gaudeamus igitur!

Suntem   câte un pic din  fiecare experiență trăită; asta am simțit eu  la sfârșitul zilei, care, deja ,acum, înseamnă „cândva”.

 Printr-o  fericită întâmplare-  extraordinar este să ai parte  de astfel de întâmplări cineva  mi-a  dat două numere de telefon, pe care, de-a lungul anilor,  mi le dorisem de multe ori. Cum  nu speram că  le voi mai  obține vreodată,   faptul că puteam suna undeva  urmând să aflu  niște vești mi-a creat  emoții mari de tot.

Am închis pentru o clipă ochii, și gândurile  au început să alerge pe întortocheatele coridoare ale  memoriei. 

Nu am descoperit  prima oră de latină, nici întâia lecție de dirigenție, nici chiar  pe ultima nu am găsit-o stivuită undeva.

Am revăzut  doar o siluetă  îmbrăcată adesea într-un taior de stofă  neagră buclata, la care se asortau niște eșarfe străvezii ( aveam să aflăm  mai apoi că doamnei noastre diriginte îi murise mama) , un mers vioi și o privire bună, care ne învăluia  cald din spatele unor lentile  rotunde.

 Ochii aceia de culoarea castanei coapte  erau veseli chiar și atunci când vreunul dintre noi- câți să fi fost oare în  prima clasă de liceu, uite că nu știu, am aflat  la revederea  dintr-o sâmbătă-  36  de elevi eram.- încurca ablativul cu acuzativul, că nici ele nu voiau sa fie totdeauna identice.

Liana Alexandrescu!

Pe toți ne-a fascinat numele!

 Apoi, am descoperit o dirigintă preocupată de tot și de toate, un intelectual  adevărat,o  profesoară exigentă, la al cărei obiect  nimeni nu avea mai puțin de 7, pentru că nu puteai să nu înveți.

 Declinari si conjugari, traduceri din texte lungi, deloc obositoare- pe la facultate i-am auzit pe unii îndărătnici  că latina este o limba moarta-maxime~Amore, more, ore, re probantur amicitiae~, ~Verbum  dulce multiplicat amicos~.

 Nu m-am întrebat atunci câți ani are doamna noastră.

Calculul l-am făcut mai apoi.

La capătul celălalt  al firului  este chiar întâia mea dirigintă din liceu. 

Am redevenit liceana emoționată, căutând cuvinte potrivite..

- Sunt Liana, stai să-mi trag sufletul, să nu cad, că tocmai  m-am întors de la spital..

Am rugat-o să se așeze- uite vezi, abia acum plâng de-a binelea-da  am rugat-o să se așeza, pentru că vreau să-i spun ceva. Cuvintele au venit de la sine..

La 95 de ani, Doamna  păstrează vioiciunea  vorbei, în tresăriri de ~perioade~, cum ne învăța în clasă.

-Ce bucurie îmi aduci, draga mea, uite asta chiar mă face să fiu mai puternică, mi-ar plăcea să fiu printre voi, să vă îmbrățișez, copiii mei buni și frumoși!!../

Făcea parte din ansamblul ~Perinița~.
 Aveam 15 ani , când am aflat  la o lecție  de dirigenție cât de nemți sunt nemții.
 Erau într-un turneu. Au ajuns într-o seară undeva, într-o așezare rurală , pentru ai cărei locuitori ansamblul urma să prezinte un bogat spectacol. 

Satul nu avea  scenă..Seara, terenul era un câmp.

Toată noaptea au lucrat oamenii, mașinile, uneltele; parcă aud  scrașnetul ferăstraielor..
 Dimineață, în mijlocul câmpiei, apărusera , ca din pămant, un chioșc în care se vindeau răcoritoare, bere  și înghețată, și,  decorată cu ghirlande  multicolore, o scenă trainică , care a cunoscut  iuresul și  frumusețea dansurilor noastre populare, îndelung aplaudate de  serioși meșteri români..

Nu i-am povestit Doamnei  noastre cât de mult  a contat pentru mine  povestea nemțească, nici despre picnicul din păduricea de la Titu-Targ, când a venit de la Bucuresti cu  vesela într-un coș, ca să ne învețe cum se așază o casa frumoasă, pe care , țepos ca un arici, un măr își suporta , delicat scobitorile.

 Nu i-am povestit...

Mi le-am spus în gând, multe ore după aceea..

Doamnei i-am sărutat în gând obrazul scăldat în lacrimile bucuriei, și mâna blândă,  pe care am simțit-o pe creștet!

Mi-am luat o scurtă pauză, se face  noapte, mai aveam un număr de telefon.//

 Dintr-o rezervă a  spitalului Floreasca  mi-a răspuns vocea  de fumătoare inraită a  uneia dintre profesoarele mele dragi.
  Doamna Viorica Neacsu a fost mult prea  emoționată, când i-am povestit despre prima olimpiadă de literatura română la care am participat , pregătită de dumneai, în clasa a X-a., despre meseria mea, despre colegii mei.

I-am dăruit toate  bucuriile mele de  profesoară!
 Toate gândurile mele bune de liceană, pentru care, în  câteva minute, timpul  s-a așternut cuminte  într-o sală de clasă, mereu cu fața spre soare!