Ca se mai intampla , stiam. Unora. Niciodata mie.
Eu ma cunosc, ziceam/credeam/voiam sa cred.
Si totusi ,vine un moment, in care , oricat de atent ai vrea sa fii,uiti
sau te fura clipa sau cine-stie-cum-se -face si te vezi , asa cum esti- o fiinta cu toate ale tale.
Cu slabiciuni, cu spaime , cu milioane de ganduri , cu intrebari fara raspuns.
Ca in matematica-fara solutii.Lipsa de solutii este o solutie?
Brusc, nu mai conteaza nimic. Sau aproape nimic.
Stii care cred ca-mi este norocul? Exista uitare. Exista si speranta. Si maine.
Viata merge mai departe. Cu bune , cu mai putin bune.
.
miercuri, 25 iunie 2008
marți, 17 iunie 2008
Sa inveti a trai in desert,ca sa intelegi ce este apa
Johannesburg, cafeneaua"El-Ei".Cu ce te ocupi tu?Cu ce ma ocup eu?
Sa fie singurul subiect disponibil?
Ea- Julie Summers-o tanara alba, nonconformista ; si-a dorit o cariera de avocat; doi ani de drept, apoi a absolvit o facultate de limbi straine; organizeaza colecte, dineuri de binefacere, concerte cu celebritati, intalniri cu trupe pop ; conduce o masina second hand, dar are in casa muzica de prima mana. A calatorit mult. Singura , cu parintii ori cu prietenii.
El-Abdu sau Ibrahim , cu identitate falsa, imigrant fara acte, un tanar arab, negru sau mai putin negru, a terminat o facultate de economie intr-o universitate de care n-a auzit nimeni, pentru ca a respectat dorinta mamei. Ar vrea sa aiba macar poza ei, peste tot, unde se simte pribeag.
Vine dintr-o tara, pe care n-o poate numi tara lui, doar pentru ca a fost trasa candva o linie de demarcatie pe harta. Un loc. Atat.
Cine este el?- un economist , devenit, lucrand "la negru", un"maimutoi plin de unsoare"intr-un garaj mizerabil ;a facut de toate in diferite tari, pe unde si-a incercat norocul.
A parasit casa si satul, ca sa aiba optiuni, sa poata alege.
Pentru el nu exista liber arbitru-conteaza numai ce spun patronii. Banii fac toate regulile.In lumea de care fuge , nu exista nici economie capitalista, nici economie socialista-asta a auzit doar la universitate.
Teoria dupa care se conduce este un fel de cod personal-sunt oameni care isi permit sa aleaga si altii, care nu au aceasta posibilitate; nevoia te invata si totul se uita.
El priveste inainte. Cand vorbeste , este ascultat.
"Agatat" intr-un ambuteiaj, este dus cam cu forta in cafeneaua"El-Ei", in jurul Mesei rotunde, unde-si face veacul gasca de tineri fara prejudecati a fetei- fumatori indraciti ,trecand tigara de la unul la altul, consumatori de vin si de marijuana , unul a fost diagnosticat cu Sida-blestemul ancestral functioneaza.
Crezul lor?Indiferent ce faci, indiferent ce ti se intampla, e treaba ta si eu sunt de acord cu tine.
Ei aleg sa rada, dar cred ca iubitul prietenei lor spera sa dea lovitura intr-o zi si " sa ajunga undeva", sus.
Ea se rusineaza cu parintii ei bogati si influenti-o familie rupta-viata mea e viata mea- n-are a face cu vietile lor. Mama, recasatorita cu un director de cazinou , mult mai tanar decat ea, traieste in California; tatal are o sotie influenta si exuberanta- o frumusete speciala , a carei inteligenta vine din profunzimea uscaciunii interioare .
Tanarul crede ca iubita lui se rusineaza cu el. Niciunul nu cunoaste adevarul despre celalalt.
El are un unchi , mecanic , care a reusit sa se imbogateasca, acolo , in lumea lor primitiva.
Si ea are un unchi , doctor celebru , sfatuitorul, care ii intelege si toanele , dar si suferinta.
Preferinte comune: muzica-Salif Keita , Youssou NDour, Rhythm&,blues.
