doare, la fel de mult ca un lanț de erori, de fapt, li se spune minciuni.
Mi-ar plăcea ca adevărul să fie romantic.
Încerc un fel de prefață pentru răspunsurile la întrebările dintr-o simpatică leapșă, primită de la Zina.
Nu cred că sunt mulți cei care citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă ce există în spatele tastelor. Ar fi imposibil, oameni suntem..nu insulți pe nimeni, dacă nu-i acorzi timpul pe care și l-ar dori..demontăm viața în bucățele, recompunem momentele care ne plac, nu putem umple cu sentimente toate paharele lăsate la ferestre.//
1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?
R.6 ani. A fost o provocare să-l descopăr.
2.Care este primul blog pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?
R.Sunt mai multe- vreo patru, îl menționez , în special, pe al lui Andi.
3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
R.Da, regret că mai multe bloguri dragi și-au tras obloanele.
În ferestrele lor, găseam , mereu, flori proaspete.
Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme, apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.
Da, cred că blogul este ca o inimă.
4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da, care anume?
R. Nu!
Cum să te bucuri, când o fereastră se trântește?
Câtă vreme există șansa ca fiecare să privească lumea așa cum simte, de ce să vreau să văd storuri cu genele plecate?
5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?
R. Prefer să nu spun.
Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?
R. Nu-mi permit pronosticuri, este o chestiune care ține de mulți factori- pasiune/ dorința de comunicare/plăcere/vise/înțelegere/dileme/interes..
7.În ce codiții v-ați închide blogul?
R. Nu-mi place să trăiesc sub impulsul condițiilor impuse, nu impun nimănui nimic.
Mâine dimineață voi gândi altfel, pentru că și eu voi fi alta.
Gândirea este prizoniera tentațiilor, așa că prefer să nu iau în calcul închiderea blogului, chiar dacă tentații au ( mai) fost.
8. Ce vârstă are blogul?
R. Peste o lună, împlinește -4 (PATRU) ani!
9.Cum ați decis să faceți blog?
R.În niște momente speciale- trebuia să păstrez ceva, să las deoparte altceva, să fac și o schimbare.
Există oameni care uită să converseze, poate că, involuntar, se așază în fața oglinzii.
Eu vreau să văd, să aud, nu sunt pesimistă, nu mă plâng că viața ar fi oribilă, o modelez, alungând zgomotul inutil, prefer călătoria într-o caleașcă imaginară, într-o companie plăcută ( în vară am văzut caleștile regale britanice, cât lux, ce senzații!)
10. Este bloggingul un viciu, dă dependență/
R.Aș zice că adevărul este pe la mijloc- viața se compune dintr-o mulțime de semi, nu? lumini, umbre, deschideri, plecări.
Sunt clipe când împletim în metafore ghirlande, cineva le strivește cu sau fără vrere.. cioplim, din nou, în vorbe, edificii și tot așa.
Vorbim , scriem, evadăm din concret, creăm „realități” proprii, de fapt, tot timpul ne abținem în fața a ceea ce simțim că ne agresează.
Blogul este un un fel de suspendare, un loc între lumea știută și visul imposibil.
p.s. tu ce zici?
În urmă cu câteva minute, vecina mea, o școlăriță, care de o săptămână este în clasa a IV-a, a bătut sfios la ușă. 
mai devreme sau mai târziu,că el
este grădinarul șef al sufletului său, regizorul vieții sale.
James Allen, filozof englez
Iubita care întârzia.
(Eugene Scribe-Discurs de recepție la Academia Franceză.
Parcă și italienii au devenit mai blânzi, după ce un copil român a impresionat lumea cu vocea lui de aur.
Nu cred că sunt mulți cei care citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă ce există în spatele tastelor.
Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme, apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.
Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..
