Aș fi vrut să scriu un poem.
Despre cât de blând se răsfață mesteacănul din fața ferestrei mele, în freamăt zglobiu de bănuți verzui, risipiți printre buchete de frunze lucioase.In dans deslușit de guguștiuci neobosiți, pe crengi impletite.
Aș putea să scriu cat de bine este să fii melc.
Da !
Melc.
L-am descoperit de dimineață. Printre frunze si crenguțe.
.jpg)
Întâi de toate , nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița casei si gata! prânzul.
Ce poftește!
Casa ?
De cum se naște.
Pe măsură, fără proiecte, spaime sau griji. Nici prea mică, nici prea mare. Cât să-ncapă.
In spinare!
Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot.
Dar așa , este in siguranță.
Nu vrea musafiri, trage zăvorul.
Nu vrea zgomot, se inchide pe dinăuntru.
Il deranjează căldura?Trage storurile
Lumea? Cu ale ei.
Melcul și-a scris propriul poem.
In dâre albe.
Mesteacănul, în zbateri de frunze..
"Despre cât de blând se răsfață mesteacănul din fața ferestrei mele, în freamăt zglobiu de bănuți verzui, risipiți printre buchete de frunze lucioase"...
RăspundețiȘtergereFrumos de tot. Un final de săptămână cât mai bun!
Interesante itinerarii printre frunze nelinistite de mesteacan si fire argintii din dare de melc...un fel de definitie pentru sfarsitul de vara!
RăspundețiȘtergereCris,
RăspundețiȘtergereDacă ar fi să cred că am mai trăit vreodată, sigur am fost mesteacăn.
Eu și el avem un anume tip de comuniune.
Imi dă energie, doar urmărindu-i jocul bănuților cu degete de frunze.
Irina,
RăspundețiȘtergereDimineața asta a fost specială, se simte fiorul trecerii verii, in ciuda deznădejdii ei.
Frunzele și-au smălțuit discret fustițele, soarele pare mai leneș..mesteacănul meu este cel mai frumos, zvelt și pletos, melcul, rătăcit, printre frunze.
Mulțumesc pentru gânduri.
Mesteacănul se răsfaţă blând şi melcul se închide pe dinăuntru când nu vrea zgomot, însă omul..., omul se refugiază în frumos (în poem, în natură...).
RăspundețiȘtergereNu ştiu cât de mult poate melcul să perceapă frumosul, nici mesteacănul, natura ?!
Există, probabil,regretul că niciunul dintre ei nu işi poate citi poemul.
Eu m-am refugiat în frumos, citind "drumuri fără proiect"
O duminica frumoasa!
Ania.
frumoasa postare!
RăspundețiȘtergereAnia,
RăspundețiȘtergereMă rșsfeți..
Când vom avea timp, am să-ți spun povestea mesteacănului și a mea.
A inceput in seara în care voi ați plecat la primul vostru bal- balul bobocilor.Era o seară rece de toamnă.
S-a pornit, din senin, iarna. A nins fără incetare. Nu s-a mai putut circula din oraș către niciun cartier.
Eu și mesteacănul am stat toată noaptea de veghe.
Oare, poate fi o pedeapsa mai mare decat cea sa porti toata viata casa in spinare... sub umbra mesteacanului... patrunsa de soare?
RăspundețiȘtergereCati,
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Plano 10,
RăspundețiȘtergereCred că doar el, melcul , poate ști. Dar, dacă te gândești că niciunul n-a renunțat să-și care casa in spinare, inseamnă că este, totuși,bine, mai ales , la umbră.
Numai melc sa nu fii. Tocmai cand te crezi mai in siguranta, doar esti in casa ta, trece peste tine o masina si s-a terminat totul.
RăspundețiȘtergereGeocer,
RăspundețiȘtergereAsta cam așa ar fi, deși unii șoferi(...) au intrat cu bolidul chiar și peste omul care dormea linștit in patul lui.
Sau , in plină zi,tot la volan, direct in bucătăria cuiva.
