n-am noroc

... de intamplari vesele. Zau, ca as vrea sa scriu despre lucruri hazlii. Stiu sigur ca as avea mai multi musafiri binedispusi. Nu sunt nici persoana care isi face din tristete stare de spirit. Imi trece. Compatimesc tristetea altora. Si plang. Destul de repede. O problema simpla pentru mine, in urma cu un timp, devenita , tot pentru mine, extrem de incalcita, mai apoi, m-a dus prin diverse locuri. Am cunoscut, cum era de asteptat , multa lume. De tot felul. Uite- ce spun n-am vazut cu ochii mei, dar cred . Pentru ca povestitorul este un un fel de Stan Patitu’. Noapte geroasa de sambata , cum n-au fost prea putine in ultima vreme. Omul , pocnit de o durere de dinti, careia nu-i da de leac, cu nimic din ce are in casa, urla de durere. Nu poate sa se deplaseze pe cont propriu, undeva, sa i se dea ajutor. Rude, cunoscuti nu indraznesc sa porneasca cu masina pe o asemenea vreme. Satul - la 10 km. de ‚ nationala’. Vine ambulanta, chemata de familie. Nu are voie sa-si ia insotitor. Ca nu este cazul. Ajunge la spital. Care nu are sectie de stomatologie. In sfarsit, cu chiu cu vai, se trezeste unde trebuie . La urgente. Primeste un’ hap’ injectabil. Daca are noroc, i se face si o interventie. Durerea este vaga. Apoi dispare. Ca un vis urat. Cum sa ramana in spital? Chiar nu sunt motive. Salvarea a plecat. Dupa alti necajiti. Noaptea pare nesfarsita. El ramane. Unde? Pe coridor. In frig. Pana cand? Pana da Dumnezeu si gaseste vreo posibilitate, el stie cum, sa plece. Intamplarea are un mare rol. Ninge. Viscolit. Omul se gandeste, cata vreme este, inca, amortit, la soba de acasa. Si la cei 10 km care traverseaza campul.