miercuri, 26 septembrie 2012

în zbor barba nu crește


Știu că nu știu nimic,și  nici acest lucru nu-l știu. 
Platon, Apărarea lui Socrate
 

La cei 13 ani  ai săi, cel mai mare dintre lei, are o experiență de viață cu mult, mult mai bogată decât a copiilor de vârsta lui. Chiar dacă niciodată  nu vorbește despre asta. 
Are experiență, nu doar pentru că   a văzut multe locuri și a cunoscut mulți oameni. Sau pentru că,  locuind cu familia  în  câteva țări, a schimbat multe  case  și a avut mai mulți colegi și prieteni. De unii  dintre ei, deși abia și-i mai amintește , îi este dor. Îi revede în pozele de la grădiniță sau din clasa I.
Horică  este fratele cel mare. Urmează  surioara lui, Kiti, care,  chiar dacă ieri i-a rupt , în joacă, ochelarii pentru care părinții au dat o  groază de bani, este o ființă  pe care el o iubește și o înconjoară cu toată dragostea lui de frate mai mare.
Primul meu nepot, Horică,  a învățat, într-un fel propriu,  prin rezistență la rezistență, că,  de  multe ori,  ceea ce este  real, dar altfel  decât ți-ai dori  poate transforma  suferința în  ceva constructiv. 

Pentru că el  iubește  toate ființele.
 Pentru că toate au trăiri.//
Kiti este o altfel de surioară. Frumoasă, înaltă,   îl și depășește cu câțiva centimetri,  ea  are, adesea, reacții pe care Horică  nu le poate anticipa. De când era mică de tot, Kiti a fost diagnosticată  cu autism.  
N-a fost , nu este și nu va fi ușor  pentru  Horică și pentru familia noastră.//
S-a gândit el, s-a tot  gândit , cu mintea  lui de copil, cum ar putea să sensibilizeze lumea preocupată tot mai mult doar de propriile-i probleme și de extinderea libertății personale și foarte puțin sau chiar deloc pentru omul de alături. A ales drumul cel mai  curat-  comunicarea de la suflet, la suflet- metafora! cuibărită în  vorbe simple, calde, cum doar frațíi  pentru  frațí găsesc în sufletele lor!
Horică i-a dedicat surioarei lui o carte.
 O carte, în care a povestit, cu un fel de umor sfătos,  de om  trecut prin multe, cum este să ai o altfel de surioară. O surioară diferită de celelalte fetițe.
Așa a devenit el primul  scriitor din familie.
 Scriitor și chitarist. I-a adunat în jurul lui pe toți cei  care simt că pot să vadă nu doar cu ochii. Să vadă cu tot sufletul.
Să vadă dincolo de  problemele personale.
A  găsit, împreună cu părinții  lui și cu prietenii acestora, niște oameni absolut minunați, o editură   interesată-Frontiera-, dispusă și interesată  să-i adune gândurile, trăirile, sentimentele, neliniștile, incertitudinile, experiența,  într-o cărticică. Așa a apărut În zbor  barba nu crește. Vezi ce frumos sună?Fă-ți timp și citește cărticica asta  însuflețită. Sigur  vei deveni  mai bun,  văzând  lumea prin ochii larg deschiși ai unui copil de 13 ani!N-am  reușit să ajung  joi seară, 21 septembrie,  la Cărturești, când   nepotul meu Horică și-a lansat  cartea. Sâmbătă după- amiază,  la Vitantis Shopping Center, unde s-a dat startul  acțiunii Ajută un copil cu autism să meargă la școală, cu un ochi am  râs, cu unul am plâns, alături de  Horică și de Kiti, înconjurați cu   dragoste de  familie, de  mulți prieteni, dar și de  tot atâția necunoscuți, adunați laolaltă,   în încercarea de a atrage atenția tuturor asupra  unei probleme foarte serioase,  cu care se confruntă mulți copii și familiile lor. 
 Autismul.
Bucureșteni  de vârste și preocupări diferite, mulți  voluntari, studenți, oameni de televiziune de la Kanal D  s-au implicat într-un program   bogat, frumos, serios.
 Horică a  vorbit despre experiența lui,  a dat autografe , a răspuns cu sinceritate  întrebărilor puse de către  cumpărătorii cărticelei sale și vreme  de vreo șapte/opt minute a  cântat  la chitară.
 A pus în solfegii , ca și în cărticică, toată dragostea lui de frate, de copil, de  om.
Kiti a fost eroina  tuturor preocupărilor  celor care o iubesc și care cred că împreună  vom  face ca  aparenta  interdicție  la   trăirea vieții reale  să nu fie  definitivă. 
Că flacăra  vieții ca viață se va aprinde.
Trebuie să existe  șanse! 
Trebuie să  se ivească din  noapte o dimineață  când Horia și Felix  îi vor duce  în dar Catincăi  întâia rază  de soare!
Și mai credem că va fi o seară  miraculoasă de iunie, când ea însăși  va aduna în mănunchi  de vise clipocit scânteietor  de stele! 
crezi și tu cu noi?



