noi și ai noștri

 O excursie este  opțiune personală.

Nimeni nu te obligă să călătorești undeva, mai departe sau mai aproape. Niște  infleuențe pot fi – am locuit in Lisabona un an.., o colegă a fost foarte incântată de  sejurul in Porto.. șeful meu zice că serviciile sunt extraordinare...  Se poate.

La fața locului, trebuie să ai grijă de tot. Și de toate.  În cel mai fericit caz, ți se comunică , fie de către șoferul autocarului, fie la hotel : Păziți-vă buzunarele! Atenție la poșete!

In urmă cu doi ani, nici nu ajunsesem ajuns bine la Barcelona, că nu mai puteam de frică, din cauza anunțurilor deloc măgulitoare. În câteva seri, extraordinare, de altfel, am mers în grupuri strânse. Adică foarte aproape.//

Sfârșit de august, soare fierbinte, zi limpede,  frumoasă,  că doar suntem in Lisabona și avem în plan o mulțime de  obiective.

Patronii restaurantelor aproape că și-au amestecat rândurile de mese și de scaune din stradă. Lume multă, cuvinte in toate  graiurile pământului.
 Acordeonul…L-ați auzit, desigur, dacă nu  pe alte meridiane, măcar o dată in vreun restaurant din urbea natală.

 Posesorul poartă tricou alb , prea strâmt pentru burta lui prea revărsată, blugii insoțitorului care zdrăngăne din ceva  stau să cadă, al treilea coechipier  ține cutiuța.

 Iubitori de romanțe internaționale și de dansuri săltărețe sunt cam puțini, dar  dacă nu curge , tot pică...

Românii se recunosc dintr-o mie. Nu știu cum, dar se întâmplă  Șefu,  nu  cerem noi de la ai noștri, da aveți grijă la buzunare. ..

După  câte o porție   de calbeada, insoțită de o salată , pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă, și o înghețată asortată, ne indreptăm către stația tramvaiului galben.
 Mare căldura, mare înghesuiala.. .Atenție la poșete funcționează. Incă.

 Către seară,  după urcarea in metrou, un domn, poate cel mai cumsecade din grup, constată că  borseta i- a devenit instantaneu  prea ușoară.

 I-au dispărut toate actele, mai multe carduri ,   o sumă apreciabilă in euro și alta in roni. Noroc că, de loc,  fiind  din Primăverii,  nu este dintre cei care se încumetă să plece la Cabo Da Roca  cu un singur portofel!

La poliție sunt aduși pentru confruntare câțiva  compatrioți puternic bronzați. Ca și cum se știe că românii români caută..

Drum la consulat, promisiuni incerte, acte provizorii, nervi , căldură, gura lumii..

Suntem aproape de capătul pământului.