Deunăzi, am făcut un pact cu mine. Ia să văd eu, cât
mi-ar lua să traversez orașul pe jos. Aveam și ceva treburi de rezolvat,
așa că am cam grăbit pasul.
Câte n-am văzut! nu le povestesc, că le știi- lume grăbită, îngândurată, claxoane zăpăcite, liceeni chiulind, fetele înjură mai abitir
decât băieții, doamne trăgând cu greu sacoșe din care obraznic
un fir de praz râde în barbă, o varză înfoiată își scoate degetele
prin plasticul subțire, doi pași mai încolo, în parc, niște
domni joacă șah, ce mulți chibiți!
Piața Ceair s-a modernizat, nu mai ajunsesem aici cam de vreun an și..tot
înghesuială, multe, multe fuste crețe, în toate culorile curcubeului. Se
vinde orice.
Nu prea se cumpără.. blănuri, lumânări, trandafiri fără frunze,
semințe, tigăi, hrean, covoare de pe care care îțí smulge un gând răpirea din serai, varză pentru murat, bluze
fără spate, ghete fără cutie, ochelari fără rețetă, pastramă. Toată lumea sau aproape toată
lumea fumează, vânzătorii, vreau să zic.
Am ieșit repede din vânzoleala pieței , am tăiat-o pe Calea
București, înapoi spre centru.
Dacă vrei să-ți cumperi ceva de îmbrăcat, este
bine să știi că trebuie să mai aștepți să se epuizeze stocul de tricouri,
fuste de-o palmă, sandale cu trei bretele.
Primiți ceva zilele astea? Printre rotocoale albastre de fum, genele domnișoarelor
vânzătoare clipesc des nu știu, mai treceți.
Îmi place o străduță în pantă- case vechi, cochete fără ostentație, grădinițe
, crizanteme și tufănele, castani îmbrăcați doar pe jumătate . Drumul
meu trece prin Trivale, parcul este aproape gol, alei umede, frunze
risipite, îmi lipsește aparatul de fotografiat, pe telefon nu mai fac
poze, s-au adunat prea multe.
Am câștigat pactul, am parcurs șapte /opt kilometri, dar de aseară,
strănut într-una.
Aleg o carte.
La întâmplare Viața pe un peron, Octavian Paler.
Semnul a
rămas la pagina 144.
Adevărul este că nici măcar aici nu poți să crezi până la capăt că viața este doar
o stare de tranzit; că am apărut undeva într-o gară și pe urmă am trecut din
gară în gară, din tren în tren, mergând spre nicăieri...de vină ești tu și
coaja în care te afli.
Cam trist. Mai bine citim o poezie.
Lamento,
(cu)Ștefan Cazimir
Ni-i sănătatea zi de zi
Legată doar c-un fir de ață
și din multiple nevralgii
țesută-i scurta noastră viață.
Dureri de gât, dureri de dinți,
Dureri de cap din abundență
Nenumărate suferinți
Ne umplu biata existență.
Dar pe deasupra tuturora
Mă supără urât de tot
și zilnic își respectă ora
durerea crâncenă de cot.
Ce leacuri n-am cercat, o, Doamne!
Pilule, frecții, băi, pomezi..
Trec ani în șir, trec veri și toamne
Durere, când ai să cedezi?
Întâmpinând destule piedici,
mi-am spus necazul peste tot,
dar ce-ți pot face bieții medici
când și pe ei îi doare-n cot?
Din nesfârșite nevralgii
țesută-i scurta noastră viață,
iar sănătatea zi de zi
ne-atârnă doar de-un fie de ață.
Dureri de gât, dureri de dinți,
Dureri de cap din abundență-
Așa-i croită din părinți
Sărmana noastră existență.
O, frații mei de suferință,
Nu știți cumva un antidot?
E ceasul când mă amenință
Durerea zilnică de cot.
Prin farmacii și policlinici
Orașu-n van l-am colindat,
Că răi sunt doctorii și cinici,
Iar farmaciștii s-au culcat.
Nu știți cumva un antidot?
