Trei zile in Maramures

Ma intreb daca li se mai intampla si altora sa descopere, intr-un anume moment al vietii, ca , din cine stie ce motive , au ajuns sa cunoasca locuri straine-deosebit de frumoase , ce e drept- dar sa nu-si fi dat seama ca nu foarte departe de ei exista altele , cel putin la fel de frumoase.

Am tot amanat sa merg in Maramures-dintr-un motiv sau altul. In urma cu vreo doua saptamani, am aflat intamplator ca se organizeaza o plecare la o manastire situata aproape de granita cu Ucraina-"Petrova ". Gandul ca as putea ajunge in niste locuri , pe care , daca nu le-as fi vazut nici de data aceasta , as trai o mocnita suferinta , s-a transformat pe loc intr-o mare dorinta. Nu am putut primi deloc informatii in legatura cu scopul deplasarii , dar n-am renuntat la ideea de a merge.

Miercuri , 30 aprilie , orele 12,10; Pe o vreme destul de inchisa , am pornit la drum-40 de persoane dintr-o scoala argeseana: 28 de femei , 7 barbati si 5 copii . Am revazut cu placere Valea Oltului , apoi Sibiul si localitatile invecinate , care te incanta prin pitorescul lor , dar si prin felul in care casele se tin una de alta , marcate prin intrari sobre, inalte creandu-ti un sentiment ciudat: iti este interzis sa vezi sau sa afli ce se intampla dincolo de poarta; sau poate ca trecutul persista , cu spaimele lui.

In Turda , ploaia ne-a lasat sa vizitam in graba cele doua catedrale: ortodoxa si protestanta, ingrijite de o familie simpatica:el-un rotofei mucalit, ea- o unguroaica autoritara. Am facut cateva fotografii.
La Cluj am ajuns catre seara. Aveam la dispozitie 20 de minute, dar a inceput o ploaie atat de puternica , incat , dupa ce am iesit din Catedrala , am facut un adevarat cros pana la autocar. Perechi de tineri surprinsi in parc, fara umbrele , se inghesuiau , amuzandu-se in timp ce alergau sa prinda un loc in primul bar .

De la fereastra masinii , Ardealul lasa sa i se vada spiritul curat, asezat ; un curcubeu si-a aruncat braul inainte de asfintit.

Drumul pana la Petrova a fost lung si anevoios. Ploua greu , rece, apasator, parca , la nesfarsit. Mult dupa miezul noptii , autocarul , dirijat de staretul manastirii , parintele Agaton, care ne-a iesit in intampinare , la timp-undeva cu vreo 8 km, inainte de a ne rataci , a reusit sa ajunga in fata manastirii, de pe dealul Hera.
Rugaciunea parintelui a binecuvantat tarzia noastra cina fierbinte ; apoi fiecare a dormit , mai mult sau mai putin, incalzindu-se sau tremurand , dupa cum i-a fost norocul.

Dimineata a fost ploioasa si mohorata , insa am putut vedea si simti frumusetea unei oaze de verdeata a carei armonie o implineau imbinarile culmilor domoale ale Herei , acoperite de fagi. Cat vezi cu ochii se numeste, deloc intamplator, "Valea Luminata".
Manastirea isi deschidea ochii ferestrelor , in care , maini harnice pusesera, in timpul noptii, zeci de ghivece cu muscate rosii.
Era mare forfoata-stiam ca a doua zi , vineri , va fi Hramul manastirii. Nu-mi imaginam insa , ca pe o asemenea vreme, vor veni atatia oameni-femei si barbati , sa ajute la prepararea hranei, la amenajarea cortului sub care avea sa se desfasoare slujba de tamaduire a apei , la pregatirea meselor, a locului.


Am parasit manastirea indreptandu-ne spre Sapanta, trecand prin sate mici- romanesti si ucrainene- cu casute construite din lemn, inconjurate de curti micute, cu cate un petic de iarba in fata casei. Incercam sa-mi dau un raspuns la intrebarea pe care mi-am pus-o in legatura cu absenta florilor din asezarile pe care le-am vazut : probabil ca viata este atat de aspra, incat lupta cu dificultatile nu lasa loc pentru culoare. Sunt suficiente: albastrul cerului si verdele padurii.

Ne oprim in Sighetul Marmatiei, facem poze, vedem o catedrala moderna( din exterior) si ne continuam drumul pana la" Cimitirul vesel" de la Sapanta: cruci viu colorate , impodobite cu picturi naive si completate cu epitafuri.
"Aici eu ma hodinesc
Pop Ileana ma numesc
Tanara m-am maritat
Si bun barbat miam luat
Dar nu am avut noroc
Sa traiesc cu el deloc
Doi copii avui pe lume
Unul l-am luat cu mine
Si lumea o lasai la 25 de ani."

