luni, 27 februarie 2012

într-o casă fără număr

Textul de mai jos este rezultatul unei provocări-o casă, zidită  dintr-o duzină de cuvinte: formă,  mănunchi, însângerate, lucruri, arcade, contur, făurari, memorie, neliniște, flacără,  cenușă, străina.
 Am numit-o  Casa fără număr.
 Cuiva i-a plăcut. I-a dat un nume de alint- Floare de mină!

 Tu ce spui?// 

Solzișori mărunți  de pietre albe sclipesc  în bătaia    asfințitului .
Aleea îngustă se oprește brusc, în pragul ușii cu  inserții  ciobite,  în formă de conuri.
Cu mers de felină  leneșă, seara împrăștie , în mănunchi, raze lungi, însângerate. Lacomă, pune stăpânire peste lucruri, copaci, ierburi, arcade.  
Ferestre fără contur scârțâie în tresăriri  neînțelese. 
Singură,  într-un timp  , doar al ei,  cioplit de  neștiuți  făurari,  în splendoarea  nopții  de toamnă argintată,   casa își tăinuiește în memorie, sub  pleoape grele  de  neliniște, flacăra  pierdutei identități..
Din când în când, un fior străbate cenușa amintirilor.
Nimeni nu-i cunoaște istoria.
 În mantia ei incertă,  rămâne , mereu,  o  străină.

31 de comentarii:

  1. Imi placea sa fac fraze din tot felul de cuvinte, acum imi place cand sunt gata facute:). O saptamana cat mai buna iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când am „auzit „ cuvintele, le-am asociat- așa a apărut forma. Apoi, am adăugat ceva- sentimente- a ieșit ce se vede.
      Să fii sănătos, Robert!

      Ștergere
  2. Trebuie doar sa deschizi usa si totul se va schimba.Si de aici incepe alta poveste...

    Nu prea ma amestec in "temele de casa" gen duzina de cuvinte si altele,dar tare mi-a placut descrierea ta.
    Saru'mina!
    O saptamina mai buna ,decit altele mai bune,sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am renunțat destul de repede- nu-mi place să mi ce ceară să gândesc cum vrea X. Nici cum zice Y.
      Dar, dintr-o duzină de vorbe, am „ivit „ ceva care se potrivește unei stări.
      Mă bucur că-ți place „căsuța„!!

      Ștergere
  3. Eu cred ca numele pe care i l-ati dat d-voastra este cel mai potrivit.
    Mi-a placut atat de mult cum ati descris-o, incat, am citi si-am recitit si-am recitit... si m-am simtit prezenta in acel cadru de vis... de poveste... pasind cu emotie si uimire, pe aleea ingusta.
    Va multumesc pentru ca mi-ati inseninat sufletul si ziua.

    O zi minunata si insorita va doresc doamna Gina, asa cum este acum la noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștefania,
      Am luat cuvintele primite drept niște pietre. Le-am așezat cruciș, curmeziș..în gând aveam o metaforă.
      Astăzi, neapărat astăzi, ea se potrivește.
      Mulțumesc de gândul bun!

      Ștergere
    2. O emotie puternica ma invaluie acum, doamna Gina, in cel mai bun sens al cuvantului. Acum, parca inteleg mai bine banuiala mea. Casa fara numar - sunte-ti chiar d-voastra. Pentru mine sunteti Jad! Multumesc!
      Am ascultat melodia, Copacul - Aurelian Andreescu, http://www.youtube.com/watch?v=EjCOeNOWpGs si-am fugit aici, la gandurile pe care d-voastra le-ati astenut cu atata sensibilitate.
      Daca gresesc, va rog sa ma iertati! :)

      O zi minunata in continuare va doresc doamna Gina!

      Ștergere
    3. Ștef,
      Ador melodia asta!

      Jad, zici? frumos! Tare frumos!
      Astăzi am parte de multe emoții pozitive!
      Să fii iubită!

      Ștergere
  4. Superb!

    "Din când în când, un fior străbate cenușa amintirilor." Si-atunci ma intorc usor in timp, la un colt de strada, cum scriam aici http://crengu-camillearmand.blogspot.com/2010/11/autobiografic.html

    Cred ca, intr-un fel sau altul, toti avem o casuta draga sufletului nostru, fie ea si imaginara! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crenguța, poate că acolo, în fereastra incertă a căsuței, ne-am aninat,în ramă, gândurile.

