lucrurile abstracte

sunt dificil de înțeles. 

Vezi, auzi,   înveți  atâtea, apoi,  când le dai de rost și vrei să le transmiți altora, în vreme ce tu poți trăi ceea ce spui, citești în ochii ascultătorului că plutește undeva, departe de clipă. 

Sau , uite  ceva  te neliniștește, te îngrijorează. 

Sau îți stârnește niște trăiri speciale!

Dacă ar fi să încredințezi   emoția colii de hârtie sau acestui spațiu liber din fața tastelor, starea,  fiindu-ți  proprie doar ție, apare modificată.  

Ce scrii este altceva.

Între cele două limite- tu, cu sufletul tău,  și ascultătorul  -lucrurile se transformă, cuvintele își risipesc, cumva, sclipirea.

Cum poți comunica emoția,  având convingerea identificării profunde  a stării tale cu  simțirea celuilalt? //

 Ieri, am  revăzut din mers un colț drag  de lume . //

Prin martie, îl știam vesel-  pălăria pe-o ureche- în  chite  de brebenei și  toporași! 

Înflorit, în plină vară, în livezi de meri și pruni, odihnindu-și crengile în soarele amiezii.  

  Cu  greu am suportat căldura din microbuzul care ne ducea dimineața și ne aducea seara acasă. Controlam lucrările candidaților la admiterea în Liceul Pedagogic.

  Altădată, l-am văzut  albit  de sita ninsorii, case risipite pe culmi,  încotoșmănate în  cușme înalte!

 Ieri, ar fi trebuit să fie iarnă.

Calendaristic, nimic nu s-a schimbat.

Vremea își toarce  măsura , cum vrea ea.

Recunoști zona?