezistență,  meditație și  forță, trăiri și  demnitate.
 Omul se spune pe sine!
Felicitări, Filarmonica Pitești!
Mulțumiri,  oameni  frumoși, artiști dăruiți  să creați echilibru  într-o lume  care, parcă,  nu-și mai încape în  hotare.