"Aici eu ma hodinesc
Si Pop Toader ma numesc
Drag mi-a fost clanitaru
Si tuica din paharu
Catam trait pe pamant
Tot la asta mam gandit
Sa am ce bea si minca
Din clanitar acinta
Dar am avut si nacaz
Ca vaduv am ramas
Si va cint cu veselie
Nu va cint asa ca mie."

"Pe lume cit trait eu
Ma rugam lui Dumnezeu
Sa traiasca calu meu
Si sa ne fere de rau.
Aici hodineste raposatu
Stan Grigore lu
Ionu Diacului.
A trait 64 de ani."

Lectura lor- cat mi-a permis timpul-a fost ca un scurt ragaz de a afla un fel de filozofie speciala asupra mortii: nu spaima, nu durere, ci un echilibru greu de acceptat in lumea din care vin eu. Intr-un numar de versuri- mai mic sau mai mare- dupa cum a fost si viata celui de sub lespede- se da un sens trecerii prin viata: ironic, modest, spectaculos sau cuminte , fie el sau ea -Pop ori Stan- cioban , sofer, padurar, cioplitor, croitoreasa ori gospodina.
In fata cimitirului se insira multe magazine de unde am cumparat mici suveniruri: obiecte de ceramica, iconite, impletituri, ilustrate.

Urmatorul popas-manastirea Barsana-situata pe malul drept al Izei; un ansamblu in care se intra printr-o poarta maramureseana , dincolo de care te intampina parca imaginea miniaturala a Raiului.
11 maicute si 3 surori ingrijesc un spatiu in care cateva constructii absolut extraordinare, in alb, albastru si rosu, smaltuite cu verdele ierbii, cu lalele de toate culorile, cu clopotei parfumati si cu susur molcom de izvor iti infatiseaza geniul taranesc maramuresean , eleganta simpla si desavarsirea acelei armonii de care ai nevoie pentru a simti nesfarsirea clipei.
Pe niste suporturi de lemn, fixate in pamant, in afara manastirii, pe malul apei , cu vedere spre: Biserica, spre Altarul de vara, spre Casa Artistului si spre Muzeu, am asternut masa , zabovind in linistea unei dupa-amieze, odihnindu-ne privirea si sufletul , urmarind multimea de vizitatori-romani si straini, pe ale caror figuri citeai emotia .

Ne-am continuat drumul, oprindu-ne , atat cat ne-a permis timpul, la manastirea"Schimbarea la fata" , de la Stramtura , apoi , in Cuhnea , localitatea voievodului Bogdan I , in fata careia se inalta, mandra, statuia Domnului, iar mai apoi , cand apunea soarele, la Moisei.

Munti de cremene, pajisti domoale, drumuri calme , case linistite, cate un tractoras -pe ici pe colo, autoturisme prin curti , liliac in gradinite , multe biserici.

Ne-am intors la Petrova pe inserate. Focul duduia in vetrele , cu plita, din spatele manastirii, pe care fierbeau, in oale mari , sarmalele. Gospodine de toate varstele, rosii in obraji, roboteau ,neluand in seama ploaia.
Am cunoscut o femeie simpla, buna ca painea calda , mandra de feciorii ei: unul calugar acolo, in manastire, altul plecat sa se rostuiasca in Londra.
Am participat, alaturi de tineri si de varstnici, veniti din diverse sate , in ciuda ploii , la vecernie. Biserica devenise neincapatoare.
Am adormit tarziu si ne-am trezit devreme.

Culmea dealului era impanzita de masini; numarul lor a tot crescut pana la 10, cand a inceput, afara, in cort, slujba de Hram si de sfintire a apei . Era sarbatoarea "Izvorul Tamaduirii".Valea Luminata a rasunat timp de cateva ore de slujba oficiata si in limba romana si in ucraineana de 24 de preoti, veniti din diverse parti ale Maramuresului.
Ploaia nu s-a oprit o clipa, dar oamenii aceia, mai ales femeile , imbracate in rochii inflorate, pe fond rosu sau verde, presarat cu trandafiri, purtand pe cap basmale in aceleasi culori, au ascultat cu smerenie intreaga slujba.

