civilizația

 este procesul  de a reduce infinitul la finit.
 Oliver Wendell, scriitor, profesor, jurist american

O mângâie  tandru  pe fiecare braț teii, dăruindu-i în fiecare sfârșit de primăvară cel mai suav parfum.
Verile îi sunt umbroase,

toamnele o răsfață cu   bucălate mănunchiuri de crizanteme, râzând fericite în grădinițele caselor cochete.

Este, așa  cred eu, strada cea mai  liniștită din oraș- se rupe discret de agitația urbei, luând calea  către  pădure.

 Case vechi, în  blândețea  culorilor naturii, case noi, în  arhitectură modernă, mici centre de reparații, magazine  modeste, flori, bolți  dese printre care  se lăfăie în soare  struguri ...

 Strada primește  liniștită mersul vârstelor.

Îmi place să-i simt pulsul. 
Îmi place să-mi scald privirea în șerpuirea ei neobosită.

Deunăzi, în drumul meu către oraș, am zărit, răsfirate, deloc ostentativ, la poala unui arbust, câteva cărți vechi.
Cineva  își făcuse,probabil, curat în bibliotecă.

 Am citit titlurile și, cum nu aveam motive de grabă, m-am uitat la cele cinci/șase perechi de  îndrăgostiți- 16/17 ani, care  urcau către pădure.
 Niciun gest..

După vreo  câteva ore, în drum către casă, am zărit, nemișcate, la fel de tăcute, în poleiul  de miere al amiezii, cărțile..

 Ce bine că ne-a ocolit 
ploaia!
Am multe întrebări în minte, una dintre ele  este: există , undeva, o stradă specială pentru tine?

caleidoscop

Deunăzi, am făcut  un pact cu mine. Ia să văd eu, cât mi-ar lua să traversez orașul  pe jos. Aveam și ceva treburi de rezolvat, așa că am cam grăbit pasul.
Câte n-am văzut! nu le povestesc, că le știi- lume grăbită, îngândurată, claxoane  zăpăcite, liceeni chiulind,   fetele înjură mai abitir decât băieții, doamne  trăgând cu  greu sacoșe  din care  obraznic un fir de praz râde în barbă, o varză  înfoiată își scoate degetele prin  plasticul subțire,  doi pași mai încolo, în parc,  niște domni joacă șah, ce mulți chibiți!
Piața Ceair s-a modernizat, nu mai ajunsesem aici  cam de vreun an și..tot înghesuială, multe, multe fuste crețe, în toate culorile curcubeului. Se vinde orice.
Nu prea se cumpără.. blănuri, lumânări, trandafiri  fără frunze, semințe, tigăi,  hrean, covoare de pe care  care îțí smulge  un gând  răpirea din serai, varză pentru murat,  bluze fără spate, ghete fără cutie,  ochelari fără rețetă, pastramă. Toată lumea sau aproape toată lumea fumează, vânzătorii, vreau să zic.
Am ieșit repede din vânzoleala  pieței , am tăiat-o  pe Calea București, înapoi spre centru.
Dacă vrei să-ți cumperi ceva de îmbrăcat, este bine să știi că trebuie să mai aștepți să se epuizeze stocul de  tricouri, fuste de-o palmă, sandale cu  trei bretele.
Primiți ceva zilele astea? Printre rotocoale albastre de fum, genele domnișoarelor vânzătoare  clipesc des  nu știu, mai treceți.
Îmi place o străduță în pantă- case vechi, cochete fără ostentație,  grădinițe , crizanteme și tufănele, castani îmbrăcați doar  pe jumătate . Drumul meu trece prin Trivale, parcul este aproape gol,  alei umede, frunze  risipite, îmi lipsește aparatul  de fotografiat, pe telefon nu mai fac poze, s-au adunat prea multe.
Am câștigat pactul,  am parcurs șapte /opt kilometri, dar  de aseară, strănut într-una.
Aleg o carte.

 La întâmplare Viața pe un peron, Octavian Paler. 

Semnul  a rămas la pagina 144.
Adevărul este că nici măcar aici nu poți să crezi până la capăt că viața este doar o stare de tranzit; că am apărut undeva într-o gară și pe urmă am trecut din gară în gară, din tren în tren, mergând spre nicăieri...de vină ești tu și coaja în care te afli.

