treaba nemteasca

M-am trezit cu o intamplare in minte.
Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, ma aflam intr-un autocar , impreuna cu alte 36 de persoane. Soferii, ambii tineri, cravata, camasa apretata, cu maneca scurta . Ochelari de firma ,asortati.Conduc bine. Atent. Cu pricepere.Fara crispare. Masina alearga nestingherita pe panglica neagra, neteda ca-n palma , strajuita de pereti albi, inalti de sarma. Peisajul nemtesc verde, ordonat se asterne de o parte si de alta a drumului. Kilometri intregi de paduri unduioase, separate geometric , din loc in loc, de drumuri inguste, perfecte. Apoi, dintr-odata apar felii uriase de ogoare, lucrate ireprosabil -porumb, cartofi, sparanghel, vita-de - vie, prinsa pe sarma, parcele multicolore de flori.
Un rausor mangaie discret asezarile ordonate ca niste soldatei- case albe cu acoperisuri gri, semete. Gratioase in simplitatea lor calculata.
Incepe sa ploua marunt. Picaturile plescaie, lovind geamul masinii. Apoi , din ce in ce mai des, mai rapid. Privesc padurea nesfarsita. Brusc, autocarul se opreste. In dreapta padure. In stanga -la fel. Cuvantul pana se transmite ca intr-un telefon fara fir pana la ultimul excursionist. Ma uit la ceas.15, 49. Cei doi soferi isi pun impermeabilele , iau o ladita cu scule si coboara. Li se adauga si conducatorul grupului.
Se inteteste ploaia. Tunete si fulgere puternice spinteca amenintator cerul. Se aud lovituri dinspre capota masinii. Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, in majoritate ,femei, incep discutiile. Cele mai multe sunt revoltate . Au trecut deja 40 de minute si autocarul sta. Pe dreapta.
Cei doi soferi, care cu o ora inainte pareau niste domni, devin, brusc, agresivi.Lovesc, pe rand, cu ciocanele , in locul unde presupun ca ar fi buba . Motorul tace. Noi asteptam. Se asterne , ca o balta , linistea. Vom dormi aici? In autocar? Pe o autostrada, in mijlocul unei paduri, departe de granita cu Franta?
Cineva ii cere domnului B. sa sune undeva- la un service nemtesc ori in tara, la agentie.
Cu o umbrela de imprumut, sfidand ploaia aspra ,B merge la primul telefon de pe autostrada si solicita ajutorul unei firme specializate in reparatii auto.
Peste vreo 15 minute isi face aparitia un echipaj de politie , care constata ca exista o problema tehnica , la un autocar romanesc , plin cu excursionisti, ce se deplaseaza spre Franta. Ni se promite ca va veni o echipa de mecanici.
Ploua din ce in ce mai tare. Se lasa o pacla deasa peste padure . Plictisite de asteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizara.
O masina albastra opreste in fata autocarului. Coboara doi tineri, imbracati in salopete. Impecabile. Unul poarta o gentuta. Ca de medic. Nimeni nu a inteles cum, in mai putin de 10 minute, fara zgomot, fara lovituri de ciocan, fara clesti, au pornit motorul. Cu calm. Si maniera. Treaba nemteasca.
S-a oprit ploaia. Pornim. Ne asteapta Parisul.
p.s. e o vorba- nimic pe lume nu este intamplator!!

s-a intamplat

Cred ca am deocheat-o. Chiar daca nu am ochi albastri. Iar ea, frumoasa ca o cadra, cum ar fi zis bunica, avea rosu. In obraji, in plete.Si pe ie.
S-a –nfuriat asa, pe nepusa masa. Loveste. In stanga si-n dreapta. Are un bici, mama, mama! Sarmanele frunze, trezite din somn, alearga care incotro. Bradul sta neclintit.Nimeni nu-i da de nas. Se uita la toti. Pe sub ochelarii inramati, in siruri de conuri.Mesteacanul meu , cu doua palme mai inalt ,isi frange degetele neputicios. O sa-si piarda frumusetea de sacou, croit pe masura.
Din senin, cerul incepe sa planga.Cu sughituri. In stropi marunti si reci.Ca nasturii . Lovesc in geam, in pereti,. Se aduna in pete . Un caine pribeag, ud leoarca,dardaie. Si-a uitat , pe undeva, pelerina. E atat de ratutit, ca sta. Si ploaia il scalda.Doi porumbei , pitulati sub crengi, isi perie hainele umede.. Nu le-au mai spalat de cateva luni.
La televizor , ca afara. Ploua! Cu insulte.Cu sloganuri.
A cazut guvernul. Primul . Demis in urma unei motiuni.Prin vot secret. Cu bile.
Este marti. 13.
Noi ramanem .
Cum am fost.

cartea ca un spectacol

Nu este o lectura de week-end. Nici de cuminti seri tarzii.Este o aventura.Gasesti tot ce ai putea spera si . mai ales, ce nu credeai ca poti gasi in pagini de proza. Tulburatoare proza! Un exercitiu creator, prin care angoasa, revolta, arta, tristetea, calmul, deziluziile,cugetarile, cronica, meditatia compun o scena vie. Toate intr-o ecuatie ratacita in instrainare. Inlantuire de fragmentarii. Multiplicare a eurilor, ca niste nisipuri miscatoare. Povestea nesfarsita a unui suflet ranit, enigmatic.
Citesc pe indelete. Sorb din ceaiul aromat si dau pagina. Incet. Mi-e teama . Sa nu deranjez vorbele, infofolite intr-o manta de tristete.Sunt ca avarul , care isi tine banii sub saltea. Se bucura de sunetul lor.Gust indelung fiecare paragraf.Intarzii voit. „ Niciodata nu iubim pe cineva.Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne apartine si- de fapt- pe noi insine ne iubim. E un adevar valabil in toate etapele iubirii.In cazul iubirii sexuale ne cautam propria noastra placere prin intermediul unui corp strain.In iubirea diferita de cea sexuala ne cautam placerea prin intermediul ideii create de noi….Amandoi spun” Te iubesc” sau gandesc si simt reciproc acest lucru, dar fiecare vrea sa exprime o idee diferita, o viata diferita, poate chiar o culoare sau un parfum diferite, in suma abstracta a impresiilor din care se constituie activitatea sufletului”. Pg. 147.


