Subiectul care îmi venise în minte se referă tot la
școală.. îl las deoparte o vreme.
Primesc zilnic- nu cred că mi se întâmplă doar
mie-materiale pe diverse teme, multe dintre ele ilustrate.
Este plăcut
să deschizi un e-mail și să-ți apară în fața ochilor
un buchet de lăcrămioare!
Sau un suflet deschis cât nemărginirea!
Ori un filmuleț.
Sau cele mai frumoase maxime.
Unele sunt adevărate provocări.
Bunăoară, acum două minute, am primit, printre altele,
următoarea cugetare:
Ceea ce iubești, lasă liber.
Dacă revine, îți
aparține. Dacă nu revine, nu ți-a aparținut niciodată.
Khalil Gibran
Am citit, m-am gândit, am analizat, știu cam cum
stau lucrurile.
Totuși, niște incertitudini tot am .( ca și
cum până în clipa asta ar fi fost prea puține..)
Să te topești de iubire în tot și sa devii izvor de iubire divină, ce
susurul în noapte-și cântă;
Să cunoști adesea durere prea marii
duioșii;
Să fii rănit și îmbătat de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de
bunăvoie și bucurându-te;
Să te trezești în zori, cu inima mereu înaripată și
să înalți,
plin de recunoștință, mulțumire pentru încă o zi de iubire;
Să
te odihnești, copleșit de beatitudine,
la ceasul amiezii și să cugeți la
extazul iubirii;
Să te întorci împăcat și debordând de fericire acasă la ora
amurgului,
Și apoi, sa dormi înălțând în inimă o rugă pentru ființa
iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.
( că tot vorbeam pe fb cu Elise despre
sinceritate/ diplomație) câți procedează așa?
sau
când se ajunge la o asemenea înțelepciune?//
Mai multe, aici