A fost o dimineata pe care nu cred ca o voi uita-femeile acelea ,venite cu doua zile in urma sa munceasca fara sa li se fi cerut( stiu asta de la ele) , au ascultat slujba sub bataia ploii, de care umbrelele nu reuseau sa le acopere.
Am auzit atunci, acolo, in predica unui inalt prelat, cel mai frumos elogiu adus femeii-mame.M-a uimit , mai ales , pentru ca am inteles cat de puternica poate fi iubirea unui calugar fata de mama, desi el si-a ales sa traiasca departe de ea toata viata.

Am parasit manastirea dupa pranz , primind binecuvantarea parintelui staret si indemnul lui de a ne opri la "Izvorul tamaduirii", situat in apropiere.

La Baia Mare am facut un scurt popas, dar spre dezamagirea mea, Muzeul de Mineralogie , pe care voiam din tot sufletul sa-l vad, era inchis. Am marcat trecerea prin oras, in cateva fotografii. Timpul nu m-a lasat sa-mi cumpar ia , trecuta pe lista dorintelor.

Drumul de intoarcere a fost o curgere lina printre munti strajuind de o parte si de alta; sate ingrijite, cu case de lemn, inaltate pe temelie de piatra , din hornurile carora se rasucea fumul, apoi portiuni de ogoare proaspat lucrate, livezi, turme de oi si ploaia necontenita.

Intr-un satuc am vazut, in curti , agatate pe suporturi , unele mai inalte, altele mai scunde, oale- de culori si marimi diferite. Am aflat mai apoi ca ele au un rost- anunta ca in casa aceea exista o fata de maritat; cu cat sunt mai multe oale, cu atat zestrea fetei este mai mare.

Umbrele apusului ne-au surprins la manastirea "Maicii Domnului", situata pe valea Ruoaiei , la cativa km. de soseaua Lapus-Baiut, la poalele Tiblesului.
Ploaia s-a oprit. In rosul timid al asfintitului ,Casa cu paraclis isi rasfrangea profilul regesc in undele unui lac , in jurul caruia cineva pusese(.... ) din loc in loc bancute colorate in : rosu, galben si albastru.
Cele 14 maicute ( ele isi spun" vietuitoare") ingrijesc un complex monahal in realizarea caruia nu-ti este greu sa descoperi si harnicia, dar si o eleganta studiata : biserica , o casa cu paraclis, dependintele, toate pastrate intr- o curatenie desavarsita.
Am fost conduse in camere mobilate simplu, impodobite cu scoarte maramuresene. Dupa un somn odihnitor, ne-am trezit la 5,30, pentru ca, in drum spre casa, ne-am dorit sa vizitam manastirea"Sfanta Ana-Rohia".

Am parasit drumul modest de tara, pe care localnicii isi manau cirezile de bivolite la pascut si, desi puteam urca mai usor pe soseaua asfaltata, am ales scurtatura aspra, o carare chinuita. Asemenea vietii ea serpuieste cu urcusuri si coborasuri, cu capcane si portiuni netede ca-n palma , printre tufisuri pe care intarziau boabele ploii din ajun . La capatul cararuii, ocrotita de o padure de fagi si de stejari, se inalta mandra , printre crestetele copacilor, manastirea Rohia, ultima ctitorie pe care am avut privilegiul s-o vad.

Ce se arata ochiului este o adevarata minunatie- biserica in forma de cruce, in a carei maiestrita zidire se imbina armonios elemente arhitecturale apartinand celor 3 provincii romanesti, inconjurata de alte cateva constructii , una mai frumoasa decat alta.
In demisolul bisericii am ramas indelung in fata Icoanei Maicii Domnului, pictata de un calugar de la Muntele Athos, restaurata in 2004 , dupa ce a scapat dintr-un incendiu.
Asezamantul cuprinde valori deosebite: biserica veche si altarul de vara, chilia monahului Nicolae Delarohia , autorul" Jurnalului fericirii",Casa poetului , unde a locuit creatorul "Imnelor Transilvane",Casa cu paraclis , biblioteca si noua biserica, Casa de stejar si casa alba.
Sobrietatea acestor lacasuri te indeamna sa vezi totul cu ochii sufletului.

O pace care vine din adancuri le invaluie , determinandu-te sa vorbesti in soapta si sa calci usor.
Sa nu tulburi odihna sfintilor.

Fara manie

Poezie si proza poetica - suflete de barbati pentru inima de femeie - Radu Gyr, Cezar Ivanescu, Nichita Stanescu, Mihai Cantuniari-redescoperi fragilitatea si frumusetea eternilor copii, trecuti de prima tinerete, jumatatea dupa care jinduim la nesfarsit.
O permanenta cautare.. alergam, speram ca am gasit, ne bucuram ca ne-a fost dat sa ne intalnim si, dintr-odata, descoperim ca aripa necrutatoare a timpului nu iarta pe nimeni.

