la Cărturești!

Obosită  de atâta  plânset, ploaia își odihnea ultimii stropi printre pietre  și ziduri. Deși colțuroasă, dimineața își  lămurea  drămuit  gândurile. Și noi, odată  cu ea.

   Socoteala  din târg  nu se potrivește  prea des  cu  cea de acasă-concertul  formației  „Pink  Martini” de la  Sala Palatului  pentru care  cumpăraserăm bilete  cu  două luni  înainte  nu prea  ne-a  încântat- așa  că , oricum ar fi fost  vremea,  o plimbare  trebuia  să facem. 

 Și  să ajungem la  Cărturești.

Dincolo  de   respirația agitată a străzii, librăria te primește  în decorul ei odihnitor, tu ,spectatorul a  tot, lași lumea  cu ale ei, tu, într-un  vast  parc, decor  în multe  culori, pliuri  de  lumină, acorduri  fără  sunete.  

Clipe  doar ale tale, amestec dulceag, atâtea  vieți adunate  între file, timp  fără început, diagonală difuză între  ceea  ce ești   și ceea   ce este, murmur, parfumuri,  teritoriul tău intim într-un  vast imperiu, însoțitori invizibili, cărți, atâta  lumină!

http://incertitudini2008.blogspot.ro/2015/03/unde-se-boteaza-cuvintele.html

într-un fel,

cred că toți emigrăm/imigrăm.

Fugim cu gândul, cu sufletul, aspirăm virtual către ceea ce numim, și poate că niciodată nu vom întâlni-sufletul/pereche, renunțând chiar la sine, nu-i așa?
Știi ce cred ? că toți ducem în noi nostalgii...
Ceea ce visez eu, ce visezi tu, nimeni altul nu poate vedea, nimeni altul nu poate avea eternitatea clipei...

”Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...”
Ion Minulescu

in nobletea primaverii

Botanistii spun ca este printre primele  flori pe  care Terra si le-ar fi impletit in cosite. 

Adica de prvremea cand dinozaurii stapaneau  lumea.

Chinezii o numesc orhideea de jad sau floarea cu zambet secret.

Doua state americane- Lousiana si Mississippi -si-au ales-o ca simbol.

In felul ei suav, erotic, aluziv si nevazut , magnolia ii spune primaverii Bine ai venit!
  Frumoasa si nobila, eleganta si discreta, magnolia ne farmeca  ochiul, 
lunecand intr-un cantec nerostit intre vis si realitate!

ipostaze sau antiteze?

Uitându-mă prin niște fotografii, unele  întâmplătoare, altele comandate, mi-am amintit  că am citit undeva,  nu rețín numele cărții, că  personajele  din vis  au o la fel de concretă consistență, precum cele reale.
Am încercat să înțeleg.
M-am tot gândit, nu  cred că este așa..Aș zice, mai degrabă, că sunt paralele, cumva, fiecare viață, atât cea reală, cât și cea  visată, își are propria-i realitate, diferită de altele.

Asta înseamnă că fiecare personaj, real sau  visat , poartă semnele  unei matrice.

 Sau ale circumstanțelor,  fie acestea reale sau închipuite. Iar eu, privitorul, am, de fiecare dată  altă stare. Personajul  devine o  proiecțíe  personală despre el, el înconjurându-se  în mintea mea cu o realitate pe care eu și el  o vedem diferit.

 Ca și  locurile, nu? Tu ce zici?

toți

avem o mașină a timpului. Câteodată ne duce înapoi, atunci avem amintiri.

Câteodată ne  duce înainte, atunci avem vise.//

amintiri, vise? 
 sau visuri?
ce alegi?

din decembrie

și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini,   grădina de afară, grădina  din  ghivece dinăuntru și grădina ochiului minții. Katherine S. White, jurnalistă americană 1892/1977

În înălțimi, cerul  are ceva dintr-o vară neîncheiată, peste cate care , mereu nemulțumită, toamna și-a așternut zgribulirea.
Zilele, perfect  egale și rectilinii, și-au îmbibat obrajii cu  un fel de stânjeneală, cerșesc alb. Și ploaie, să le spele picoteala.
 Înghesuite buluc, între  exclamații și  întrebări, mereu fără răspuns, nopțile nu reușesc deloc să separe lucrurile.

 Toate se învălmășesc, se confundă, o fi doar părerea mea?
Dacă deschizi ușa, fereastra, radioul, televizorul descoperi aceleași obstacole-  rățăioală, bășcălie, afișe, vorbe goale..

Visul este doar al tău, cum să-l poți topi, cum să-l ademenești într-un buzunar secret?
Peste doar o zi, o să vedem, ca în fiecare an, defilări, coroane,  fanfare.
Ce mult mi-aș dori să nu fie  o simplă escală de câteva zile libere, când, lăsând baltă  postul Crăciunului, mai tot românul va  simți  gustul  fasolei cu ciolan și al vinului fiert cu scorțișoară.
Îmi trec prin minte vorbele cuiva, un jurnalist  român , stabilit peste Ocean, nu-i rețin numele Pentru a te înălța , trebuie  întâi să îngenunchezi..//
Să mă(te) întreb  dacă  nu cumva  articulațiile   sunt mult  prea obosite?