31 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Mulțumesc!
      În profunzimile nopții ard stele. Trebuie să le culegem licărirea!

      Ștergere
  2. Foarte impresionanta relatarea,Felicitari lui Horica pentru gestul sau ,pentru initiativa luata,sa-si pastreze inima la fel de buna si curata asa cum rezulta din cele citite.
    Minunat titlu de carte!!!Mi-as dori sa o citesc.Te mosteneste asadar!
    Pentru Kiti,multa sanatate si dragoste din partea celor din jur sa aiba parte.
    Zi buna tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu citești dincolo de text!
    Toți suntem în căutarea unei lumi mai bune, doar că posibilitățile și șansele ne sunt altele.
    Și dacă privim viața ca un drum, adesea, foarte anevoios,putem crea măcar punți,condiția fiind să ne păstrăm sufletele limpezi.
    Doar așa putem clinti, măcar un pic, lumea din încrâncenare, unindu-ne eforturile și bunăvoința, putem deschide zăvoare bine ferecate.
    Trebuie să vrem.
    Mulțumesc frumos pentru gândul bun, o să se bucure mult Horică.
    Cine are aripi crescute în suflet nu poate privi lumea decât cu ochi de copil!
    Dacă vrei să citești cărticica, o poți găsi pe internet.

    RăspundețiȘtergere
  4. In opinia mea Gina,fiecare dintre noi suferim de un soi de autism(mai mare sau mai mic)Am mai discutat odata despre autism,si am vrut atunci sa-ti spun acest gand.Asa lasa natura uneori,anumite accente ici colo,iar ele vin dintr-o anumita karma universala pe care noi am creat-o cu bune si mai putin bune.Poate ca viata este un Test...al rabdarii,credintei,bunatatii,iubirii...astfel s-ar explica multe ma gandesc acum,ma rog ,sentimentul meu...

    PS:Stiu ceea ce simt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În anii care au trecut, am citit despre autism- și câteva cărți de specialitate, niște cursuri, păreri ale unor specialiști. Am dat fuga acum, în bibliotecă și am luat „Milie, copil nenăscut, o carte scrisă de o de Michele Bromet Camou, o specialistă, care s-a dedicat , cumva, mai mult recuperării unei fetițe autiste, decât propriului său copil. Este o temă, o problemă, care, oricât de aprofundat va fi studiul, tot aproape imposibil de înțeles rămâne.
      Este atât de complicată ființa noastră, suntem atât de diferiți, sa, și eu zic că fiecare își are ”carapacea „lui.. chestiunea este cătă iubire poți da, câtă răbdare..celuilalt, care este altfel. Ce faci tu cu viața ta, în încercarea de a crea armonia de care nu ne putem lipsi?/
      p.s. ți-am spus , cred, că fiul meu cel mic mi-a spus „ mami, tu ai vocația tristeții„..da, știa.
      Da,

      Ștergere
    2. Cel sensibil,deseori se intristeaza,viata in esenta este foarte trista!De fapt nu de tristete ca stare pe care multi o raporteaza la depresie e vorba,ci de o atitudine fireasca,responsabila privitoare la o lume si o realitate care doare!Adevarul.
      Doar daca esti nesimtit,ignorant,pragmatic,insensibil,egocentric poti sa te declari vesel si ferice.As...

