anonim

Stiam sa scriu si sa citesc mai bine decat altii. Intelegeam ca povestile isi aveau lumea lor. Care era alta decat cea pe care o vedeam cu ochiul liber. Cum nu se inventase internetul, mergeam saptamanal la biblioteca sateasca. Nu ca sa o salut pe fata care imi imprumuta carti. Stiam sa aplic regula de 3 simpla, sa calculez arii, sa spun anii intre care au domnit Stefan, Mircea, Mihai,Tepes, Alexandru, Neagoe, Cuza. Auzeam de Gheorghiu-Dej. Si de Lenin. Stiam ca a fost un Decebal, ca neamul nostru a dus multe razboaie cu dusmanii.Victorios de fiecare data. Am crezut. Cum sa nu cred? Copiii invata ce li se spune. Stiam sa arat pe harta vecinii, raurile, muntii si podisurile. In ciclul II nu am intrat oricum. Printr-un examen serios. La limba romana si la aritmetica. A doua rubrica din catalog, in urmatorii sapte ani , a fost ocupata de limba rusa. Stiam si de acasa multe cuvinte. Ma invatase tatal meu, fost prizonier . Crezut pierdut de ai lui. Nu mi-a fost greu nicidecum s-o invat. Toata viata am simtit, insa, ca a luat, fara sa fiu intrebata, o bucata mult prea mare din mine. Mi-a furat din timpul in care as fi putut invata altceva. Poate ca toate au un rost. Trebuie sa ma laud un picut. O sa spun si de ce. Fiii mei m-au razbunat- fara vreo legatura cu El Zorab. Cel mic vorbeste , asa cum stie limba romana, sase limbi .Patru dintre ele, de mare circulatie internationala. Spun asta , pentru ca sunt revoltata. Nu stiu- o fi femeie, o fi barbat- dar ma sacaie. De vreo doua saptamani, imi trimite mesaje in engleza. De aseara, scrie sarbeste. Asa mi se pare. Daca tot vrea sa se faca ‚ auzit(a), ar putea sa zica ce are de zis in romaneste. Sau in ruseste. Ar fi prea elegant sa se exprime in limba care se vorbeste pe malurile Senei. Sau in fraza lui Ovidiu.