Amandoi , prin "paine", inteleg bani si nu franzela.
Cand altii incearca sa-ti impuna cu de-a sila ceva, o teribila apasare pune stapanire pe tine-cuvintele lor, cererile si modul in care , pe muteste, te condamna, se aduna ca niste lovituri de ciocan, care, incetul cu incetul , consolideaza decizia lor.
Obiecte personale:el-o geanta ponosita de panza,o pereche de blugi de firma , o esarfa de lana.Ea- un geamantan elegant, in care a adunat, la intamplare ,diverse haine, o suma de bani, acte de identitate si un ac de siguranta , cu care isi prinde decolteul bluzei , spre a nu ofensa religia comunitatii.
Sunt gesturi care schimba o viata-o strangere de mana sau un sarut. Acest gest se afla la granita, gata sa migreze. Oricine imbratiseaza o femeie devine Adam. Iar femeia -Eva. Si totul se intampla , din nou , pentru prima oara. Si iubirea este eterna...
Satul lui , de la marginea desertului , in care se intoarce silit , dupa expulzarea din Johannesburg, inseamna umilinta si frustrare, frati, cumnati, surori mai varstnice si mai tinere, un frate plecat sa munceasca in strainatate, pravalii micute, o statie de politie, scoala , moscheea, aer uscat , prafos , nisip, mult nisip...
Pentru el este iadul, pentru ea -mirajul.
De aceea, visul fiului ratacitor ramane America, in care va emigra, singur, cu acte in regula, obtinute dupa indelungi si complicate eforturi, apeland la ajutorul financiar al unchiului-doctor.
Visul femeii , dupa ce l-a insotit( a fost alegerea ei) ca sotie (asa a stabilit el) , in cea mai saraca asezare de la marginea desertului , devine Lumea verde-o combinatie a auzului si a vazului-o minune , o briza sonora , fascinanta , cotropitoare , in mijlocul nisipului arzator; este covorul verde natural din care se tes visele.
Ea vrea sa cultive orez intr-o oaza-este o noua aventura, din perspectiva fetei bogate, a carei inocenta se confunda cu ignoranta, alegand sa traiasca in cel mai primitiv loc, printre fiinte carora li se dedica , respingand lumea moderna, secatuita de vise.
La cei treizeci de ani ai ei, simte, pentru prima oara, caldura unei familii uriase, cu care isi imparte apa, painea neagra, legumele, locul de dormit, cunostintele, invatandu-i pe altii , invatand de la fiecare.
Mintea si sufletul ei erau pline de lumea lui, de sunetul pur, arhetipal , infinit. O asemenea minune nu putea fi regasita in civilizatia sofisticata din care venea.
O iubire intre Paradis si Desert.
Doua entitati pierdute, fara certitudini de viitor impreuna.
Diferentele dintre ei, generate de originile lor atat de diferite, legatura lor atat de speciala , care le proteja intimitatea in fata asaltului celorlalti, devin o bariera cat se poate de reala, in adevaratul ei sens, de opozitie.
El, un nou Ulisse, pleaca . Ea, Penelopa, ramane sa traiasca visul aspru al vietii in desert. Fiecare tanjeste, in felul sau, dupa lumea celuilalt.Sa insemne asta egalitate de sanse sau numai de sperante?
Este tema pe care o propune actiunea romanului"La agatat", de Nadine Gordimer, castigatoare a Premiului Nobel pentru literatura, in 1991.
Concluzia cartii ar fi, cred, ca singura certitudine pe care crezi ca o ai in viata nu devine atat de evidenta pana cand nu descoperi, brusc, ca iti lipseste.
Sa fie singurul subiect disponibil?
Ea- Julie Summers-o tanara alba, nonconformista ; si-a dorit o cariera de avocat; doi ani de drept, apoi a absolvit o facultate de limbi straine; organizeaza colecte, dineuri de binefacere, concerte cu celebritati, intalniri cu trupe pop ; conduce o masina second hand, dar are in casa muzica de prima mana. A calatorit mult. Singura , cu parintii ori cu prietenii.