      Ștergere

    3. Îmi vine acum în minte Alecsandri- îi respect poezia, locul în literatură- a trăit și a scris mult și frumos pentru vremea aceea.
      Era „ veșnic tânăr și ferice/veselul Alecsandri, asta în poezie.
      Biografii spuneau că era un tip egoist, chiar rău. Am citit niște însemnări despre „iubirea „ lui pentru Elena Negri, când ea era pe moarte, care m-au cutremurat.
      De atunci, pentru Alecsandri, omul, am un sentiment greu de definit, oricum, îl detest.

      Unii spun că ar mai fi o variantă- să nu prea iei viața în serios. Cine poate?

      Ștergere
    4. Mi-am adus aminte de o vorba a lui Esenin;
      "Celui sensibil ii este data tristetea,celui vulgar veselia."

      ps;Unii"care numai pot de bine'"(vorba unui taran simplu) isi "permit" sa nu o ia in serios!Si astfel lucrurile se agraveaza,celul canceroasa se extinde in societate.

      Ștergere
    5. Da, dureroasă, profundă și realistă zicere.
      Eu sunt, cumva, încrezătoare într-un mâine mai curat.Și iau viața foarte în serios.
      Nu pot altfel.

      Ștergere
  5. Buna seara, doamna Gina!
    Printre lacrimi, cu mana pe inima, spun: DA, CRED!
    Horica este un baiat minunat si ma inclin in fata lui!
    Foarte emotionanta povestea lor de viata... m-a sensibilizat profund...

    O seara minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Și eu cred, în felul meu, în minuni!
      De câteva zile citesc dintr-o carte„În căutarea unei lumi mai bune„. Nu este ceea ce aș fi vrut să fie, este , cumva, o abordare teoretică, un ansamblu de conferințe și eseuri de filozofie socială.
      Am extras o regulă de viață”A suferi nedreptatea este mai bine decât a comite nedreptatea„.
      Este adevărat, este moral, dar( acest „dar„) câți pot suferi stoic ceea ce nu este cum ar vrea să fie?
      Da, Horică este , văzut din perspectiva asta, un exemplu!
      Mulțumesc frumos, Ștef, pentru gândul tău sincer!

      Ștergere
  6. Acum faceam ce face taranul vara. Curatam centrala. Prietena mea de o viata zice sa mai intru si eu sa ma spal si sa spal si interiorul cu o bere. Un sfat bun. Am luat berea si zic hai sa vad ce mai fac prietenii mei.
    Si citesc. Normal , mai intai la tine.
    Si ma bucur , ma bucur de mai multe ori.
    Ma bucur ca ai nepotei asa frumosi si care stiu sa aleaga drumul care trebuie urmat.
    Ma bucur ca au talent si au gasit intelegerea de care au copiii atata nevoie . In familie si la cei din jurul lor.
    Ma bucur ca in loc sa fie egoisti, ceva normal astazi, stiu sa imparta bucuria si sa sprijine pe cei putin mai defavorizati de soarta.
    Ma bucur ca in adunarea vietii tale , dupa egal suma este cu plus.
    Felicitari si sa traiti fericiti si sanatosi , ca o familie frumoasa.
    P.S. Tu cand incepi cartea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că lista prietenilor tăi începe cu mine!
      Tu ești tonic!Știu că pui lucrurile într-o haină ocrotitoare și că iei partea plină a paharului. De fapt, la ce sunt buni prietenii, fie ei, doar virtuali? O să răspund tot eu- pentru că sunt!
      Pentru că îi simți!
      Cartea?
      Vorbeam ieri, la telefon, cu o fostă colegă de liceu, și-i spuneam că un alt fost coleg zice să facem o carte a clasei. Cu însemnări de toate felurile.
      Eu am zis „da”!
      Ea a răspuns- cine ne-ar citi???

