Moș Crăciun și electronii ( de valență, cumva)

· Mie mi-a plăcut fizica. Partea aceea care se întâlnea cu chimia .( lui Babacu)
http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/06/babacu.html

Se întâmpla, însă, ca după nota 9 , să iau și câte un 4.
Ce vreau să spun este că nu am avut notorietate în anii de liceu, în privința celor două obiecte, deși la bacaureat am obținut notă mai mare la chimie decât la matematică.
Îl iubesc pe Moș Crăciun, de când „l-am descoperit”.
Se întâmpla când aveam vreo 5/ 6 ani. Mama a primit de la o doamnă, tanti Persida, o ramură din bradul falnic, care creștea în curte.
A împodobit-o cu mere.
Știu și locul unde a fixat-o: pe dulapul roșu de lemn, în care păstra vasele. Aveam, pe atunci, o singură cameră, din casa mare a bunicilor paterni.
Tata a primit de la serviciu, pentru mine - fratele meu nu se născuse- ( tata lucra la CFR și avea buletin de București) o bucată de marchizet roz, din care, la comanda măicuței, bunica mea, tanti Niculina lui Iedu a scos cea mai frumoasă rochiță cu platcă.
Au trecut anii, Moș Crăciun a devenit Moș Gerilă, o vreme nu am mai gătit brad de Crăciun.... în sinea mea, mă gândeam la creanga de brad și la rochița de marchizet.
Astăzi, când am citit povestea asta minunată, m-am simțit copilul de odinioară!❤️
Ce bine că există fizicieni atât de simpatici!☺️

https://www.youtube.com/watch?v=Q2H-s-6zypo&fbclid=IwAR322LhZ3IzSZuFdk7GKkP35Z4SwkiWu8HPdEcxSyVqzZp-Th-unQv221xc

”Vezi, atunci mi-a dat prin gând

Că tot stând şi alergând
Jos în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Sub mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă omul să-l dezgroape...” 
Ion Barbu

Ghemotoc  rătăcit.
Nu cred  să fi aflat  că  un copil cu suflet    i-ar  cânta să se arate cu  coarne  cu tot.
Preocupat de ale lui , își  duce  în spate casa cât o gogoașă spongioasă.
 Cu spatele în ușă.
.Aș  fi vrut    să-i  rostesc  un poem.
Despre cât de blând se răsfață  florile   din dreapta lui, în freamăt zglobiu de buchețele  parfumate, risipite  între  frunze  lucioase.
 În dans deslușit  de  guguștiuci neobosiți, pe crengi împletite.
Despre  trecătorii  mereu grăbiți.
Sau aș  putea să-l întreb. cum e  să   fii melc?

L-am descoperit de dimineață tocmai când traversa aleea..
Chiar că este fericit!
 Întâi de toate , nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița  casei si  prânzul. este  gata.
Ce poftește!
Casa ?
O  are de cum se naște.
 Pe măsură, fără proiecte, spaime sau griji.
 Nici prea mică, nici prea mare. Cât să-ncapă.
În spinare!
Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot.
Dar cu ea mereu în spate este in siguranță.
 Nu  vrea musafiri, trage zăvorul.
 Nu vrea zgomot, se inchide pe dinăuntru.
Il deranjează căldura?Trage storurile
Lumea?
Cu ale ei..

Melcul și-a scris propriul poem.
În transparente dâre albe.//

”M-am străduit

  „ ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă care să ridice ţărănimea.“

  Dincolo de fereastra mea, iarna își  cerne alba-i măzăriche.

La radio se  toot reia  ideea  că elevii nu trebuie  să meargă la  școală.Zăpadă, gripă, drumuri  fără noroc.

Îmi zboară  gândul   către o iarnă grea de tot, nu   știu câți ani   să fi avut, dacă  eram sau  nu școlăriță.

 Ninsese atât de mult, că zăpada atingea  streșinile caselor.  Tata, bunicul  și  toate rudele vecine au săpat  tunel.  Așa  am reușit  noi  să ieșim din case.  

Să vedem  cerul și arborii.

  Nu mai știu cât a durat iarna.

  Școala era  peste  drum.

 Este  și acum .

 Doar ferestrele  i-au  fost  deschise  către  miazăzi. 