El-Abdu sau Ibrahim , cu identitate falsa, imigrant fara acte, un tanar arab, negru sau mai putin negru, a terminat o facultate de economie intr-o universitate de care n-a auzit nimeni, pentru ca a respectat dorinta mamei. Ar vrea sa aiba macar poza ei, peste tot, unde se simte pribeag.
Vine dintr-o tara, pe care n-o poate numi tara lui, doar pentru ca a fost trasa candva o linie de demarcatie pe harta. Un loc. Atat.
Cine este el?- un economist , devenit, lucrand "la negru", un"maimutoi plin de unsoare"intr-un garaj mizerabil ;a facut de toate in diferite tari, pe unde si-a incercat norocul.
A parasit casa si satul, ca sa aiba optiuni, sa poata alege.
Pentru el nu exista liber arbitru-conteaza numai ce spun patronii. Banii fac toate regulile.In lumea de care fuge , nu exista nici economie capitalista, nici economie socialista-asta a auzit doar la universitate.
Teoria dupa care se conduce este un fel de cod personal-sunt oameni care isi permit sa aleaga si altii, care nu au aceasta posibilitate; nevoia te invata si totul se uita.
El priveste inainte. Cand vorbeste , este ascultat.
"Agatat" intr-un ambuteiaj, este dus cam cu forta in cafeneaua"El-Ei", in jurul Mesei rotunde, unde-si face veacul gasca de tineri fara prejudecati a fetei- fumatori indraciti ,trecand tigara de la unul la altul, consumatori de vin si de marijuana , unul a fost diagnosticat cu Sida-blestemul ancestral functioneaza.
Crezul lor?Indiferent ce faci, indiferent ce ti se intampla, e treaba ta si eu sunt de acord cu tine.
Ei aleg sa rada, dar cred ca iubitul prietenei lor spera sa dea lovitura intr-o zi si " sa ajunga undeva", sus.
Ea se rusineaza cu parintii ei bogati si influenti-o familie rupta-viata mea e viata mea- n-are a face cu vietile lor. Mama, recasatorita cu un director de cazinou , mult mai tanar decat ea, traieste in California; tatal are o sotie influenta si exuberanta- o frumusete speciala , a carei inteligenta vine din profunzimea uscaciunii interioare .
Tanarul crede ca iubita lui se rusineaza cu el. Niciunul nu cunoaste adevarul despre celalalt.
El are un unchi , mecanic , care a reusit sa se imbogateasca, acolo , in lumea lor primitiva.
Si ea are un unchi , doctor celebru , sfatuitorul, care ii intelege si toanele , dar si suferinta.
Preferinte comune: muzica-Salif Keita , Youssou NDour, Rhythm&,blues.
Amandoi , prin "paine", inteleg bani si nu franzela.
Cand altii incearca sa-ti impuna cu de-a sila ceva, o teribila apasare pune stapanire pe tine-cuvintele lor, cererile si modul in care , pe muteste, te condamna, se aduna ca niste lovituri de ciocan, care, incetul cu incetul , consolideaza decizia lor.
Obiecte personale:el-o geanta ponosita de panza,o pereche de blugi de firma , o esarfa de lana.Ea- un geamantan elegant, in care a adunat, la intamplare ,diverse haine, o suma de bani, acte de identitate si un ac de siguranta , cu care isi prinde decolteul bluzei , spre a nu ofensa religia comunitatii.
Sunt gesturi care schimba o viata-o strangere de mana sau un sarut. Acest gest se afla la granita, gata sa migreze. Oricine imbratiseaza o femeie devine Adam. Iar femeia -Eva. Si totul se intampla , din nou , pentru prima oara. Si iubirea este eterna...
Satul lui , de la marginea desertului , in care se intoarce silit , dupa expulzarea din Johannesburg, inseamna umilinta si frustrare, frati, cumnati, surori mai varstnice si mai tinere, un frate plecat sa munceasca in strainatate, pravalii micute, o statie de politie, scoala , moscheea, aer uscat , prafos , nisip, mult nisip...
Pentru el este iadul, pentru ea -mirajul.
De aceea, visul fiului ratacitor ramane America, in care va emigra, singur, cu acte in regula, obtinute dupa indelungi si complicate eforturi, apeland la ajutorul financiar al unchiului-doctor.
