laolaltă

Partea asta de cartier s-a construit prima.
Oameni la locul lor- medici,  profesori, avocați,  ingineri, croitori, asistente medicale, contabili,  frizeri.Un avans de 10 %,  bani economisiți din greu. Sau imprumut integral de la stat.
Restul,  de la cec.
De restituit in rate, pe douăzeci de ani.
Blocuri de cărămidă, două-trei camere, mobilă de CPL, dormitor și bibliotecă, rafturi suspendate, Dacii, de la Uzină, toate in rate, verdeață, alei,  flori, un copil- doi,  în fiecare casă.
Concedii ,  la munte, la mare.
Ceareuri achitate la timp.
Au trecut anii, tinerii de ieri , câți mai trăiesc, au ghiocei la tâmplă,  pensia pe card, cablu și internet, medicamente la pungă .
Copiii din cărucioarele cu umbreluță sunt trecuți de treizeci de ani.
Unii au plecat . La București sau in alte capitale .Chiar peste ocean. Cei mai mulți, foarte serioși. Licențiați, cu masterate.Vorbitori de limbi străine.
Vin in vacanțe, n-au uitat pe nimeni, ”sărut mâna, doamnă,..ce mai faceți? Imi pare bine să vă văd”.
Unii, nu mulți, ce e drept, mai puțin norocoși, au rămas acasă.Cartea nu prea le-a priit. Poate că și norocul le-a intors spatele//
Se distrau de câteva ori pe an.
Petreceri mari, muzică , sfârâiau grătarele, țâșnea șampania, sârbe , de se cutremura blocul. Altfel, oameni serioși, el modelor , nu unul oarecare, talent recunoscut .Neamț.
De vreo zece ani, nu mai este.
Au incetat petrecerile. Rudele au uitat adresa.
Coipilul de ieri , cap de famile , este șomer, mama grav bolnavă, nu s-ar face gaură in cer dacă s-ar duce..
Bate sfios la ușă.Vrea semnături de la toți vecinii.
Se debranșează. Primul din bloc.
Lumea, ca lumea, unii pun intrebări, alții dau din cap.
Intr-o zi, vara se va sfârși.
Fără căldură, fără apă caldă.
Speră să primească de la vecini.
Ceva din dreapta,ceva din stânga.
Ceva de jos, ceva de sus...