În cele  două mari  săli de clasă, despărțite  printr-un coridor micuț și o cancelarie, mereu închisă cu lacăt, pentru că învățătorii  erau chiar și în pauze  cu noi,  acum se  joacă  prichindeii  satului.

Când eram eu școlăriță- tata  învățase și el în aceeași clădire, construită   la ordinul  Ministrului  Școalelor  de atunci,  ilustrul savant,  Spiru  Haret-  ferestrele    își deschideau ochii  către miazănoapte.

 Acolo  am deprins  scrisul și cititul, acolo, după o  bătaie  cu nuielușa  la palmă,  am  învățat care-i „d „și care- i ”t”.  Pronunțam corect, scriam, însă ”Ileana  caudă cardea„.

La  toate  m-am gândit astăzi, dar , mai ales, la  ministrul al  cărui nume  i-a fost dat unui  crater de pe  lună.

  Și, cum gândul zboară  nestingherit, mi-a  venit în minte  o informație citită  undeva, cândva, tot despre  inegalabilul  Spiru  Haret. 

 Se zice  că era o iarnă grea de tot, se afla într-o inspecție, undeva, într-o zonă urgisită.  A  văzut un copil  sărman venind  către școală , mai mult dezbrăcat decât acoperit.

   Inspectorul     și-a scos paltonul și  i-a acoperit copilului umerii.

  Doamnă  Cati,  știți  că ocupați, pentru a doua oară,  fotoliul    unui    savant,  adevărat  cârmuitor  de  învățătură? 

„Plec din viață cu mulțumirea că nu am pierdut vremea și că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările  în care am trăit și în marginea puterilor mele fizice și intelectuale.„

Spiru  Haret

”Înflorim mai lesne în cotloane...„

  Nu de puține ori, ca mamă, în căutarea unor soluții salvatoare ,m-am simțit încolțită/speriată/neajutorată/deznădăjduită. Mai ales în  vremea adolescenței băieților mei.Ca și după aceea.
Poate că și tu vei fi trecut prin asemenea stări;  sau vei fi dintre acei părințí, care   nu spun decât asta: copilul meu?  cel mai cuminte, nu iese din casă, toată ziua stă numai  cu ochii în carte, nu cere nimic, nici măcar o gogoașă, când mergem la mare, nu iese din cuvântul meu...

Mi-a spus mie, odată, după o ședință cu părinții, la care  el, omul  în halat  verde de aprozarist, aflase lucruri deloc  îmbucurătoare despre fiul lui: Doamna profesoară, nu-i așa că nicio facultate nu te învață  să fii părinte?

Așa este: meseria asta se învață la fațá locului!

Multe am citit  și multe am aflat, de-a lungul anilor, despre  părinți și copii și tot nu este  de ajuns.

Parcă niciodată, însă, problema asta nu mi s-a părut  a fi , poate, cea importantă dintre toate, ca în zilele  de când s-a întâmplat tragedia  de la Colectiv.

Astăzi am descoperit  că, de fapt, ei, tinerii, sunt o lume și mai   necunoscută decât ieri.
O lume specială!
  Cine o pricepe?

Am selectat  doar o părticică dintr-o  confesiune:

”Nu știam atunci că aceste concerte erau o formă de educație alternativă, care mă forma emoțional, mă creștea ca om. Avea Gnom un vers, că uneori, cele mai simple și mai adevărate sentimente ajung să fie surprinse de cele mai penale versuri. Că aia e vârsta la care afli că, atunci când iubirea doare, îl doare la fel și pe Costel, și pe Apparat. Eu așa cred, că noi am învățat despre cine suntem, ce putem fi și cum trebuie să ne purtăm unii cu alții în subsolurile alea întunecate și pline de fum, în timp ce ascultam toată muzica din lume. Care, în restul timpului, ne picura în căști, se strecura din calculator în calculator, pe CD-uri, pe mp3-uri și curgea de pe internet ca un râu nesfârșit de informație despre ce să facem cu ce trăim zi de zi.

Atașamentul ăsta față de hrube nu e o chestie specifică României, căci am fost la petreceri și prin alte țări. Alternativul în astfel de locuri se naște și crește. E o chestie specifică adolescenței, avem nevoie aproape sistemic de umbră, de fum, de întuneric și de un iz de interzis.