Cam trist. Mai bine   citim o poezie.
 Lamento,

                   (cu)Ștefan Cazimir

Ni-i sănătatea zi de zi

Legată doar c-un fir de ață

și din multiple nevralgii

țesută-i scurta noastră viață.

Dureri de  gât, dureri de dinți,

Dureri de cap din abundență

Nenumărate suferinți

Ne umplu biata existență.

Dar pe deasupra tuturora

Mă supără urât de tot

și zilnic își respectă ora

 durerea crâncenă de cot.

Ce leacuri  n-am cercat, o, Doamne!

Pilule, frecții, băi, pomezi..

Trec ani în șir, trec veri și toamne

Durere, când ai să cedezi?

Întâmpinând  destule piedici,

mi-am spus necazul peste tot,

dar ce-ți pot face bieții medici

 când și pe ei îi doare-n cot?

Din nesfârșite nevralgii

țesută-i scurta noastră viață,

 iar sănătatea zi de zi

 ne-atârnă doar de-un fie de ață.

Dureri de gât, dureri de dinți,

 Dureri de cap din abundență-

Așa-i croită din părinți

 Sărmana noastră existență.

O,  frații mei de suferință,

 Nu știți cumva un antidot?

E ceasul când mă amenință

Durerea zilnică de cot.

Prin farmacii și policlinici

Orașu-n van  l-am colindat,

Că răi sunt doctorii și cinici,

 Iar farmaciștii s-au culcat.

în grădinița anotimpurilor

Provocarea parfumată a acestui  însorit  final de săptămână este rezervată florilor.

Cum , peste două săptămâni, la noi  în oraș  va înflori  Simfonia lalelelor o să povestesc  atunci cu  ilustrări de la fața locului, sper.
Astăzi, despre multe alte flori!
Toate,  sărbători de suflet..
Îți ies în cale, mângâindu-ți privirea și sufletul. Răsar unde nu te-ai aștepta-în vârf de munte, pe culmi înverzite , în margine de râu, pe câmpuri nesfârșite.
Culori, mărimi, forme, respectând legi ale unei geometrii încă neinventate !
Când iarna încă nu și-a scos cojoacele și bocancii la uscat, ghiocelul străpunge zăpada.
Alb clopoțel parfumat , vestitor al primăverii!
Îl urmează în cor pestriț brebeneii, micșunelele amețitoare , fragilele viorele , lăcrămiorele plăpânde.
Prin grădinițe râd în soare zambile în salbe..Rând pe rând, printre straturi își ridică, somnoros cupele,  delicatele multicolore    lalele.
Înflorește liliacul, acompaniat de   iasomie și  bujori .
Ultimul își deschide petalele nobilul trandafir.
Dacă drumul te poartă pe lângă un lan de grâu, în zorii zilelor de vară , ai să-l vezi pâlpâind cu lacrimi de rouă, în dans șovăielnic.

Chicotește sub pleoape încărcate de somn, așteptând trilul ciocârliei, macul.
Între tufe de albăstrele!
Miraj amețitor, fură nemurirea clipei!
Pe lângă case, roșii în obraji, cu fuste crețe colorate, cârciumăresele zâmbesc în șirag de mărgele vii.
Sfioasele margarete își țin în vârful degețelelor lungi de domnișoare,pălărioarele cochete , trăgând timid cu ochiul către tufele de rozmarin.

Și când, de peste dealuri , vine toamna, grădinile se îmbată în parfum de crizanteme bucălate, mângâiate tandru de vântul nestatatornic..
Gerul  și bruma le taie , treptat,  respirația.
Învinse, florile cad..renasc în primăvară!
Mai frumoase, mai vesele!

p.s. ce-ar fi lumea fără mireasma, culoarea  și  parfumul lor ?
În zilele de 15, 16, 17 aprilie, veniți la Simfonia lalelelor!

 

Au mai scris pe aceeași temă-

Mirela-http://mirelapete.dexign.ro/2011/04/flori-de-pasti-parfum-de-sarbatoare/
Danielle-http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/04/un-colt-de-suflet-parfumat.html
  Carmen-http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/
 Gabriela-http://gabrielailies.wordpress.com/2011/04/03/flori-de-paste-parfum-de-sarbatoare/
 Gabi-http://g1b2i3.wordpress.com/2011/04/03/povesti-cu-iepurasul-si-florile-de-pasti/
  Vera http://vera-arev-vera.blogspot.com/2011/04/primavara.html