Visul femeii , dupa ce l-a insotit( a fost alegerea ei) ca sotie (asa a stabilit el) , in cea mai saraca asezare de la marginea desertului , devine Lumea verde-o combinatie a auzului si a vazului-o minune , o briza sonora , fascinanta , cotropitoare , in mijlocul nisipului arzator; este covorul verde natural din care se tes visele.
Ea vrea sa cultive orez intr-o oaza-este o noua aventura, din perspectiva fetei bogate, a carei inocenta se confunda cu ignoranta, alegand sa traiasca in cel mai primitiv loc, printre fiinte carora li se dedica , respingand lumea moderna, secatuita de vise.
La cei treizeci de ani ai ei, simte, pentru prima oara, caldura unei familii uriase, cu care isi imparte apa, painea neagra, legumele, locul de dormit, cunostintele, invatandu-i pe altii , invatand de la fiecare.
Mintea si sufletul ei erau pline de lumea lui, de sunetul pur, arhetipal , infinit. O asemenea minune nu putea fi regasita in civilizatia sofisticata din care venea.
O iubire intre Paradis si Desert.
Doua entitati pierdute, fara certitudini de viitor impreuna.
Diferentele dintre ei, generate de originile lor atat de diferite, legatura lor atat de speciala , care le proteja intimitatea in fata asaltului celorlalti, devin o bariera cat se poate de reala, in adevaratul ei sens, de opozitie.
El, un nou Ulisse, pleaca . Ea, Penelopa, ramane sa traiasca visul aspru al vietii in desert. Fiecare tanjeste, in felul sau, dupa lumea celuilalt.Sa insemne asta egalitate de sanse sau numai de sperante?
Este tema pe care o propune actiunea romanului"La agatat", de Nadine Gordimer, castigatoare a Premiului Nobel pentru literatura, in 1991.
Concluzia cartii ar fi, cred, ca singura certitudine pe care crezi ca o ai in viata nu devine atat de evidenta pana cand nu descoperi, brusc, ca iti lipseste.
marți, 27 mai 2008
Peisaj de cartier
cu putine zile inainte de Duminica Orbului
Coloane de masini claxonand strident, steaguri de matase, dimineata, verzi sau galbene, la pranzisor,rosii, catre seara, albe, mai apoi, portocalii.
Formula lingvistica, de maxima folosire"VOTATI cu:” ,manele tipate de-ti sparg timpanele, tineri, care ar fi trebuit sa se afle la scoala, dar, pentru" un ban gramada", slujesc diverse cauze, impartind in stanga si in dreapta pliante, stegulete, sepci , tricouri( mai putine) , cu imprimeuri sugestive.
Ciresele nu se mai fura ca pe vremea lui Nica a(l) lui Stefan a(l) Petrii Ciubotariul , indesandu-se in san, pentru ca tricourile lalai se poarta pe afara.
Asa ca dupa ce se rup crengi bogate, gasca alearga disperata ca nu cumva sa apara vreo matusa Marioara, pregatita sa arunce cu apa fiarta sau vreun mos Andrei , inarmat cu pietre pastrate strategic de anul trecut in balcon, cu destinatie sigura.
Doamne cu parul oxigenat sau in mai multe culori se chinuie, de la inaltimea tocurilor -cui , sa care sacosele din care ies legaturile de ceapa verde si bidoanele de bere lesioasa.
Negustorii de portelanuri: farfurii, cescute si castronase din plastic si-au expus marfa pana in strada...vin Mosii de vara!
n fata carciumii din piata , cativa muncitori angajati sa mai sape o fantana( cu chiu cu vai au terminat-o pe cealalta ,doua blocuri , mai la dreapta) isi ineaca zapuseala la o bere si-o tigara.( va intra orasul in vreo carte a recordurilor pentru numarul de fantani aparute in ultimele luni ,precum ciupercile dupa ploaie?)
Rasturnati pe doua banci , asezate fata in fata , ca abia poti trece, mai multi tineri , cu freza emo ( vad ca eleva mea ma corecteza- nu sunt chiar emo, ci imitatii) , scuipa, dupa modelul"Margelatu", cojile de seminte , cu sonorul dat la maxim , direct pe trotuar; au rasarit cateva cosuri verzi , dar poate ca ei nu le-au vazut .
