nervi

Ce ar spune poetii , auzind ca oul a devenit motiv de mare ingrijorare nationala? Oul , nu gaina. Ion Barbu, matematician, ce sa-i faci, il privea in soare. Era ou dogmatic. Tudor Arghezi gasise cea mai potrivita solutie- Zdreanta. Nichita Stanescu l-a descoperit printre Elegii // ELEGIA OULUI, A NOUA //
Într-un ou negru mă las încălzit / de aşteptarea zborului locuind în mine;/ stă unul lângă altul, nedezlipit,/ sinele lângă sine./ Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,/ senzaţia de ochi îşi caută o orbită./ O, tu, întuneric mare,/ tu, dezgustată naştere încremenită / S-a aşezat pe mine o idee / şi mă cloceşte maternă./ Acum, tot ceea ce este e / rotundă căldură şi fermă./ Sare din mine un fel de plisc / în toate părţile şi deodată./ Refuză să fie un obelisc / şira intimă, curbată./ Sparg coaja pielii mele, arsă,/ lipită de-a dreptul pe suflet,/ ca să-mi rămână ne-ntoarsă / întâia încercare de umblet./ Sar cojile negre, oho! / Mai mare mă aflu şi nezburat,/ lipit de acel încotro,/ cu o boltă de jur împrejur adăugat./ Scot ochi cu priviri nereale / la dreapta, la stânga, în sus şi-n jos,/ născând şir de regi-animale,/ care ştiu cum se moare frumos./ Întind şi o pană de os, irizată / atinge negrul concav./ Sar cojile negre deodată / şi iată-mă, iarăşi, suav,/ închis într-un ou mult mai mare,/ clocit de-o idee mai mare,/ gălbenuş jumătate, pasăre jumătate,/ într-un joc cu paşi pe furate./ Ou mare! Silabă răcnită / într-o perpetuă creştere smulsă / fără tavan stalactită / sedusă./ Ouă concentrice, negre, sparte / fiecare pe rând şi în parte./ Pui de pasăre respins de zbor,/ străbătând ou după ou,/ din miezul pământului pân'la Alcor,/ într-un ritmic, dilatat ecou./ „Sinele” încearcă din „sine” să iasă,/ ochiul din ochi, şi mereu / însuşi pe însuşi se lasă / ca o neagră ninsoare, de greu./ Dintr-un ou într-unul mai mare / la nesfârşit te naşti, nezburată / aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieţii nici unul,/ niciodată.//