Nimeni nu te obligă să călătorești undeva, mai departe sau mai aproape. Niște infleuențe pot fi – am locuit in Lisabona un an.., o colegă a fost foarte incântată de sejurul in Porto.. șeful meu zice că serviciile sunt extraordinare... Se poate.
La fața locului, trebuie să ai grijă de tot. Și de toate. În cel mai fericit caz, ți se comunică , fie de către șoferul autocarului, fie la hotel : Păziți-vă buzunarele! Atenție la poșete!
In urmă cu doi ani, nici nu ajunsesem ajuns bine la Barcelona, că nu mai puteam de frică, din cauza anunțurilor deloc măgulitoare. În câteva seri, extraordinare, de altfel, am mers în grupuri strânse. Adică foarte aproape.//
Sfârșit de august, soare fierbinte, zi limpede, frumoasă, că doar suntem in Lisabona și avem în plan o mulțime de obiective.
Patronii restaurantelor aproape că și-au amestecat rândurile de mese și de scaune din stradă. Lume multă, cuvinte in toate graiurile pământului.
Acordeonul…L-ați auzit, desigur, dacă nu pe alte meridiane, măcar o dată in vreun restaurant din urbea natală.
Acordeonul…L-ați auzit, desigur, dacă nu pe alte meridiane, măcar o dată in vreun restaurant din urbea natală.
Posesorul poartă tricou alb , prea strâmt pentru burta lui prea revărsată, blugii insoțitorului care zdrăngăne din ceva stau să cadă, al treilea coechipier ține cutiuța.
Iubitori de romanțe internaționale și de dansuri săltărețe sunt cam puțini, dar dacă nu curge , tot pică...
Românii se recunosc dintr-o mie. Nu știu cum, dar se întâmplă Șefu, nu cerem noi de la ai noștri, da aveți grijă la buzunare. ..
După câte o porție de calbeada, insoțită de o salată , pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă, și o înghețată asortată, ne indreptăm către stația tramvaiului galben.
Mare căldura, mare înghesuiala.. .Atenție la poșete funcționează. Incă.
Mare căldura, mare înghesuiala.. .Atenție la poșete funcționează. Incă.
Către seară, după urcarea in metrou, un domn, poate cel mai cumsecade din grup, constată că borseta i- a devenit instantaneu prea ușoară.
I-au dispărut toate actele, mai multe carduri , o sumă apreciabilă in euro și alta in roni. Noroc că, de loc, fiind din Primăverii, nu este dintre cei care se încumetă să plece la Cabo Da Roca cu un singur portofel!
La poliție sunt aduși pentru confruntare câțiva compatrioți puternic bronzați. Ca și cum se știe că românii români caută..
Drum la consulat, promisiuni incerte, acte provizorii, nervi , căldură, gura lumii..
Suntem aproape de capătul pământului.
nu cred ca exista loc pe lumea asta unde sa nu dai de cei ce usuraza buzunarele altora...
RăspundețiȘtergereDe cei mai... bronzati inca nu am dat pe aici. Insa pe ceilalti, marea majoritate, ii recunosti usor ca sunt romani. Si am descoperit doua categorii: cei foarte simpli si obositi, cu fete triste, alungite, pe care nimic parca nu-i scoate din incremenirea muta ce i-a cuprins. Cred ca traiesc minimal si muncesc pe unde apuca...
RăspundețiȘtergereIn a doua categorie, sunt cei pe care ii intalnesti tot mai des si acasa: smecheri, care ragaie prin magazine si rad ca nu-i intelege nimeni (nu stiu ca ragaitul sa fie diferit de la o tara la alta...), care gesticuleaza frenetic si urla (nu vorbesc) intre ei la mesele celor cateva terase din centru.
Si chiar daca nu spun nimic, ii recunosti dupa tinuta: femeile sunt impopotonate ca pentru centura Bucurestilor, iar ei cu burtile revarsate peste pantaloni.
Din pacate, cand ii aud vorbind in magazine, am invatat sa tac si sa plec repede mai departe...
Păcat că românii noştri ies în evidenţă altfel decât ar trebui. Tare păcat. Nu ne vine deloc mintea la cap...
RăspundețiȘtergereNu tac, Gina, chair postez in continuare. Doar mi-am facut blogul privat pentru o perioada nedeterminata si v-am vizitat gradinile fara sa mai las vreun semn. M-am bucurat de concediu, m-am linistit.
RăspundețiȘtergereTi-am vazut ultimele postari. Cred ca ai avut o vacanta superba. Asteptam poze! :)
@GabrielaPană,
RăspundețiȘtergerePe unde am fost, tot asemenea vești am avut.