Cativa batranei , in sandale si camasi cu maneca scurta , fac politica , fara prea mare convingere.
Un comunitar plictisit isi asteapta covrigul.
Ici-colo , prin gardul viu, corectat atent de vreo cateva zile, zambesc sfiosi , din tufe, bujorii.
Coloane de masini claxonand strident, steaguri de matase, dimineata, verzi sau galbene, la pranzisor,rosii, catre seara, albe, mai apoi, portocalii.
Formula lingvistica, de maxima folosire"VOTATI cu:” ,manele tipate de-ti sparg timpanele, tineri, care ar fi trebuit sa se afle la scoala, dar, pentru" un ban gramada", slujesc diverse cauze, impartind in stanga si in dreapta pliante, stegulete, sepci , tricouri( mai putine) , cu imprimeuri sugestive.
Ciresele nu se mai fura ca pe vremea lui Nica a(l) lui Stefan a(l) Petrii Ciubotariul , indesandu-se in san, pentru ca tricourile lalai se poarta pe afara.
Asa ca dupa ce se rup crengi bogate, gasca alearga disperata ca nu cumva sa apara vreo matusa Marioara, pregatita sa arunce cu apa fiarta sau vreun mos Andrei , inarmat cu pietre pastrate strategic de anul trecut in balcon, cu destinatie sigura.
Doamne cu parul oxigenat sau in mai multe culori se chinuie, de la inaltimea tocurilor -cui , sa care sacosele din care ies legaturile de ceapa verde si bidoanele de bere lesioasa.
Negustorii de portelanuri: farfurii, cescute si castronase din plastic si-au expus marfa pana in strada...vin Mosii de vara!
n fata carciumii din piata , cativa muncitori angajati sa mai sape o fantana( cu chiu cu vai au terminat-o pe cealalta ,doua blocuri , mai la dreapta) isi ineaca zapuseala la o bere si-o tigara.( va intra orasul in vreo carte a recordurilor pentru numarul de fantani aparute in ultimele luni ,precum ciupercile dupa ploaie?)
Rasturnati pe doua banci , asezate fata in fata , ca abia poti trece, mai multi tineri , cu freza emo ( vad ca eleva mea ma corecteza- nu sunt chiar emo, ci imitatii) , scuipa, dupa modelul"Margelatu", cojile de seminte , cu sonorul dat la maxim , direct pe trotuar; au rasarit cateva cosuri verzi , dar poate ca ei nu le-au vazut .
Cativa batranei , in sandale si camasi cu maneca scurta , fac politica , fara prea mare convingere.
Un comunitar plictisit isi asteapta covrigul.
Ici-colo , prin gardul viu, corectat atent de vreo cateva zile, zambesc sfiosi , din tufe, bujorii.
duminică, 25 mai 2008
La tarm
Daca ar fi ajuns pe tarmul batranului Pontus Euxinus,la Neptun, intr-un asfintit de mai , nici Ovidiu n-ar fi simtit sederea acolo ca un exil.
Azurul unduios al marii pare o prelungire a nemarginitului celest .
vineri, 23 mai 2008
Profesorului meu de limba romana,totdeauna, cu dragoste
" Nimic pe lume nu este intamplator". Mi-am spus , adesea , vorbele astea ; le-am auzit rostite de altii, cu emfaza sau cu tristete. Si totusi..in dimineata asta , cand mi-au venit , din nou , in minte, am realizat ca ele chiar au un rost.
Ma intorc la ziua de ieri: un apel telefonic primit de la o fosta eleva , draga sufletului meu , a fost urmat de o vizita scurta, a ei si a inca doi colegi de clasa. Au venit sa ma invite la banchetul lor de absolvire M-au surprins in ipostaza de "eleva"-iau lectii de limba engleza, cam tarziu, de la o alta fosta eleva, devenita profesoara .
Tuspatru am fost emotionati. Am acceptat sa-i insotesc"la decolare"-asa mi-au scris pe invitatie-, undeva, la malul marii. Imi place mult marea , asa ca, sper sa fie o experienta deosebita.