Intelepciune?Si la ce-ti foloseste?De ce sa privesti cu detasare trecutul , cand tot inseamna trecut?Si clipa asta a devenit deja trecut.

Traim sub acelasi cer, dar orizontul are pentru fiecare alt unghi: din cand in cand ne intalnim unii cu altii si incetam , pentru o clipa , sa mai fim alergatori de cursa lunga. Cate un eveniment ne mai aduna..

Gala premiilor UNITER ( TVR) ; eleganta , rafinament, lacrimi -Doamne, cate suflete de actori au urcat spre abisul tacerii intr-un singur an...,talent, orgolii, bani ( mai putini) , prezenti, absenti, politica , emotii , printi, papioane , "dromaderi", palpitatii, revederi.

Infloreste liliacul..si ploua.

D'ale dascalimii...

- Actualul ministru al Scolii romanesti , reales presedinte al organizatiei de tineret al PNL,

("Daca ma veti vota pentru mandatul urmator, vom munci mult , pentru ca noi suntem cei care trebuie sa luptam impotriva pericolelor demagogice si populiste la adresa democratiei")

si-a depus candidatura la Primaria dulcelui Iasi

"Suntem in fata alegatorilor, stimabile, or nu mai incape pica: sa luptam-dumneata o sa-ti pui candidatura , o stim ; eu ti-o declar, ca mi-o pui pe a mea...lupta electorala! si stim ca lupta electorala este viata popoarelor...De ce te revolti contra adevarului? in contra dreptului?..."

-Profesorii vor primi ANUAL!!!! 150 Euro, pentru a-si cumpara haine ;
din cei 500 de lei se pot achizitiona : o jacheta( de preferat cenusie ) un halat de baie( cu maneca scurta) , o pereche de papuci, o sacosa , in care se poate pune harta capitalei -

"renumeratie mica , dupa buget"...

- Dupa inlocuirea Testelor Nationale cu teza cu subiect unic, pana la aceasta data , nu se stie cum va fi cu admiterea in liceele de prestigiu din orasele tarii

" Din doua una , dati-mi voie: ori sa se revizuiasca primesc! dar sa nu se schimbe nimica ;ori sa nu se revizuiasca , primesc , dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele...esentiale.."

- Se suspenda acordarea tichetelor- cadou pentru profesori - gest, care va determina agitatie sindicala.

"O sa fie manifestatie publica...ai s-o conduci..."

In loc de concluzie...." Voi, dascalii, sunteti baieti buni, dar aveti un cusur mare: cum va vorbeste cineva de istorie, s-a ispravit , daca e vorba de istorie , apoi ce te-nvata istoria mai intai si-ntai?...Or, mai intai si-ntai istoria ne invata anume ca un popor care nu merge inainte sta pe loc...ba chiar da inapoi , legea progresului este asa , cu cat mergi mai iute, cu atat ajungi mai departe...."

"nunta",de Cezar Ivanescu

daca nu ne vom mai desparti de acuma , nu va mai fi
nici un timp fara chipurile intamplarilor( chiar ale intamplarilor
absentei), intre noi-noi vom ramane unul cu altul
de acum inainte-ni se va rasfrange in fata celuilalt
fata noastra-si timpul se va face o camera cu ferestrele albe
in care vom astepta sa se termine iarna. doar ca aceasta
asteptare nu se va termina niciodata . si astfel ,
in fata ta, si tu , oricine , aici in fata , privindu-ma-
(deci poate sa fie oricine-si noi-asa am stabilit , nu?
nu ne vom mai desparti niciodata) , lumina de iarna
in singuratatea aceasta cu doua fiinte-asta
este asadar unde-am ajuns- ca si cum s-ar putea
calcula adevarul unui timp , unei fiinte care-a ales ,
doar de la locul unde-a ajuns? si deci , ca si cum
ne-am fi despartit pentru totdeauna , ca n-a fost
adevar aici-

Maidanezii

S-a incheiat un eveniment istoric mondial petrecut in capitala , pentru prima oara . Se vorbeste despre el din ce in ce mai putin . Subiectul pierde teren in favoarea unei teme , care redevine actuala-maidanezii ; ar mai fi inca una- disparitia florilor( pe alocuri smulse , pentru a fi replantate in gradina individuala) sadite in parcuri pentru a da Bucurestiului un aspect civilizat, macar atunci cand il viziteaza persoane de marca ale lumii .
Cat de repede trecem de la sublim la ridicol ! La " stiri", in locul acelor mari barbati , care conduc lumea si al elegantelor lor sotii , apar imagini cu haitele de comunitari , bantuind nestingherite prin centrul orasului , pana mai ieri pazit cu strictete de politisti si de jandarmi . Nici in alte orase lucrurile nu stau mai bine in privinta cainilor vagabonzi , deveniti pericol iminent.

