fără nicio legătură

  cu ziua de ieri, nici cu altele..poate așa, pentru clipă. și pentru gândul meu.

În  marea și neobosita lui curgere, timpul își cântărește veșnicia. Trece ștergând urmele.
Din când în când clipește.
Sunt și amprente netrecătoare. //

Numai iarba știe gustul pământului..

A  țâșnit  în lume, când s-au revărsat zorile, căutând”Sensul iubirii”. Avea in suflet „Viziunea sentimentelor”; a cucerit, necondiționat ,„Dreptul la timp”, prin ”11 Elegii”, căutând , printre aștri, ”Obiecte cosmice”, el , ivitul pe „ Un pământ numit România”.
A iubit culorile curcubeului, dar a cules”Roșu vertical” și s-a intrebat despre tot și despre toate, descoperind legătura dintre"Ou și sferă”.
A cules stele și ,recunoscător, a înălțat „Laus Ptolomei”.
Din cremenea vorbelor strivite a ales „ Necuvintele”, dar, deopotrivă, iubea rostirea „În dulcele stil clasic”.
Trăia pentru oameni și a văzut” Belgrad 5 prieteni”. A cunoscut "Măreția frigului” și a oprit timpul , pentru o clipă, într-o"Epica Magna”. A simțit că sunt”Opere incomplete". De aceea, făcea”Noduri și semne”, într-o”Ordine a cuvintelor”.
Pentru a se purifica în apa limpede a izvoarelor, a îndurat”Spălarea cu pietre”, ascultând”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaica tânăra, iubirea”, ca un „Amphion constructor” .

TRIST CÂNTEC DE DRAGOSTE, de Nichita Stănescu
"Numai viața mea /
va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva./
Numai iarba știe gustul pământului. /
Numai sângelui meu îi e dor într-adevăr de inima mea, /
când o părăsește. /
Aerul e-nalt,/
tu ești înaltă, /
tristețea mea e înaltă. /
Vine o vreme când mor caii. /
Vine o vreme când se învechesc mașinile. /
Vine o vreme când ploua rece /
 și toate femeile poartă chipul tău /și rochiile tale. /
Vine și o pasare /
mare /
albă." /