Ottilia Ardeleanu
RăspundețiȘtergereCOLINDĂM BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Oraşul fără de ceaţă); CRISTIAN LISANDRU (Memorii); MARIA POSTU (Marea…inepuizabila sursa de inspiratie…); INCERTITUDINI (drumuri fără proiect); DEJA-VU
Citeam astazi un gand al unei poete nascute in aceeazi zi cu mine: cica mama ei fusese aproape o viata nefericita. La batranete s-a imbolnavit de Alzheimer. Abia atunci mama ei incepuse sa cunoasca fericirea, spunea fiica impacata cu gandul durerii. Socant, nu? Dar foarte profund si real.
RăspundețiȘtergereDe multa vreme am constatat ca politicienii si administratia statului ne vand doar iluzii. Totul se petrece la viitor, nimic in prezent, aici si acum. Avem proiecte concrete, proiecte de fezabilitate care niciodata nu vor deveni constructii, solutii, realizari... Traim in prezent verbul "a fi". Parca ne este interzis sa ne traim destinul. Pana si noi alergam dupa proiecte. Proiectul destinului a ceea ce am vrut sa fim dar n-am ajuns inca.... Doar nemernicii astia de la putere traiesc in prezent si-si aduna averile pentru viitor. Noi n-avem nici prezent si nici averi in viitor. N-avem nici un fel de polite platite la asigurarea trecerii prin viata asta...
Shanti,
RăspundețiȘtergereAlege acea parte din sufletul tău care scrie poeme, care , când inchide ochii, poate vedea culoarea zilei cu gust de inceput de toamnă fragedă.
Eu asta fac atunci când îmi este greu- mă rup de prezent și fug in colțișorul blând al memoriei, neafectat de rele.
O zi frumoasă îți doresc!
Melcul - un simbol grozav ;).
RăspundețiȘtergereAm o singura problema, nu-mi place sa-i calc si uneori se-ntâmpla atunci cind nu e lumina si e undeva dupa ploaie. Mai apoi dispar. Unde? Numai ei stiu. La prima ploaie, sau in roua dimineatii apar... sunt o aparitie stranie, misterioasa.
Chiar așa, Manon,
RăspundețiȘtergereSunt stranii melcii- dispar in lumea lor.
Ferește-i, te rog!!
Iubesc mestecenii,dar n-am încă în fața casei unul care să mă încânte,...poate la primăvară îmi plantez unul:)...cât despre melci,duminica trecută,pe malul Crișului am găsit unul și i-am tot admirat mișcările,apoi am luat un fir de iarbă si-l gâdâleam,iar el se refugia în căsuță:)...am ținut-o tot asa spre disperarea melcului până ce m-am gândit c-ar fi timpul să-l las în pace.
RăspundețiȘtergereÎn schimb l-am *ajutat* să ajungă pe o frunzăferită, din drum...Poate nici nu încolo se îndrepta:).
Angi,
RăspundețiȘtergereDragostea mea pentru mesteceni a inceput intr-o târzie seară de iarnă, cred că eram in clasa a X-a, era vacanța de Crăciun.
Am dormit cu bunica dinspre tata. Ea torcea, iar eu citeam” Serile in cătunul de lîngă Dikanka”.Erau niște descrieri absolut mirifice. Bunica a adormit, eu am rămas trează, pînă mi-am terminat cartea.
Am rămas, ani întregi, cu nostalgia mesteacănului.
Intr-o dimineață, l-am descoperit in careul dintre blocuri. Era mic, firav..a crescut, a tot crescut.
Acum depășește blocul.
Este cel mai frumos copac!
E frumos sa privesti lucrurile simple dar totodata speciale si interesante dincolo de lume.
RăspundețiȘtergereMi se pare ciudat sa vad oameni care ies afara si stau sa pozeze un melc apoi sa scrie despre el.
In orice caz, nu stiu cat de sigur e sa fii un mel deoarece daca te calca cineva, ce faci? mori?.....
Anonim,
RăspundețiȘtergereAm senzația că te contrazici: spui că ar fi interesant să observi lumea, cu toate ale ei.Apoi zici că este ciudat ca o persoană( eu, adică) să iasă afară, ca să fotografieze melci. Chiar crezi că asta fac?
Și dacă ar fi așa, de ce ar fi ciudat?
p.s. Nu cred că am spus că ai fi in siguranță , dacă ai fi melc..era, mai degrabă, laturaalegorică a temei..