Ruxi,
RăspundețiȘtergereAm intâlnit și căteva femei cu fuste largi in Portugalia- două erau pe lângă Arcul de Trimf.Una , mare, grasă și rea se postase la intrarea in catedrala din Sintra.Era duminică dimineața.
Cineva a luat-o la rost, reproșându-i că face țara de râs.
Știi ce a răspuns? NOI ADUCEM VALUTĂ ÎN ȚARĂ!!!
Cris,
RăspundețiȘtergereN-am cunoscut persoana de care vorbesc, dar am încredere in spusele conducătorului de grup.Sunt și mulți oameni serioși care , prin munca lor, reprezintă , cu adevărat țara. O tânără absolventă de ASE conduce o mare agenție de turism din Lisabona. Și o conduce cu multă pricepere.
Ca ea sunt mulți.
Păcat că , uite, pădure fără uscături nu există.
Anielle, mă bucur să aud că ești bine!
RăspundețiȘtergereToate, la timpul lor.
Chiar asa!... Ca sa vezi cine scoate tara din gaura economica in care se gaseste.
RăspundețiȘtergereTot in sensul asta, stiu si eu o poveste. Una adevarata.
Un domn pleaca in Irlanda sa-si viziteze fratele stabilit acolo. In metrou, 3 tiganusi cersesc de mama focului. Oamenii, ca peste tot: unii le dau ceva, altii privesc dincolo de ei si asteapta sa plece. Refrenul clasic "eu n-am mama eu n-am tata, parca sunt facut din piatra" insa, era un cumul de injuraturi romanesti pe aceeasi "coloana sonora". La fel si "multumirile". Omul nostru, ii ia la rost si-i face nesimtiti. Calatorii se uita cu repros la el, dar cand li se explica motivul, tiganusii sunt fortati sa coboare la prima de furia oamenilor...
Cam asa cu toleranta unora si rasismul altora! La fel si cu integrarea...
Latinii, tot latini :D
RăspundețiȘtergereEste clar ca suntem vinovati; noi si stramosii nostri i-am incurajat sa cerseasca...Ne simtim toleranti, generosi, superiori; ei se considera jmekeri, deci noi suntem fraierii...
RăspundețiȘtergereN-are nici o relevanta ca eu dau sau nu dau (de) pomana; deja este o problema politica...
O vor rezolva europenii; candva...
Dar eu nu cred ca era tot roman cel care-i furase domnului portofelul. Precis era magrebian!
RăspundețiȘtergeresi o observatie : va invartiti prin cercuri inalte si bogate, domana Gina!
Ruxi,
RăspundețiȘtergereSe zice că stăpânul zgârcit face sluga hoață.
Cred că un pic de adevăr, combinat cu șmecheria naturală și din spiritul de castă bine conservat fac din ființele astea indivizi mereu pregătiți să se justifice agresiv.
Am auzit povestite atâtea intâmplări din care victimele treceau călăi..
Iulia,
RăspundețiȘtergereSunt lucruri peste care nu se poate trece, oricât ai vrea.
@ Daurel,
RăspundețiȘtergereCred că așa stau lucrurile. Suntem amabili, incurajând trasul pe sfoară. Aud că sunt bogați , bogați, indivizi care au început ca scormonitori, nu pentru că ar fi dat norocul peste ei, nici că ar fi făcut cine știe ce descoperire. Pur și simplu știu să profite de credulitatea celor buni la suflet și slabi de înger.
Geocer,
RăspundețiȘtergereSă știi că și eu mi-am zis că nu era ,neapărat, român, dar nu se poate ști.
p.s. Dacă nimerești într-un grup cu persoane care locuiesc in palat nu inseamnă că ți se colorează sângele în albastru.
Știi cum este cu media aritmetică...
"Sangele apa nu se face".
RăspundețiȘtergereFoarte corect spus: rpmanii cauta romani.i
Kid, asta era!!
RăspundețiȘtergereDoar că sângele unora curge mai năvalnic!
Nu era obligatoriu să fie români.
RăspundețiȘtergereReferitor la videoclip-ul pus de tine, pe de o parte, ceva din mine, adoră viaţa de nomad a ţiganilor tradiţionalişti.
Sebra,
RăspundețiȘtergereȘi eu!!!
Am citit cu niște ani în urmă o carte” Taina stelelor”, de Dan Claudiu Tănăsescu. Despre viața de șatră. Știi ceva?
M-a încercat un fel de dor, mi-aș fi dorit, măcar o zi de viață nomadă. Cu timpul , ideea a dispărut.