de la suflet la suflet

Subiectul care îmi venise în minte se referă tot la școală..  îl las deoparte o vreme.

Primesc zilnic- nu cred că mi se întâmplă doar mie-materiale pe diverse teme, multe dintre ele ilustrate.
Este plăcut  să  deschizi  un e-mail și să-ți apară  în fața ochilor un   buchet de  lăcrămioare!
 Sau  un suflet  deschis cât nemărginirea!

Ori un  filmuleț. 

Sau  cele mai frumoase maxime. 
Unele  sunt adevărate provocări.

Bunăoară, acum două minute, am primit, printre altele, următoarea cugetare:

Ceea ce iubești, lasă liber.
 Dacă revine, îți aparține. Dacă  nu revine, nu ți-a aparținut niciodată.
 Khalil Gibran

Am  citit, m-am gândit,  am analizat, știu cam cum stau lucrurile. 

Totuși, niște incertitudini  tot am .(  ca și cum până  în clipa asta  ar fi fost prea puține..)

Să te topești de iubire în tot și sa devii izvor de iubire divină, ce susurul în noapte-și cântă;
Să cunoști adesea durere prea marii duioșii;
Să fii rănit și îmbătat de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te;
Să te trezești în zori, cu inima mereu înaripată și să înalți,
plin de recunoștință, mulțumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihnești, copleșit de beatitudine,
la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat și debordând de fericire acasă la ora amurgului,
Și apoi, sa dormi înălțând în inimă o rugă pentru ființa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.

 ( că tot vorbeam  pe fb cu Elise  despre   sinceritate/ diplomație)   câți procedează așa? 

sau 

 când  se ajunge la o asemenea înțelepciune?//
Mai multe, aici