Înflorim mai lesne în cotloane. Dar cred că e vorba și de o redescoperire a orașului, căruia i s-au furat de-a lungul vremii cartiere, colțuri de stradă și fabrici. Să le umplem de conținut a fost o recuperare a istoriei locale, un soi de terapie citadină, un fel de vindecare colectivă.

Am redesenat, cu muzică și poftă de distracție și dans, o hartă a unui oraș nou, mai tânăr. S-a cântat și s-a dansat atâta amar de vreme oriunde s-a putut....„

tu ce spui?
 Poate citești și aici:

 http://tell-the-word.blogspot.ro/2010/12/my-all.html

http://t

nu există șapte minuni

în ochii unui copil, ci șapte milioane!
Walt Streightif

De două ori pe an, pentru mine diminețile încep din viul nopții.( îmi place vorba asta, o știu de la maica Fănica, ștrașnica mea bunică!)

Ce multe întrebări,  atât de puține răspunsuri,  răscolesc amintiri, năvală de gânduri,  cum fug, nestingheriți,  anii, parcă ieri  ningea blând, primele  vorbe stâlcite simpatic de tot, primii pași pe drumul albit  cu urme de sănii..

”Gândăcelul„, foaia s-a zdrențuit de tot, păstrează  emoția întâiei  serbări, emoția mea,  emoția lui, degețele  căutând  doar ele știau ce în buzunarul șorțulețului bleu! 

Serbări cu prinți și cu săbii,  povești mereu inventate, noi, entuziaști spectatori,  vacanțe, liceul, examene multe,  licența,  serviciul, el, deja, tată, eu, mama ( sau buni)  mereu  gânditoare.

El și familia lui,  mereu alte griji... mai rar pe acasă, în sufletul meu  tot copil îmi  rămâne!

La mulți ani,  băiatul  mamei!

timpul picteaza clipa

Ploaia a limpezit   dogoarea asfaltului incins . In mănunchiuri de raze piezișe, asfintitul isi palpaie alene lampa rosiatica . Se lasă , cu storuri albastre, seara. Ici- colo, pe băncuțele din fața porților, bătrâne,   curat îmbrăcate,  stau de vorbă . In zilele de sarbatoare,  toate discutiile sunt mai frumoase. Dispar  si grijile..

  În treacăt,  zăresc niște codițe împletite în fundițe roșii.
Și mâna grijulie a unei bunici..

Ceva,  ca  un clipocit   de gând,  înflorește brusc, aducând cu el  bucuria rătăcită în timp.//

Una dintre cele trei bunici, da, eu am avut trei bunici , în fiecare duminică  mă lua cu ea.

Prânzul era imediat, după ce  se întorcea de la biserică.

În camera lor  mare, cu ferestre  spre curte, mai mult de jumătate din peretele dinspre răsărit era acoperit cu icoane , decorații și brevetul de brav ostaș al bunicului- cu semnătura și sigiliul regal- în luptele de la Mărășești.

Nu știu când și de ce au dispărut toate.

  Bunica mă purta   cu ea peste tot. Când am început să înțeleg cât de cât lumea și rosturile ei, așteptam duminica  numărând zilele pe degete.

În fața oglinzii mari- unde o fi dispărut nu știu, măicuța, așa îi spuneam,  se gătea. Ce-mi plăcea mie cel mai mult era s-o urmăresc aranjându-și  părul alb, nu prea bogat. Îl sucea, îl răsucea, punea și drotul , trăgând mereu cu ochiul către ușă,  era al mamei,  aveam să-mi dau seama mai târziu.

Și fiindcă talițu, așa îi spuneam bunicului- n-o lăsa  să plece nicăieri cu capul descoperit, începea un adevărat ritual.

Peste cocul  făcut cu grijă, își punea  tulpanul alb de voal, cusut cu mătase albastră și   mărgele mici de tot. Trecea destulă vreme, până se hotăra  cum îi stă mai bine. Alegea apoi unul dintre barișele scoase din lada verde cu trandafiri .

  Negru, de mătase subțire, peste care zburau scânteioare roșii de catifea.  N-am mai văzut la nimeni niciodată ceva atât de  minunat.

