~~cum ceruri si pamanturi se-ngana..``

motto: fiecare isi are fantana lui in care isi cauta cerul sufletului..
Pe la rascruci, la  margine de drum, sub poala pădurii, lângă biserici sau școli, în plină câmpie sau unde nu te mai așteptai, când îți ardea gura de sete, răsărea o fântână.

  De piatră, cu lanț sau

lumânare, cumpănă și greutăți.Să fii ferit, dacă erai copil. Deseori, alături, un jgheab- pentru animale. Și o căniță, agățată , la vedere , pentru tine, călătorul. Să fi stat multa vreme la sfat sătenii , când au ales locul, meșterii, tuburile, găleata? cine știe...// 

Am avut totdeauna fântână în curte. Cu apa limpede și bună.  Cea dintâi era în mijlocul  grădiniței cu flori.

O salcie pletoasa si-a intins prea mult radacinile , a patruns printre imbinarile tubului , dupa o vreme, fantana a secat.  Tata a săpat alta, în fața bucătăriei. Departe de gutuiul, mereu obosit de atata rod.

Tata nu mai este. Nici curtea nu mai este a mea.

Văd rar fântâna.

Cu ochii copilului care am fost.

Pe atunci nu se știa de apă minerală sau plată.

Nici că trebuie sa consumi doi litri pe zi, ca să faci fata presiunilor vieții.
Nimeni nu vorbea de  pietre la rinichi, de boli fara leac...
Se murea de bătrânețe.
Lumea a evoluat. 
Câmpiile și-au schimbat în fel și chip perimetrul, stăpânii și vecinii. 
Pădurile au rămas doar pe hartă.
Au dispărut fântânile.
Setea a sporit. .

Și răscrucile.
Omul s-a adaptat.
Întreprinzătorii au ridicat popasuri- hotel, restaurante, locuri de parcare, frigider , la intrare, burdușit cu licori colorate.
Nimic nu se oferă.

Totul costă.

taina ce-nfioară noaptea..

Ieri un popă rumen mi-a venit în casă
(Lege nu-i pe lume să şi-l vrea proroc),
Şi din căldăruşe mi-a uitat pe masă
Un sfios şi galben fir de busuioc...
Busuioc cucernic, busuioc de-acasă.
 Octavian Goga, Bobotează
Lângă fântânile darului harului/
Plin este satul de aromele zeului.
 Vine un musafir la noi în casă 
 Aducător de har orice străin
  Îl vom pune în frunte la masă 
  Lângă pâine și vin.//
   S-au sfințit toate apele. Spălarea  de sine..
 Dacă pomii sunt încărcați de promoroacă,
 vom avea  an bogat.

Apa! mereu marea taină a vieții
  -singura substanță de pe pământ, care
  la rece ,când îngheață,  se dilată, în loc să se contracte,
  există în 3 stări: lichidă, gazoasă și solidă,
în aceeași cantitate pe pământ ca și acum 300 de milioane de ani.
  Noi , oamenii, suntem între 70 si 90% APĂ.
Am primit un film.Ți-l dăruiesc.
 Durează mai mult de o oră. 
Cred că n-o să regreți.

 Vorbim?
 http://internetbusinesstraining.ro/apa-marele-mister/

omul descoperă,

 mai devreme sau mai târziu,că el este  grădinarul  șef al sufletului său, regizorul  vieții sale. James Allen, filozof englez

Ca orice îndrăgostit, privea cerul limpede și profund, pe care norii desenaseră vieți înaripate. Din când în când, își cobora privirea spre râu, în  valurile căruia, abia perceptibile, cerul își oglindea îndepărtarea.
Nu mai existau lucruri sau dacă  or fi fost, nu le  simțea.
 Doar ea conta. 

Iubita care întârzia.
O clipă de neatenție și buf! alunecă în râu- albia se lățește,  un val îl înșfacă, el nu știe să înoate, încercaseră ai lui, prin  clasele mici,  să-l trimită, la bazin, cu școala,  un pantof plutește deja, departe, prea  departe, nu mai știe ce e cu el,  zadarnic încearcă  să  se apropie de mal, este departe.
 Un  biet corp cuprins de  spaimă.

Prizonier într-o celulă mișcătoare.
 Fără lanțuri, dar țintuit.
Își adună puterile și strigă, cerând ajutor.
Undeva, nu prea departe, un pescar bătrân își încerca norocul.
- De ce intri în apă, când nu știi să înoți? Nu vezi că  este prea învolburată?
- Salvează-mă, omule,  și promit că n-o să mai   greșesc altădată, strigă tânărul, pentru care norii , și lumina lor, și soarele nu mai contau..
Ca și cum n-ar fi auzit,  bătrânul  și-a văzut de ale sale...
 Câte adevăruri există?