Între două semne

În seri lungi , încă netroienite , când tristețea dă ocol, las totul deoparte și mă întorc în colțul meu cuminte, pașnic.
Intru pe furiș...hoțește, casa are alți stăpâni, altcineva îi știe rostul.
 Zăvorul se lasă ușor, îmi știe căutarea și dorul.
Aplecate de vânt, tufănelele  nu mai au culoare, lipsește mâna iubitoare a mamei.
Mă apropii de fereastră, mângâi în gând  bogata perdea, în joc de  ajure galbene și verzi, rezemată -ntr-un cot luna  trimite firave   săgeți de lumină, cunosc fiecare colțișor.
 Revăd totul, limpede, clar, simt chiar mirosul de gutui coapte.
 Și fumul țigării tatei, aud  muzicuța.
 Copilăria mea toată își spune povestea păstrată-n colț de   batistă. 

Pașii mă duc spre  grădină.
 Mângâi cu privirea poarta, întunecata ei poartă. Prin perdeaua  grea a  nopții, deslușesc dincolo de ea siluetele prunilor.Și nucul bătrân, cu ramuri osoase.
Nu pot rămâne prea mult. Mereu mi-a fost teamă de câini .
Șterg lacrima.
Pun semn amintirilor, dau ușor pagina...