Aceeași meticuloasă  grijă, până îl potrivea – la dreapta, mai pe frunte,  până când, mulțumită de cum arată, își da cu foiță pe obraz, mai trăgea un ochi în oglindă,  îmi potrivea fundele din cozi și amândouă ieșeam pe poartă.

Mă  ținea de mână, călcam pe lângă ea,  cu mare drag.

 Spunea bună ziua  oricărui trecător, iar eu salutam cum mă învățase ea- săru mâna!

Mergeam la câte o nuntă.

Mai des , la rudele ei, răspândite prin câteva sate din jur.

Niciodată nu pleca de acasă cu mâna goală. De obicei, ducea într-un pachețel gogoși  , pe care le pregătea de sâmbătă. Câteodată, cocea,  prin iunie, mai ales,    ceva special- niște clătite cu flori de salcâm, date printr-un aluat, pe care mama a început să-l pregătească mult mai târziu, când bunica nu mai era.

 În toate amintirile mele o văd  mereu preocupată de  mine și de ea, rareori zâmbitoare.

S-a stins chiar în întâia mea zi de școală.

Abia după vreo șapte-opt ani, am înțeles motivul tristeții ei, nu avusese copii, tata era nepotul lui talițu.//

În seara asta, venind către casă, am zărit,  în treacăt,  mersul  mai mult în fugă al unei rochițe roz .

Și mâna grijulie a unei bunici, îmbrăcată în blugi. Mai tânără decât bunica mea.

Am șters lacrima și  mi-am trimis gândurile  în duminicile curate ale altui timp, peste care amintirile își  torc, nestingherite , anii.//

~~cum ceruri si pamanturi se-ngana..``

motto: fiecare isi are fantana lui in care isi cauta cerul sufletului..
Pe la rascruci, la  margine de drum, sub poala pădurii, lângă biserici sau școli, în plină câmpie sau unde nu te mai așteptai, când îți ardea gura de sete, răsărea o fântână.

  De piatră, cu lanț sau

lumânare, cumpănă și greutăți.Să fii ferit, dacă erai copil. Deseori, alături, un jgheab- pentru animale. Și o căniță, agățată , la vedere , pentru tine, călătorul. Să fi stat multa vreme la sfat sătenii , când au ales locul, meșterii, tuburile, găleata? cine știe...// 

Am avut totdeauna fântână în curte. Cu apa limpede și bună.  Cea dintâi era în mijlocul  grădiniței cu flori.

O salcie pletoasa si-a intins prea mult radacinile , a patruns printre imbinarile tubului , dupa o vreme, fantana a secat.  Tata a săpat alta, în fața bucătăriei. Departe de gutuiul, mereu obosit de atata rod.

Tata nu mai este. Nici curtea nu mai este a mea.

Văd rar fântâna.

Cu ochii copilului care am fost.

Pe atunci nu se știa de apă minerală sau plată.

Nici că trebuie sa consumi doi litri pe zi, ca să faci fata presiunilor vieții.
Nimeni nu vorbea de  pietre la rinichi, de boli fara leac...
Se murea de bătrânețe.
Lumea a evoluat. 
Câmpiile și-au schimbat în fel și chip perimetrul, stăpânii și vecinii. 
Pădurile au rămas doar pe hartă.
Au dispărut fântânile.
Setea a sporit. .

Și răscrucile.
Omul s-a adaptat.
Întreprinzătorii au ridicat popasuri- hotel, restaurante, locuri de parcare, frigider , la intrare, burdușit cu licori colorate.
Nimic nu se oferă.

Totul costă.

copilul este ca o oglinda

 care te ameteste putin. Sau ca o fereastra.
Totdeauna, copilul te intimideaza, ca si cand el stie ce stie.
Nu te inseli, pentru ca spiritul lui este puternic, inainte ca tu sa-l pipernicesti.
Antoine de Saint-Exupery

Intr-o zi, un preot aude o voce în biserică.
Cuvinte neclare.
Rostite parca, intr-o limba necunoscuta.
Apropiindu-se de locul din care unde venea vocea, el găseşte un copil.
Copilul vorbea..
Incearcand sa-i  inteleaga spusele, îşi dă seama că, de fapt, micutul repeta alfabetul.
- De ce tot repeţi literele, fiule?
-  Imi fac  rugăciunea, parinte...
- Cum aşa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Am uitat cuvintele rugăciunii, de aceea îi dau lui Dumnezeu literele că  ştie El să le pună în ordinea care trebuie…

grea meserie..

motto:dacă părinții tăi n-au avut niciun copil, există șansa ca nici tu  să nu ai..

nu conteaza  cine a zis,  cand a zis..

