


Jumătatea lui aprilie poartă haine greoaie, ai zice că s-a întors iarna, cerul și-a închis porțile, ținând sub sechestru soarele, bate vântul, burnițează tăios. Verdele se strecoară firav printre clipiri mărunte de brumă. Vremea este mult prea arțăgoasă cu a XXXIV-a simfonie a lalelelor, orașul primește fără convingere tradiționala haină de flori.
Și dacă tot vorbim despre o Simfonie de lalele, s-ar cuveni o vorbă-două despre această floare, devenită chiar subiect de roman pentru Alexandru Dumas.
Este chiar însemnul de pe stindardul Iranului.
Tulipa gesneriana, din turcescul-lale amintește de primii cultivatori, care au fost turcii. În vremea sultanului Ahmud al III-lea, 1703-1730, laleaua a devenit simbolul bogăției .
În Europa, a apărut mult mai târziu, mai întâi la Praga, adusă mai apoi, de către un anume Clusius, în Olanda, unde el ajunsese prin exilare.
În Europa, a apărut mult mai târziu, mai întâi la Praga, adusă mai apoi, de către un anume Clusius, în Olanda, unde el ajunsese prin exilare.
De-a lungul vremii, lalelele au stârnit adevărate pasiuni, în perioada 1634-1637, ajungându-se la o adevărată isterie în rândul cultivatorilor, dornici să obţină Laleaua Neagră. Oraşul Haarlem oferă 100.000 de guldeni primului om care va cultiva o lalea neagră.
Apare întrebarea – dacă este posibil.
Frans Roozen, directorul tehnic al Institutului de flori din Olanda, afirmă că Pentru a fi cu adevărat negru, culoarea trebuie sa nu aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru în natură se întâmplă doar cu moartea. Nici o frunză sau floare vie nu este neagră în totalitate.//
Puțin , prea puțin din forfota stradală din anii trecuți.
Adevărul se descrie singur- lumea este mai săracă, transportul a crescut la preț, probabilitatea ca mărfurile aduse din diverse zone ale țării să se vândă este incertă.
Este sâmbătă- puțini , foarte puțini vizitatori în interiorul Casei Cărții, unde orașele înfrățite cu Pitești își expun aranjamentele florale- am văzut , chiar la intrare-Clujul!
Apare întrebarea – dacă este posibil.
Frans Roozen, directorul tehnic al Institutului de flori din Olanda, afirmă că Pentru a fi cu adevărat negru, culoarea trebuie sa nu aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru în natură se întâmplă doar cu moartea. Nici o frunză sau floare vie nu este neagră în totalitate.//
Puțin , prea puțin din forfota stradală din anii trecuți.
Adevărul se descrie singur- lumea este mai săracă, transportul a crescut la preț, probabilitatea ca mărfurile aduse din diverse zone ale țării să se vândă este incertă. Este sâmbătă- puțini , foarte puțini vizitatori în interiorul Casei Cărții, unde orașele înfrățite cu Pitești își expun aranjamentele florale- am văzut , chiar la intrare-Clujul!
Multe standuri locale, câteva din București, nu lipește Kracgujevac - orașul sârbesc, cu care Pitești s-a înfrățit în 1971, acordul fiind reînnoit în 2000.Grădinițele și școlile pițeștene s-au străduit, fiecare, după inspirație, posibilități..
Senzația este de ceva, care, dacă a intrat în horă, trebuie să joace..copii lipsiți de griji, blițuri, muzică odihnitoare, nimic din îmbulzeala anilor trecuți.//
În stradă, multă agitație, două formații de columbieni și-au împărțit strategic perimetrul.
Câțiva compatrioți agită neconvingător c.d-urile cântăreților cu pene și clopoței. Puțini trecători se îndură să lase un bănuț în coșulețul pus la vedere
Strada Mare răsună de anunțuri -concertul Simphoenix, combinat cu orchestra și corul filarmonicii locale și-a început repetiția. Spectacolul va fi târziu, după ce fântâna din Piața Primăriei își va revărsa generos , nuanțele.
Lumea, de toate vârstele , se adună- bebeluși în cărucioare, puști pe rotile, domnișoare încercând zadarnic să-și acopere cu bluzele lor cam subțirele zonele expuse frigului care se întețește, vârstnici încotoșmănați în haine groase, fumători înrăiți, câte un cățel- singur sau cu stăpâna blondă pe tocuri mult prea înalte, freze stropite cu gel din belșug.
De pe soclul lui înalt, Mircea cel Bătrân ascultă cuminte.
Trezit de bubuiturile repetiției muzicale, teatrul Davilla își deschide, pleoapele obosite , orașul este un furnicar.. .
Trezit de bubuiturile repetiției muzicale, teatrul Davilla își deschide, pleoapele obosite , orașul este un furnicar.. .
Miroase puternic a zambile, apa a uitat de frig, își susură cursul rotitor în culori fermecate.
O voce feminină , Irina Baiant , oprește pentru un timp larma, lumea ascultă , seara coboară albastră peste oameni și flori.
De acasă, am auzit, bubuind, exploziile artificiilor.
Este, totuși primăvară!p.s.Dăruiesc postarea mea cu numărul 1000 tuturor sărbătoriților de astăzi și musafirilor care vor trece pe aici!










