pentru că nu se mai fabrică. Mark Twain
Se rupe brusc din șosea, taie satul de-a latul, pe lângă case, grădini, bolți de vie, pâlcuri de trandafiri retezați grijuliu. Ocolește Crucea eroilor, trece prin fața magazinului, părăsește satul, șerpuiește pe la capetele loturilor semănate de cu toamnă, culege clete înguste, năpădite de ierburi umede, uitate din toamna trecută, se poticnește în dreptul vreunei băltoace, coboară și urcă. Se pierde dincolo de Podăreni.
Îi știu mersul de pe vremea când trăiau bunicii.
Drumul de acasă până la Obște avea pentru mine ceva nebănuit de drag, un fel de poezie nescrisă, fabulos și curiozitate, tentație și uimire, bucurie ascunsă în chemări tăinuite..
Loturile erau lungi, oboseau caii trăgând plugul, obosea talițu, așa-i spuneam bunicului-risipind drămuit boabe de porumb pentru fiecare cuib.//
Comisii, neliniști, lume grăbită, înrăită, buimacă după mulți ani de întovărășire, ceape, zile-muncă, lucrători în procente, pe pământul lor, moștenit de la moși necunoscuți, luat cu japca.
Unii au trecut cu tăvălugul greu peste răzoarele peticelor de pământ: cine ești tu? cine (mai) sunt eu? toate s-au amestecat, omul și-a pierdut identitatea.
Prin anii 90, buimacă, lumea s-a înghesuit să-și reprimească pământul.
Lucrurile n-au mai ieșit la fel,cine s-a înfipt a intrat în vatra satului, alți vecini, alte răzoare, mereu înghesuite, oamenii mai bătrâni cu două decenii, mai neîncrezători. Hârtii, comisii, zarvă, aparent, pământul și-a pierdut valoarea, ce este aceea valoare, profitorii de ocazie au apărut din te miri ce colțuri, ce fac eu, ce faci tu, cine și cu ce se mai lucrează pământul, lasă-l acolo, lasă-l încolo..și anii fug, rămân grijile.//
Într-o bună zi, m-am decis, prea sunt încâlcite lucrurile, fiecare înțelege cum vrea, există instanță, nu? și acolo tot oameni sunt, mereu alții, bani, mulți bani, la ce bun?
Câteva ierni, o sală mică neaerisită, oamenii au necazuri, dau cât li se cere, fiecare crede că dreptatea este cum o știe el, nu există doar alb și negru. Prea mult gri!//
Am timp destul, număr16 avocați, mai ales doamne, rochii mulate, uite una- verde- brici, toc foarte înalt, foarte subțire, aur pe degete, aur la gât, aur pe brațe.
Fețe obosite, basmale trase pe frunte, degete îngroșate de muncă, sucind căciuli ponosite.
Ce mai contează gramatica, contează cât de repede se vorbește, care pe care..
Ulterior după cumpărare, mi-ar place să cadă la învoială, din cauză că devine datorită, o biată magazie construită la o palmă de gard, în hârtii a devenit magazine.
Îi vezi pe cei doi bătrânei, vecini de-o viață? S-ar sfâșia, dacă n-ar fi jandarmul :ete al dracului Zavaidoc, nu te uiți la el..doamna președintă îi amenință cu evacuarea, dar și cu amenda, ce ființă bună, răbdătoare- de când tot vin pe aici este a patra, cuminte doamnă, deșteaptă bre! Te uiți nici nu se dă cu foiță pe obraz, halal de mama ei, uită-te și dumneata la avocate, crapă fusta, zdrăngăne cerceii ăia mari.
Jandarmul cască lung, se mai plimbă, orele trec, un teanc mare de dosare, grefiera nu mai prididește, cald, alte fețe, divorțul este un fleac, cei doi păstrează un metru între ei, doamna va deveni domnișoara, ce bine că nu sunt copii.
Un martor vrea să intervină, nu știe domnu avocat în costum elegant cum stau lucrurile- doamna președintă, eu îi știu pe Rusănești de când m-am născut- ascultați-mă pe mine, în 38 au cumpărat un hectar și 10, văru meu nu mai este, să știți că eu, când n-am noaptea somn, mă scol și citesc dosaru, îl știu tot.
Veniți mai aproape, omul crede că trebuie să vină către dumneai, domnu, vă rog, ar trebui o concluzie, adică.
Știți unde este hectaru ăsta? vă spui eu, la Hrubă, doamna se miră, lumea ascultă..
Domnișoara avocat, posesoare de ultimul audi, are alt dosar- noi, adică dumneaei și bătrânul cu ochelari și pălăria ținută cu două degete, vrem să tragem un semnal de alarmă, plătim pază, adică dumnealui a plătit și a plecat liniștit la copii, în America. Când a venit, n-a mai găsit nimic, casa fusese jefuită. De ce plătim taxe,întreabă domnul cu ochelari, doamna ascultă .
Chiar, de ce plătim taxe, mă întreabă cineva.
Îi vine rândul- mă scuzați, doamna președintă, eu n-am putut să intervin, pentru că sfera era prea , cum să vă spui, prea grea..
Doamna se miră, intervine domnișoara avocat- vrea să spună că atmosfera era încărcată, ar fi ieșit cu bătaie..//
În sfârșit,iată și dosarul meu, actele sunt în regulă, au trecut patru ani, doamna mă ascultă, verifică, mai face niște calcule, respir ca după cel mai dificil examen al vieții, copiii mei nu se vor confrunta niciodată cu situații incerte, lucrurile sunt, în sfârșit, limpezi, suprafețele din hârtii vor purta numele meu.
Tata și mama rămân doar în suflet.//
Când am venit aici, prima oară, cădeau frunzele.
Astăzi, printre ramuri osoase de castani, soarele râde ironic.
Lumea, cu ale ei..//
Te-am plictisit rău?