  Sedință cu părinții,clasa a VII-a .
Un tip tuciuriu, burtos, halat verde- fugise de la serviciu- se așază în ultima bancă.
 Ascultă spasit, fiul lui are note mici, el își rupe o unghie, n-o scapă nici pe a doua.
-Grea meseria de părinte, doamna dirigintă, nicio facultate nu te pregătește pentru ea..//
Era trecut de miezul nopții. Nu-l putem liniști- cum de sunt mai mult de șaizeci de copii din școală, cu medie mai mare decât a lui?
Să mai repetăm schița, ba nu, basmul, ce zici de pastel?
Astea-s vorbele mamei.
Absolventă a Universității de matematică, prosperă femeie de afaceri.
Se întâlnește cu cei doi copii, seara. Sau sâmbăta, când se poate.
O rudă apropiată zice că, de fapt, copilul voia să doarmă, a doua zi era primul mare examen din viața lui..cine să aleagă?
Examenul a mers bine,cu chiu, cu vai, noaptea a reușit să pună pleoapă peste pleoapă câteva ore.
S-a concentrat, hai că n-a fost chiar greu , basmul, știți că mi-ați dat și dumneavoastră lucrare, am făcut bine1
Vineri se afișează rezultatele!
Doamna- mamă trece prin toate stările- de la bucurie la deznădejde. El , de! viitor bărbat, le duce pe toate. //

O prietenă bună mi-a trimis, candva, un material.
L-am citit cu atenție. Poate, zic eu, n-ar fi rău să-l vedeți.
Fără grabă!
Maine se termina vacanta.Viata curge dupa regulile ei.//

Scrisoare către părinți
Părinți din lumea întreagă , nu uitati sa fiti parinti!
  Intrupati in fiecare clipa definitia si insemnatatea omeneasca a cuvantului "parinte" - inglobati dragostea, grija, iubirea, atentia si bucuria in cresterea copilului vostru. Din aceste valori infloreste copilul tau, din ele se hraneste si isi extrage seva necesara pentru a deveni un matur responsabil si capabil.

