Îmi place pădurea în orice anotimp, chiar și acum, când își leagănă printre crengi oftatul, potrivindu-și pulsul cu amiaza rece de noiembrie.
Draperii zdrențuite sclipesc în lumina săracă a zilei.
Draperii zdrențuite sclipesc în lumina săracă a zilei.
Puțină lume, bănci singuratice, câini hămesiți.
La răscruce de poteci, apa unui izvoraș a fost zăgăzuită. În juru-i s-a înălțat o troiță.
În fața firișorului de apă, lumea așteaptă cuminte, chiar și în zile geroase, ca astăzi. Unii vin cu o plasă de bidoane, doar privindu-i îți dai seama că vor să mai fure ceva din suma afișată, lunar, la utilități. Ce să comentezi? Omul încearcă orice, că viața este o luptă, nu așa spunea poetul?-Auzi, dumneata, uită-te la mine, că sunt om bătrân și știu multe, vezi grămezile alea de cărămidă nouă, învelite frumos, le vezi și pe alelalte de scândură ceruită, de unde, domnule, atâția bani?
De ce , bre, oameni buni, atâtea biserici într-un singur cartier? Cine le dă atâția bani?Ai văzut ce turle are biserica aia mare, nouă, de la stradă principală?
Uită-te la amărâtele alea , de urcă scările. Cară sacoșe cu ulei, zahăr, făină..crezi că au prea multe acasă? Aș!Omul nu așteaptă răspuns. Nici nu cred că l-ar găsi cineva.
Își ia bidoanele și pleacă.
Între ziduri groase, albe, lumea își spune rugăciunea.
În jur, pădurea dormitează.
Rătăcitor este gândul mănăstire-naltă/cum n-a mai fost altă..Ana, Putna, ale turnurilor umbre, mântuirea neamului..
