caleidoscop

Deunăzi, am făcut  un pact cu mine. Ia să văd eu, cât mi-ar lua să traversez orașul  pe jos. Aveam și ceva treburi de rezolvat, așa că am cam grăbit pasul.
Câte n-am văzut! nu le povestesc, că le știi- lume grăbită, îngândurată, claxoane  zăpăcite, liceeni chiulind,   fetele înjură mai abitir decât băieții, doamne  trăgând cu  greu sacoșe  din care  obraznic un fir de praz râde în barbă, o varză  înfoiată își scoate degetele prin  plasticul subțire,  doi pași mai încolo, în parc,  niște domni joacă șah, ce mulți chibiți!
Piața Ceair s-a modernizat, nu mai ajunsesem aici  cam de vreun an și..tot înghesuială, multe, multe fuste crețe, în toate culorile curcubeului. Se vinde orice.
Nu prea se cumpără.. blănuri, lumânări, trandafiri  fără frunze, semințe, tigăi,  hrean, covoare de pe care  care îțí smulge  un gând  răpirea din serai, varză pentru murat,  bluze fără spate, ghete fără cutie,  ochelari fără rețetă, pastramă. Toată lumea sau aproape toată lumea fumează, vânzătorii, vreau să zic.
Am ieșit repede din vânzoleala  pieței , am tăiat-o  pe Calea București, înapoi spre centru.
Dacă vrei să-ți cumperi ceva de îmbrăcat, este bine să știi că trebuie să mai aștepți să se epuizeze stocul de  tricouri, fuste de-o palmă, sandale cu  trei bretele.
Primiți ceva zilele astea? Printre rotocoale albastre de fum, genele domnișoarelor vânzătoare  clipesc des  nu știu, mai treceți.
Îmi place o străduță în pantă- case vechi, cochete fără ostentație,  grădinițe , crizanteme și tufănele, castani îmbrăcați doar  pe jumătate . Drumul meu trece prin Trivale, parcul este aproape gol,  alei umede, frunze  risipite, îmi lipsește aparatul  de fotografiat, pe telefon nu mai fac poze, s-au adunat prea multe.
Am câștigat pactul,  am parcurs șapte /opt kilometri, dar  de aseară, strănut într-una.
Aleg o carte.

 La întâmplare Viața pe un peron, Octavian Paler. 

Semnul  a rămas la pagina 144.
Adevărul este că nici măcar aici nu poți să crezi până la capăt că viața este doar o stare de tranzit; că am apărut undeva într-o gară și pe urmă am trecut din gară în gară, din tren în tren, mergând spre nicăieri...de vină ești tu și coaja în care te afli.

Cam trist. Mai bine   citim o poezie.
 Lamento,

                   (cu)Ștefan Cazimir

Ni-i sănătatea zi de zi

Legată doar c-un fir de ață

și din multiple nevralgii

țesută-i scurta noastră viață.

Dureri de  gât, dureri de dinți,

Dureri de cap din abundență

Nenumărate suferinți

Ne umplu biata existență.

Dar pe deasupra tuturora

Mă supără urât de tot

și zilnic își respectă ora

 durerea crâncenă de cot.

Ce leacuri  n-am cercat, o, Doamne!

Pilule, frecții, băi, pomezi..

Trec ani în șir, trec veri și toamne

Durere, când ai să cedezi?

Întâmpinând  destule piedici,

mi-am spus necazul peste tot,

dar ce-ți pot face bieții medici

 când și pe ei îi doare-n cot?

Din nesfârșite nevralgii

țesută-i scurta noastră viață,

 iar sănătatea zi de zi

 ne-atârnă doar de-un fie de ață.

Dureri de gât, dureri de dinți,

 Dureri de cap din abundență-

Așa-i croită din părinți

 Sărmana noastră existență.

O,  frații mei de suferință,

 Nu știți cumva un antidot?

E ceasul când mă amenință

Durerea zilnică de cot.

Prin farmacii și policlinici

Orașu-n van  l-am colindat,

Că răi sunt doctorii și cinici,

 Iar farmaciștii s-au culcat.