      Ștergere
  7. Cred!
    Am avut cu câţiva ani în urmă, în clasa unde eram dirigintă, alături de alţi 25 de adolescenţi, o elevă autistă.
    Prima oră de dirigenţie a fost despre cât de diferiţi suntem şi despre cum trebuie să ne acceptăm. Nu ştiam mare lucru despre autism, aşa că am citit câte ceva (pe net), apoi "Portretul lui M" de matei Călinescu, carte care m-a impresionat peste măsură (probabil ai citit-o).
    Patru ani de liceu, Ioana a fost egala noastră în clasă: nu am respins-o, eu sau copiii, dar nici nu am putut-o aduce de tot între noi. Sunt multe de povestit. (Poate voi scrie vreodată despre ea.) Cel mai important este că Ioana a scos la suprafaţă din fiecare tot ce a fost mai bun.

    Sunt impresionată de tot ce ai scris: nepoţii, cartea, speranţa, iubirea ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțúmesc frumos, Cami!
      În profesia noastră ne este dat să vedem viața , la tot pasul, prin ochii și prin sufletele copiilor.
      Se întâmplă așa, doar dacă ne alegem și ne facem meseria din și cu dragoste.
      Știi , probabil, ce scene fac unele colege la repartizarea claselor- ” vreau o clasă bună„, zice X, ” nu vreau să am , la clasă copii cu probleme„, zice Y.
      Ani de-a rândul, am condus catedra de Limba română din școala mea, cea mai mare școală din oraș.
      Și chiar Cercul Pedagogic.
      Erau discuții de tot felul. Știi ce deviză am avut și m-am străduit să le fac să înțeleagă și pe mofturoasele mele colege ”- pe diplomă nu scrie că vei lucra cu olimpici. Nici cu copii cărora nu le pasă.
      Vei lucra cu copii.
      Am avut parte de toate situațiile.
      Un an , am lucrat într-o școală specială. Am scris despre asta.
      Câțiva ani buni am avut clase selecționate,unde se studia mai multă limbă engleză.
      Da, am avut mulți olimpici., dar cel mai mare succes al meu se numește DANA. O fată ciudată, rea, nestăpânită.
      Am reușit o adevărată performanță- nu doar că m-a acceptat, am devenit prietene.
      Nu mai știu de ea, s-a căsătorit undeva, către Câmpulung.
      Anul în care am învățat să suport răutățile acelui copil lovit de soartă a fost unul adevărat, special, unic.
      Așa este cum spui- înveți să fii bun , trăind suferința unui copil.

      Ștergere
  8. Răspunsuri
    1. Pentru că viața noastră este un drum denivelat, pe alocuri pietruit,alteori periculos.
      Mergem, ne mai împiedicăm,alunecăm,ne ridicăm, mergem.

      Ștergere
  9. CRED!
    Spun asta pentru ca vad atat cu ochii cat si cu sufletul oameni frumosi ca si Horica,ca si tine ,care ocrotesc cu atata drag OMUL de langa ei.
    Ce scrie un baiat frumos si talentat de 13 ani intr-o carte cu un titlu atat de sugestiv?As citi si eu!
    Cand iti termini cartea si pe aia as citi-o!:)
    Pupici DOAMNA frumoasa cu nepoti nepretuiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gândul tău este un pansament fermecat, Angi!
      Mulțumesc frumos! Horică se va bucura, citind vorbele tale!
      Cărticica lui se vinde pe internet, iar banii se virează în contul asociației care a pornit acțiunea de ajutorare, prin școlarizare, a copiilor autiști.
      Cartea mea? nu va fi nicio carte, eu mă bucur dacă atunci când dezvolt o idee într-o povestioară, tresare fie doar un suflet.
      Mult succes,neobosită dăscăliță!