W. Livingston Larned, autor american, a conceput, intr-un moment de sinceritate, o scrisoare numita "Tata uita", care evoca cele mai pure si sincere sentimente ale unui tata fata de propriul fiu.  Este un moment de reflectie si de "martusire a greselilor spre iertarea pacatelor... de parinte!" Reprezinta o constientizare a greselilor de abordare in cresterea copilului, un indreptar util si practic pentru toti parintii care inca nu isi dau seama ca nu copilul este cauza tuturor problemelor lor. Traim vremuri in care copilul este o copie miniaturala a unui adult: nu are voie sa greseasca, trebuie sa studieze pe rupte, sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine si sa-si dezvolte cat mai multe abilitati pentru a reusi in viata. In plus, este criticat, judecat si condamnat pentru comportamentele sale nepotrivite de multe ori in stil barbar sau care lasa de dorit. Nu ajuta cu nimic sa ii spui "ai aruncat cu jucaria in mine, acum iei bataie". Fii un indrumar pentru copilul tau, lasandu-l sa se caleasca atat fizic, cat si emotional, indreata-i pasii cand sta sa pice in gol si nu in ultimul rand, iubeste-l orice ar face. Nu uita sa ii spui si sa ii demonstrezi mereu asta si sa il lasi sa se bucure de copilarie.  Incearca sa iti intelegi pruncul in loc sa il acuzi, pedepsesti sau certi, poate e timpul sa il incurajezi si lauzi mai mult in loc sa il critici si sa il inveti in loc sa il judeci ca nu stie - fii mana lui dreapta in incercarea de a-si "scrie" copilaria. Fii pentru el, asa cum spune autorul nostru, un prieten de nadejde atunci cand are nevoie de tine, sufera alaturi de el si fii un parinte adevarat. Nu il trata ca pe un adult si nu iti varsa nervii pe el, atunci cand seful ti-a anuntat reducerea de salariu. Nu are nicio vina. Vorba lui Larned "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult". Musca-ti limba inainte de a tipa, cum indruma autorul, si inceteaza sa il mai tratezi pe ca pe un obiect creat si manipulat de tine. Nu merge niciodata pe premisa "eu te-am facut, eu te omor" si nu incerca sa iti impui punctele de vedere in alegerile lui. Lasa-l sa greseasca, cine nu o face? Lasa-l sa fure mai mult timp pe terenul de joaca, chiar daca pe tine te asteapta un maldar de vase si masina de spalat rufe plina. Lasa copilaria sa se desfasoare in toate formele ei! Nu cele 5 cursuri la care il inscrii, 3 meditatori, o bona si multiplele palme verbale sau fizice cu scop disciplinar iti transforma in timp copilul intr-un adult puternic, sanatos, fericit si de succes. Nu daca il trimiti in Elvetia sau SUA sa invete il vei forma. Ofera-i dragoste si dedica-i timp si oportunitati si vei "coace" cel mai frumos, capabil si reusit produs al vietii tale! Cearta-l parinteste atunci cand merita, iar cand o faci, marturiseste-i dragostea. Educa-l pastrand mereu in manecuta cartea dragostei, a intelegerii si a cuvintelor potrivite! "Tata uita" - W. Livingston Larned "Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta pe obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei. Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura,infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!". Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata! Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri? Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii. "Ce vrei?", m-am rastit. N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat tropaind usor pe scari. Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu, hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desarvarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te naspusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat! E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult" Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat.  Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei.  Ti-am cerut prea mult, mult prea mult."
p.s. ai ajuns aici? ce spui? 

8 Martie

motto:

Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.

Napoleon I 

 

M-am tot gândit  ce ton să folosesc eu într-o postare  de ziua noastră, a femeilor, mai ales că  ea vine după o  mare sărbătoare  nocturnă a  bărbaților.
 Ziceam  să  laud frumusețea  concertului de aseară , a cărui temă Parfum de femeie aș  cuprinde-o într-un  singur adjectiv- suavă!
Am renunțat, pentru că și astă-seară suntem răsfățate cu muzică de suflet!
  Am ales o povestioară .
La sfârșitul  programului,  micul   grădinar se străduiește să se încalțe și, pentru că nu reușește,  o roagă pe  doamna educatoare să-l ajute.
Mare chin! 
Când tocmai terminase, l-a auzit pe copil:
--Doamna, dal sunt puse invels…
Așa era, puștiul avea dreptate. 
Doamna   i-a scos cizmulițele și  a luat-o de la capăt. Aceeași răbdare, același efort. 
Vizibil  obosită,  ea a zâmbit fericită că a reușit să-l încalțe pe  micuț.
- Doamna, cizmulițele astea nu sunt ale mele..
Femeia nu s-a supărat, n-a scos nicio vorbă, l-a descălțat , dar..
-Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Să plângă doamna, să râdă, să se enerveze?
La ce bun?
A luat-o de la capăt.
Când grădinarul era gata încălțat, ea i s-a adresat blând:
-Puiule, este ger afară,  unde-ți sunt mănușile?
-Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pield...//
 Ți se par cunoscute  personajele? dar întâmplarea?
La mulțí ani , Femeie!
La mulți ani tuturor celor care te iubesc! 

un dar de suflet de la Ștefania

nu mă mai prind ei la vot..

Copilul  meu era în grupa mijlocie. 
Mama lui, adică  subsemnata, făcea naveta,  din autogară,  cincizeci km dus,  tot atâția întors,  autobuzul întârzia, nu apăruseră telefoanele mobile, era rândul meu să-l iau de la cămin. 

M-am dus într-un suflet.  Lacăt mare veghea  ușa de intrare.
În asemenea clipe îți afli rezistența.

-M-a luat tanti Cojocaru, când a venit după Florin. 

Tanti Cojocaru a fost  bucătăreasă la unitatea militară de pe Teilor, unde  lucra  soțúl ei. Tare mult le plăceau copiii,  n-a fost să aibă  și ei copilul lor..
- Mi-a dat fasole bătută, să-mi faci și tu.//
S-a oprit ninsoarea, a rămas lunecușul. 