Nu fac parte dintre persoanele ajunse la un nivel de bunatate si de intelegere atat de inalt, incat sa pot lua un caine de pe strada spre a-i acorda adapost si ingrijire in apartamentul propriu. In acelasi timp detest agresivitatea omului , in relatia cu animalele hoinare .Totusi ele constituie un mare pericol.

Undeva , pe o strada, nu departe de centrul orasului , in care locuiesc, am vazut, de cateva ori , cand ma intorceam , pe jos , acasa , un dulau , la care toti trecatorii se uitau cu teama. Pentru ca in apropiere sunt multe buticuri , mare mi-a fost mirarea sa constat ca mai toti vanzatorii il primesc " in vizita", ca pe un oaspete cunoscut.
Nu acelasi lucru se poate spune despre cumparatorii , ingroziti de statura patrupedului. L-am vazut de cateva ori; asta inseamna ca : ori nu l-a " adoptat" nimeni , pentru ca el nu indeplineste conditiile respectivei infieri, ori niciunul dintre vanzatori n-a fost sensibil la teama persoanelor care vin la magazin .
Am senzatia ca " maidanezii" devin o eticheta postdecembrista a asezarilor noastre urbane ; dincolo de ea , exista o realitate dureroasa-lipsiti de hrana si de apa, cainii comunitari ataca , ranesc, mutileaza oameni .

Ma gandesc unde, in ce tara , din cele pe care le-am vazut, am intalnit caini umbland liberi pe strada , ingrozind trecatorii. Si mi-am amintit...

Atena-20 iulie 2005- cea de-a unsprezecea noapte in atat de ravnita patrie a lui Ulisse. Petrecusem o saptamana plina pe insoritele plaje , ale catorva statiuni cretane de pe tarmul Mediteranei :Chania , Hersonissos , Iraklion , Agios Nikolaos , Mathala , dupa navigarea dus-intors , timp de sase ore, noaptea , la bordul giganticului feribot , " Minoas Lines"( a fost o experienta incredibila, dar n-as mai vrea s-o repet).

Seara . Tarziu. Ne intoarcem , pe jos, de la Likavito"-Colina lupilor"- un loc unic , situat la o inaltime de 400 de metri fata de nivelul orasului- ziua o petrecusem pe Acropole .
Urcaseram cu telefericul . A fost o seara magnifica- o bisericuta , situata intr-o piateta, la care se ajunge urcand o scara in spirala , in jur o multime de copaci maiestuosi, flori , care raspandesc un parfum ametitor, un cer limpede, nesfarsit, multi vizitatori , vorbind in diverse graiuri , intelegandu-se in cel universal-extazul in fata frumusetii.
Lumina scade treptat si oamenii se bucura de sublimul noptii , desprinzandu-se parca de realitate. De acolo, de sus, orasul si , in departare , marea strabatuta de nenumarate vapoare, sclipind sub vapaia lunii , se vad ca un ocean de stele .

Venim pe jos catre hotel; ne oprim in fata Parlamentului , incercand zadarnic sa facem macar o fotografie cu cei doi soldati , care asigura paza , stand absolut nemiscati , ca niste stane de piatra , timp de o ora .Trecem prin Piata Omnia ; mizerie mare , tineri si varstnici fumeaza , beau , se injecteaza , inconjurati de sticle si de hartii aruncate , de pahare , de seringi , de ambalaje.

Un caine stingher, bland ca un miel , ne-a insotit tot drumul . Ciudat! si el si mizeria din jur ne amintesc de " acasa".

Prelungim cat se poate drumul catre hotel , oprindu-ne in fata fiecarui "loc special"..In Grecia , totul pare special.
Dimineata , la 9, trecem , de data aceasta , cu autocarul , prin fata multora dintre locurile vazute in urma cu o zi :Muzeul Arheologic, Politehnica , Piata Omnia- acum stralucind de curatenie- Universitatea , Piata Syntagma , Parlamentul, Gradina Nationala , Poarta lui Hadrian ,Templul lui Zeus, ACROPOLE .


In drum spre casa , ne vom opri la Termopile .