stilul este cuvântul

care trebuie. Restul nu are importanță. Jules Renard.

Voiam să povestesc ceva.
Ceva , oarecum personal, dar care, într-un fel sau altul,  se regăsește, în aceste zile, și prin existența altora.
Tocmai îmi ordonasem ideile, când,  din întâmplare,   intrând  pe un blog, unde scrisesem ceva  absolut inofensiv, fără vreo intenție ascunsă, stupefiată,  am descoperit  că, în numele unei categorii sociale pe care o stimez,  mi răspunde  agresiv, sfidându-se  regulile elementare ale  bunei- cuviințe..inutil să fac și  alte precizări.
Mare este grădina lui Dumnezeu, răi sunt unii, atât de răi , că nimic nu-i poate opri  să arunce instinctiv cu bolovani sau să-și curețe  noroiul de pe cizme, direct, pe sufletele oamenilor...
   Mi-am recăpătat destul de repede  liniștea, pentru că altcineva, care nu știu dacă citise  schimbul de idei, mi-a trimis un monolog.
Îl transmit și eu celor care sunt în trecere.

M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă... Aşteptam să-mi spui două- trei cuvinte, mulţumindu-mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
 Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe ca să-mi spui Bună dimineaţa!
 Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul în  culori şi cânt de păsărele.
 Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa mea! 
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu,  şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă, care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că,  făcându-ţi această plăcere,  îţi vei aduce aminte de mine.
În schimb, supărat, m-ai înjurat.
Doream atât de mult să-mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi,  în timp ce urmăreai programul preferat, eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele.
 Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
 Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că eu sunt aici pentru tine.
 Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
 Te iubesc atât de mult,  încât te voi răbda. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că,  măcar azi, îmi vei acorda puţin timp,  din timpul dăruit ţie.

Îţi doresc o zi bună şi minunată, ca sufletul tău luminos ! 
Tu decizi ce vei face după ce vei citi ce ți-am scris,  nimeni altcineva nu ne mai condiţionează.
Vorbim adesea despre credință, despre Dumnezeu.
Cât din ceea ce spunem este adevărat?

- fotografia este împrumutată de la Daurel-