Din când în când clipește.
Sunt și amprente netrecătoare. //
Numai iarba știe gustul pământului..
A țâșnit în lume, când s-au revărsat zorile, căutând”Sensul iubirii”. Avea in suflet „Viziunea sentimentelor”; a cucerit, necondiționat ,„Dreptul la timp”, prin ”11 Elegii”, căutând , printre aștri, ”Obiecte cosmice”, el , ivitul pe „ Un pământ numit România”.
A iubit culorile curcubeului, dar a cules”Roșu vertical” și s-a intrebat despre tot și despre toate, descoperind legătura dintre"Ou și sferă”.
A cules stele și ,recunoscător, a înălțat „Laus Ptolomei”.
Din cremenea vorbelor strivite a ales „ Necuvintele”, dar, deopotrivă, iubea rostirea „În dulcele stil clasic”.
Trăia pentru oameni și a văzut” Belgrad 5 prieteni”. A cunoscut "Măreția frigului” și a oprit timpul , pentru o clipă, într-o"Epica Magna”. A simțit că sunt”Opere incomplete". De aceea, făcea”Noduri și semne”, într-o”Ordine a cuvintelor”.
Pentru a se purifica în apa limpede a izvoarelor, a îndurat”Spălarea cu pietre”, ascultând”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaica tânăra, iubirea”, ca un „Amphion constructor” .
TRIST CÂNTEC DE DRAGOSTE, de Nichita Stănescu
"Numai viața mea /
va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva./
Numai iarba știe gustul pământului. /
Numai sângelui meu îi e dor într-adevăr de inima mea, /
când o părăsește. /
Aerul e-nalt,/
tu ești înaltă, /
tristețea mea e înaltă. /
Vine o vreme când mor caii. /
Vine o vreme când se învechesc mașinile. /
Vine o vreme când ploua rece /
și toate femeile poartă chipul tău /și rochiile tale. /
Vine și o pasare /
mare /
albă." /