Merge greu, mă și mir că  s-a încumetat să iasă, optzeci și șase de ani, bătuți pe muchie.
-Auzi, dumneata, nici fasole de-a  noastră nu se mai găsește. Cică nu mai crește.
Vezi punga asta? nouă lei. 

E din Egipt, pe unde o mai fi și egiptu  ăsta.. //

Se zice că într-o prelegere universitară, matematicianul David Hilbert ar fi rostit următoarea  frază
Fiecare om are un anume orizont.
Când acest orizont se restrânge într-atâta, încât devine extrem de îngust, el se transformă într-un punct, iar atunci omul acela zice 

Iată punctul meu de vedere!

p.s.  ce zici? 

cu mângâieri albastre,

în lumina asfințitului, seara își pune cizmulițe  strălucitoare.
Dincolo de fereastră se simte  mișcarea suavă a visului. Fulgi leneși își leagănă  mersul, culori și lumini palide se  întrepătrund, totul  se contopește în tot. 

 Uită -ți problemele,  cheamă copilul din suflet!
 Vine Moș Nicolae,  ți-ai lustruit ghetuțele?

toți oamenii mari

au fost mai întâi copii.( dar  puțini dintre ei își mai aduc aminte) Antoine de Saint-Exupery

  Sunt două zile pe an în apropierea cărora nu-mi găsesc deloc astâmpărul, în noaptea  de dinainte nu dorm, răscolesc    amintiri, deschid cutiuța cu minunății pe care nu le-aș schimba cu nimic din toată lumea asta,  revăd  cât poate să cuprindă uimirea  dinăuntru către  afară.
Ningea blând,  bogat, mai bogat ca niciodată,  ce stare,  bucurie,  emoții,  întrebări , ceva  greu, imposibil de prins în cuvinte, să  fii MAMĂ , între atâtea alte mame!
Un iepuraș albastru pe o păturică albă, pufoasă,  pătuțul,  niște degețele   mici de tot,  colici și spaime, termometrul mereu la îndemână,  scutece albe, mereu la spălat, cum râde, de ce plânge,  cât ia în greutate..
Ningea  frumos,   noi doi, pe ulița satului,  el în  săniuța/trăsurică,  o clipă  doar, m-am uitat  înapoi, nu știu când  și cum o fi coborât,  călca moșnegește, sprijinindu-se de  spatele înalt al săniuței!
Îți imaginezi   ce bucurie, ce  stare  nedeslușită era în mintea mea!
Da, a mers  chiar în ziua în care împlinise un an!
 Este bărbat, și soț, și tată!
Pentru mine rămâne  tot băiatul mamei, chiar și   dacă   gândurile mele i se par copilării. 

Copilării, sigur, pentru că  în sufletul meu este tot  copil.
 La mulți ani, Cătă!

nu există cost!

 cât costă muzica?

atunci, cât costă libertatea?

 Johnny Răducanu

 
L-am văzut într-un interviu.

O tânără  ziaristă s-a plimbat cu el   toată dimineața- pe străzi  frumoase, umbrite de castani, prin parcuri pustii,  frunze jilave rătăceau printre pietre, plouase  în zorii zilei, era primăvara devreme, la piață, el a cumpărat  vreo zece mere.

Mușcau cu poftă, se uitau pe fereastra  tramvaiului,  se distrau , bucurându-se ca niște copii.
 Treceau prin timp.
Alături..
 în sensuri diferite.

El era  răsfățatul copil  mare, îmbrăcat în pardesiul unui bărbat zurliu.  
Politica nu mi-a plăcut niciodată. Ce dracu să-mi placă la ea?

 Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt, decât femeile. Când cânt, fiecare nota e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor.

Vorbitul meu e o formă de libertate. De fapt, vorbele mele sunt doar niște margini care echilibrează un conținut extrem de subțire. 

Ți-e dor de vorba și de pianul  lui?
 dacă da, rupe din  timpul tău  și ascultă aici-este un interviu tulburător!

http://www.youtube.com/watch?v=UyJwGWn3wCM&feature=related

 

un dar de la Ștef-

se poate și dansa-un dar anonim