două voci într-una singură

Plouă în reprize scurte. 
Stropi mărunți  lovesc geamul.

Ca în fiecare dimineață, mâine/poimâine se fac douăzeci de ani,  Doamne, cum fuge vremea, gata  echipată, antrenoarea  își așteaptă copiii. Simte  cum gândurile  se aliniază  cuminți, în timp ce  soarbe cu înghițituri mici  licoarea  din  preferata ei ceșcuță albastră.  
  Alături  racheta,  nedespărțita prietenă de-o viață.  //

-Luanei  îi place mult tenisul, fiul meu  v-a descoperit, i-a povestit un coleg despre dumneavoastră, fata lui  s-a măritat, știați?
O mai fi jucând tenis, asta nu  știm, soțul ei a dus-o undeva departe, locuiesc pe o insulă, este un  domn foarte bogat, ce să-i faci, asta e viața, fiecare cu norocul   lui..

Copiii fac încălzirea,  câteva ture în jurul terenului, bunica pleacă mulțumită, doamna  D  aduce mingile, pune plasa, altă zi, multă atenție, fiecare copil  este un  alt mic univers, niciunuia nu-i place  să fie cicălit.

Pasiune, înțelegere, efort,  răbdare.
 Multă răbdare. //

Blugi  curați, scurte de piele, șepcuțe identice.
Unul într-altul, ca doi puișori zgribuliți. Pe băncuța de rezervă.

-Ce e cu voi, copii? Când ați venit?

-Sărumâna doamna, răspund, ca una, două voci  proaspete, ridicându-se imediat de pe băncuță,  plouă, Edy  joacă fotbal , noi   nu vrem să ne murdărim, vă supărați că am intrat? 
Nu vă deranjăm.

-Cum să mă supăr? Vreți niște mingiuțe? puteți intra în vestiar, vă jucați acolo,  să nu-i deranjați pe copii, da?

-Daa, mulțumim frumos, răspund  cele  două glasuri  într-unul, călcând atent să nu  atingă ceva.

Antrenoarea  se ia cu treburile ei,  după o vreme își amintește de  prichindeii gemeni, deschide ușa vestiarului, unul într-altul, pe două scaune alăturate, sforăie ușor. 
Doi îngerași, îi vine în gând  antrenoarei.
  Șterge lacrima  răzleață din colțul ochiului, acoperă  trupurile  firave  cu  câte o bluză de trening și se retrage pe vârfuri la  munca ei..

Ceva mai târziu, unul dintre gemeni  o atinge pe umăr:

-Doamna, v-ați supărat pe noi?

-Cum să mă supăr, copilași,  stați o clipă,  vreau să-mi spuneți ceva, părinții voștri  știu unde sunteți, aveți telefon?

-Nașul nostru..

-Nu, nu despre nașul vostru v-am întrebat.

-Nașul nostru lucrează pe șantier, pleacă devreme, astăzi ne-am trezit  și noi când a plecat el  la serviciu. 
Ne-a spus să plătim  întreținerea. 

-Părinții voștri, despre ei vorbeam..

Copiii  se uită unul la celălalt..

-Tata  nu știm unde este , a plecat de mult, nici frații noștri  nu  mai știu nimic de el , suntem patru, ei sunt mai mari- Edy învață la liceu, Marius la generală. 
Mama este menajeră, muncește în Creta,  Creta este foarte departe, te duci cu vaporul o noapte întreagă, când ne facem noi mari, o să mergem  toți acolo, se întrec ei în poveste.

- Stăm la nașii noștri, și nașa este menajeră, dar aici,  în Primăverii, dumneavoastră  ați auzit de Primăverii?
Doamna D zâmbește îngăduitor.//

-Sărumâna,  rostesc două voci într-una singură, depărtându-se  în liniște.
 Așa cum  au  apărut.

Doamna D, antrenoarea, este verișoara mea.