” Ratiunea este sa crezi sa poti sa intelegi fara sa crezi; dar tot credinta ramane , fiindca a intelege contine si presupunerea ca exista ceva de inteles”- pg 211.


Fernando Pessoa” Cartea nelinistirii”.

alaturi, nu laolalta

Au tasnit in varfurile degetelor.Pe rand.Unii s-au trezit in mugurasi.Altii au fost stramutati. Si-au scos capsoarele de frunze. Au crescut sub mangaierea soarelui.Au ras in diminetile insorite. Si-n zilele calde.Au dormit sub pulberea de stele. Dintr-odata, ca si cum o mana colosala i-ar fi palmuit, au inceput sa paleasca.Unul cate unul.In zvacniri de sange albastru, cu esenta lui tare, nemultumit , ca nu si-a ales locul potrivit, nucul isi tine cu dintii ultimele frunze. Nu poate ramane gol- golut. Ar fi prea de tot!
Doi pasi mai incolo, doi pui de tei . De aceeasi varsta. Unul , inca verde. Fratele lui plange. In batistute tivite cu galben.
Nici castanul nu se poate lauda ca mai are vigoare. Frigul noptii trecute i-a dezgolit bratele. Camasa? Ferfenita. Isi trage pe fruntea lata palaria de culoarea caramizii . Este, totusi, un domn.
Cateva ramuri de dud s-au strans laolalta. Intr-o fusta creata. Verzuie. Cu picatele galbui.Din partea cealalta a curtii , stejarul clipeste mandru. Nu se teme. Nimeni nu –l intrece. Este cel mai trupes.
Unul in spatele celuilalt, chipesi, in plina forta, ulmii sfideaza capriciile lui octombrie si frigul noptii.Hohotesc in barbile lor stufoase. In verde trufas.
Frigul le-a surprins in rochite transparente. Cu bretele. Se apleaca intr-o parte si-n alta, catre vecinul lor zgribulit, smochinul. Credeau ca tot ce zboara merita incredere.S-au lasat indoite de mijloc, magulite de curtuazia vantului de seara. Cand l-au zarit in faneata, chicotind cu buruienile rele de gura, scanteioarele au inteles pacaleala. Rusinate, stranuta , tinand in degetele subtirele palariutele parfumate.
Dincolo de gard, merii, cu obraji imbujorati, nu inteleg panica. Se scutura bucurosi. In cosuri.
Cu intepaturi, plesnete de vant si stropi marunti, se lasa peste livada seara. Valurita. Cu trena de nori. Si mers de regina.

intre ieri si astazi

Castanii isi rotesc frunzele galben-verzui. Dupa mersul trenurilor. Timpul se masoara dupa aceleasi nescrise legi- pic, pic, intr-un tabel vechi. Albastru. Cu litere albe. Este tot acolo. S-a mai colorat putin in obraji. Cam fara succes! Era vesela. Plina de viata! Tineri, varstnici, elevi , cu numere pe mana, profesoare cochete, targoveti din satele invecinate.Unii urcau. Altii coborau. Cei mai multi se opreau la fantana. Sa-si potoleasca setea. Sau aveau intalnire.
In serile de-primavara . Sub ninsoarea de flori se plimbau , doar cand reuseau sa fure niste minute din programul supravegheat atent de catre pedagogi , perechile de liceeni indragostiti.
Dimineata , traversau pasarela suspendata ca un brat urias peste puzderia de sine , dinspre internat catre liceu , elevii internisti. Seara , fie ploaie , vant , ger , repetau , in coloana disciplinata , acelasi traseu. Li se adaugau , din cand in cand , colegii lor , din Braniste.

O strada principala , din care porneau alte stradute si alei , umbrite de nuci si de tei , case cochete, vopsite discret, dar si multe micute , cu gradinite ingrijite , doua licee, teoretic si mecanic, o farmacie , un restaurant , doua magazine , universal si de mobila, biserica , militia , o gradinita , un mic spital , o frizerie, cu sala de coafor, luata cu asalt de absolventele liceului , in seara banchetului , un dispensar, un sediu al administratiei locale, un centru de colectare a tutunului , o piata si gara -toate acestea insemnau micul orasel de provincie.

Am sosit putin mai devreme.S-o vad. Sa-i simt pulsul.Este subtensiva.Fara tratament. Si cam neingrijita.Cautam ceva. Nu stiu ce.Cum nu stiu, daca , ce am gasit , cautam.Sigur am gasit ceva ce pierdusem .Fantana si-a oprit susurul. A secat.Cine vrea apa gaseste suc. Alaturi, la un chiosc. Tigari , cafea si covrigi.Dalele ciobite ar avea nevoie de ploaie. Si de un cos pentru gunoi.. Putina lume. Grabita. Cu ganduri pe frunte. Trenurile se duc. Incoace . Si incolo.
E toamna.Castanii s-au ingalbenit. De tristete. Rezista.


Pasarela si-a uitat bratul suspendat . Intr-un alt timp. Imi pun ochelarii.Chiar si asa, nu zaresc ochii fetei care asteapta.. Sau mi s-a parut..