Dupa plecarea lor, m-am dus cu gandul si cu ochii mintii inapoi...la multii mei ani de profesoara ,de studenta, de eleva, la fel de fel de intamplari vesele sau triste.
Din noianul de imagini , s-a desprins figura primului meu profesor de limba romana-domnul Fulga. Era recunoscut pentru eruditie si talent in toate satele din jur. La vremea aceea , nu intelegeam cat de important este sa ai un profesor adevarat. Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite-niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . De fapt, caietul de teme si cel de clasa erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care am transmis-o si elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atentie memorarii textelor frumoase si importante , scrise-fie in versuri, fie in proza; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie","Toma Alimos","Ardealul".
Nu stiam pe atunci ca voi deveni profesoara de limba romana-poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Inalt , imbracat totdeauna impecabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor-copii , parinti , colegi.
Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit mult.In primul trimestru , am avut de tratat , la literatura un fragment din " Amintiri din copilarie", de Ion Creanga, iar la limba romana cateva cerinte de morfologie.
Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme. Retin ca am avut si o greseala de scriere,care nu s-a mai repetat vreodata ;am scris "incepe ai", in loc de "incepe a-i".
La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat:" Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei".
N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea.
N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu pasiune si cu dragoste.
Au trecut anii, am absolvit- cu toata dezamagirea si dificultatile de rigoare- sectia reala a unui liceu teoretic foarte bun , apoi am intrat , printr-un concurs serios , la Facultatea de Filologie.
Vremea fuge ca nebuna...37 de ani de munca cu elevii. Sunt multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o cruce alba, nu foarte departe de scoala, unde am invatat. Cand merg la mormintele parintilor, aprind o lumanare si ii pun cate o floare.
Ma intorc la ziua de ieri: un apel telefonic primit de la o fosta eleva , draga sufletului meu , a fost urmat de o vizita scurta, a ei si a inca doi colegi de clasa. Au venit sa ma invite la banchetul lor de absolvire M-au surprins in ipostaza de "eleva"-iau lectii de limba engleza, cam tarziu, de la o alta fosta eleva, devenita profesoara .
Tuspatru am fost emotionati. Am acceptat sa-i insotesc"la decolare"-asa mi-au scris pe invitatie-, undeva, la malul marii. Imi place mult marea , asa ca, sper sa fie o experienta deosebita.
Dupa plecarea lor, m-am dus cu gandul si cu ochii mintii inapoi...la multii mei ani de profesoara ,de studenta, de eleva, la fel de fel de intamplari vesele sau triste.
Din noianul de imagini , s-a desprins figura primului meu profesor de limba romana-domnul Fulga. Era recunoscut pentru eruditie si talent in toate satele din jur. La vremea aceea , nu intelegeam cat de important este sa ai un profesor adevarat. Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite-niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . De fapt, caietul de teme si cel de clasa erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care am transmis-o si elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atentie memorarii textelor frumoase si importante , scrise-fie in versuri, fie in proza; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie","Toma Alimos","Ardealul".
Nu stiam pe atunci ca voi deveni profesoara de limba romana-poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Inalt , imbracat totdeauna impecabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor-copii , parinti , colegi.
Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit mult.In primul trimestru , am avut de tratat , la literatura un fragment din " Amintiri din copilarie", de Ion Creanga, iar la limba romana cateva cerinte de morfologie.
Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme. Retin ca am avut si o greseala de scriere,care nu s-a mai repetat vreodata ;am scris "incepe ai", in loc de "incepe a-i".
La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat:" Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei".
N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea.
N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu pasiune si cu dragoste.
Au trecut anii, am absolvit- cu toata dezamagirea si dificultatile de rigoare- sectia reala a unui liceu teoretic foarte bun , apoi am intrat , printr-un concurs serios , la Facultatea de Filologie.
Vremea fuge ca nebuna...37 de ani de munca cu elevii. Sunt multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o cruce alba, nu foarte departe de scoala, unde am invatat. Cand merg la mormintele parintilor, aprind o lumanare si ii pun cate o floare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)