      Vreau să cred că suntem ceea ce simțim!

      Ștergere
  5. Pentru mine a fost ca o intrare in Templu! Casa copilariei asta e pentru mine, un templu!

    Daca as pute4a cladi rime din acest text ar trebui sa fie asa:

    "Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată
    Cu cheia ruginie a raiului oprit,
    Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
    Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.

    Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
    Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri,
    Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri
    Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.

    Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară
    Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:
    Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
    Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.

    Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:
    Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde...
    Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde,
    Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui. "

    Ion Pillat, Camara de fructe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă emoționează gândul!mă înclin!
      Ion Pillat- unul dintre poeții mei preferați- tema de licență, dar și pentru gradul!
      Poezia cea mai dragă- „Aci sosi pe vremuri„.

      Dacă aveți vreme, citiți pe aici-
      http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/12/lectura-de-seara.html

      http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/03/poemul-de-seara.html

      http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/05/cand-obosite-pleoapele-se-inchid.html

      Ștergere
    2. Indraznesc o apropiere?
      Indraznesc!
      Doamna, imi pierd timpul vargat cu rosu (culoarea amurgului) impartind frumuseti (dupa opinia mea) la un radio on-line...
      Daca nu aveti nimic impotriva, modelati in sunete aceste frumuseti!

      Ștergere
  6. Nu Dvs, eu ma inclin!
    Am revenit pentru ca ecoul textului Dvs inca dainuie...

    Amintirea

    Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
    Iubirii noastre, tocmai ca o floare
    Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
    Uitată-n colţul mesei, unde moare.

    Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
    Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
    Perdelele lungi ţin calea către soare ...
    Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.

    Privindu-se în cupă ofilite,
    Din miezul veşted foile mâhnite
    Se rup, treptat, cu-o mută iroseală

    Picând domol în umbra liniştită ...
    Şi floarea amintirii, părăsită,
    Se scutură petală cu petală

    În apa vremii veche şi clocită.

    E Vasile Voiculescu.

    Acum merg la adresele indicate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunetul este ca o lumină , cred, curge fără urmă..

      Ștergere
    2. Daca "primavara" este un inceput, da, e de vina! Ce intamplare mi-a adus in pagina textul? Este mai sensibil decat multe poezii citie pe bloguri. Nu sunt un reper, nu sunt turnesolul valorii, pur si simplu spun ce imi place si ce nu. Tot primavara e suspectata?

      Ștergere
    3. Primăvara poate fi un verde ecou tandru și misterios!

      Ștergere
  7. eu spun că e o casă poetică, aş numi-o casa poeziei.

    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ottilia,
      O spui atât de frumos-undeva,în căsuța sufletului, păstrăm inocența începutului. Mulțumesc pentru ce-mi spui!

      Zile frumoase îți doresc!

      Ștergere
  8. Casele au un suflet al lor - întotdeauna am crezut acest lucru.
    În momentul de faţă tu ai un astfel de suflet în palmă. Construieşte-i o casă! :)
    Sufletului creat de tine din cuvinte i s-ar potrivi o căsuţă de hobbit. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Am recitit-o de cateva ori...mi-a placut foarte mult!
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  10. Am retinut fraza: "Nimeni nu-i cunoaște istoria". Asa este. Nu-i cunosc istoria!!! Interesanta povestea. O suma de fraze frumos scrise.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos. Mai devreme sau mai târziu toți vom ajunge asfel de „case”.

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumos. Toți vom ajunge a fi astfel de „case”, case fără istorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aparent, ar fi aceeași idee, și totuși, altfel.
      Am revăzut casa acum câteva zile, tocmai când cineva rupea, cu disperare, obloanele. Cineva străin, un copil, o fată, la doi pași- mama ei, ochi ieșiți din orbite, din cauza alcoolului..
      M-a șocat imaginea. Atât.
      Istoria se scrie dincolo de case, o fac oamenii.
      Mi s-a părut că degradarea omului o depășește pe cea a casei rămase în mijlocul vremii, fără apărare..

      Ștergere