bogăția este un văl

  care ascunde  multe plăgi.
                          Menander, dramaturg grec- 342-291(îH) //


  Fără vârstă.
Înalt, spătos, mustață cănită. Unii spun  că ar fi trecut de optzeci. El știe..

Mulți îl invidiază. Poate că au motiv, nea Oiță și-a construit un mic imperiu, o făbricuță de brânzeturi, niște magazine , s-ar zice  că are și o stație de microbuze.

La el găsești preparate  proaspete, gustoase, frumos ambalate. În fabrică, farmacie, nu alta,  toată lumea în halate albe, scrobite. Fetele au scufițe apretate, ce mai, Occident!

Nu mai conduce, are șofer personal.

Prinse în șnururi lungi de parasolarele mașinii care îl poartă peste tot, două plăcuțe se balansează în voia lor.

În dreptul lui nea Oiță  nu uita de unde ai plecat! 

În dreptul șoferului, o pereche de opinci,  cât degetul ăl mare al patronului. 

- Nea Oiță, mă tot uit , îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă, domle, plăcuțele  astea? 

 Nea Oiță respiră greu. Își trece  batista albă peste frunte, nu-i plac hârtiuțele alea mici, se lipesc, lasă dâre de hârtie pe față, când era copil își ștergea sudoarea cu mâneca aspră  a cămășii de  tort. 

        -Mă băiatule, eu am cinci clase, nici pe alea nu știu cum le-am terminat. M-am trezit la coada caprelor, nu ale noastre, ale altora. 
Câți mărăcini mi-au împuns mie tălpile și degetele, să fii tu sănătos! Mâncare?  O zi da,  două , fără, un șut în fund îmi ținea de foame , că setea mi-o potoleam din ciutura fântânii. 

        Am jurat că  odată și odată, o să am turma mea de capre.      Așa am început- cu o căpriță albă, peste un an, alte două  și tot așa. 

În fiecare dimineață , mă rog la Dumnezeu să nu uit de unde am plecat.

     Opincile? Nici de astea n-am avut parte.  

Viața nu este deloc ușoară, ține minte de la mine. Dar se merită s-o trăiești!

     p.s. ai cunoscut un Nea Oiță?