sâmbătă, 17 octombrie 2015

într-un fel,



cred că toți emigrăm/imigrăm.
Fugim cu gândul, cu sufletul, aspirăm virtual către ceea ce numim, și poate că niciodată nu vom întâlni-sufletul/pereche, renunțând chiar la sine, nu-i așa?
Știi ce cred ? că toți ducem în noi nostalgii...
Ceea ce visez eu, ce visezi tu, nimeni altul nu poate vedea, nimeni altul nu poate avea eternitatea clipei...

”Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...”
Ion Minulescu


4 comentarii:

  1. ...adica nu se poate eternitatea clipei in doi????!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu am un răspuns, și dacă aș avea, aș zice că nu știu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Versurile mele preferate de la Minulescu, alaturi de o superba melodie Directia 5; frumoasa combinatie! Cat despre framantarile exprimate, imi place sa cred ca mi.am gasit sufletul pereche. Chiar daca nimeni nu poate cunoaste pe altcineva la modul absolut, totusi asta.i ineditul, ca avem mereu ce descoperi, invata, visa...

    RăspundețiȘtergere
  4. O Crenguță înflorită în plină toamnă!

    RăspundețiȘtergere