      Ștergere
  10. Vezi, doua persoane te indeamna sa scrii cartea...uite, eu sunt a treia.Si stii de ce?,pentru ca ai o sensibilitate si o memorie afectiva prea bogata,prea densa si sclipitoare ca sa nu ia calea cuvintelor asternute pe filele magice ale unei carti.Nu conteaza cat de citita este sau nu,Dumnezeu te va citi oricum,Dumnezeu citeste totul,iar El ti-a dat talentul necesar pentru a marturisi pe orice cale despre ce-i al Lui:Inima buna rascolita de temeri,cautari,visari,tristeti,bucurii,freamat si zbor de inalt.
    Nu poti sti cum evolueaza istoria omenirii,ce se cerne,ce ramane...ce va ajuta omenirea intr-un mare impas...o fila de carte prafuita poate sa schimbe vieti,destine.Cuvantul este pastratorul fiintei...ajuta-i pe altii sa-si descopere si sa-si pretuiasaca memoria afectiva.Eu cred ca asta-i marele tau dar!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este atât de frumos ce-mi spui, că parcă nu mă recunosc.
      Promit să mă gândesc la tema deschisă.
      Mulțumesc muuult!

      Ștergere
  11. E o adevarata binecuvantare cand asemenea copii deosebiti vin si ne ofera noua adultilor "atotstiutori" o lectie despre ce inseamna a-ti trai viata autentic. Despre a-ti infrunta temerile si greutatile curajos, privindu-le adanc in ochi, ca sa poti merge mai departe tot pe drumul tau. Oricat de greu ar fi el...
    Am stiut dintotdeauna ca Horica e un copil bun si frumos, Gina, si ma bucur ca mi-ai trimis linkul catre aceasta postare! Iti multumesc!
    Si ca tot vorbim despre copii insemnati, facand referire la Kiti de aceasta data, imi vine in minte filosofia de viata a indienilor nord-americani care considerau ca venirea in familie/comunitate a unui astfel de copil este un dar divin. Si asta pentru ca respectivul copil aduna in jurul sau multa iubire, toleranta, compasiune. Din care atat el, cat si ceilalti, se hranesc si se dezvolta sufleteste si spiritual. Iata, Horica (si nu doar el) vine sa confirme aceasta credinta profunda.
    Ma bucur mult pentru voi! Iar cartea, daca o gasesc in librarie, o voi cumpara.

    Mult noroc le doresc amandurora si de-aici inainte, iar voua tuturor multe bucurii alaturi de ei! O zi frumoasa, cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ruxi,
      Cu mâna pe suflet spun că vorbele tale îmi mângâie gândurile.
      Discuțiile pe care noi două le-am purtat despre nepoții mei mi-au folosit mult , m-au ajutat să privesc lucrurile optimist, să înțeleg cât înseamnă să poți să vezi partea frumoasă în orice situație , care poate părea foarte greu de trecut.
      Cartea pe care mi-ai trimis-o a fost pentru mine un suport, la care tot revin.
      Sigur vei găsi cărticica.
      Mulțumesc mult pentru tot!

      Ștergere
  12. Sunt atat de bucuroasa si de placut surprinsa de ce am citit si de Horica, dar in acelasi timp putin trista ca nu am stiut din timp de lansare pentru a participa. Am fost atat de emotionata cand am citit postul, incat am exclamat tare "nepotul meu de 13 ani a scris o carte" fara a ma gandi o secunda daca e cineva in jur sau nu :) Abia astept sa cumpar cartea si sa o citesc. Desi nu l-am cunoscut pe Horia ca adolescent (incerc sa imi amintesc cand l-am vazut si cred ca era un bebelus) sunt atat de mandra de el si as vrea sa il felicit din toata inimia, pe el si pe cei din jurul lui care l-au sustinut si l-au ajutat sa devina cine este.
    Mult succes lui in tot ceea ce isi propune sa faca, Catincai in drumul ei special si intregii familii ! Va pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu sunt emoționată că tu, cea mai tânără mătușică, ți-ai descoperit nepotul, când a ajuns o mică vedetă. hi! hi!!
      Trebuie să-mi fac ”mea culpa„, că nu te-am invitat, dar și eu am fost anunțată destul de târziu, așa că la evenimentul din Cărturești n-am participat.
      Cărticica se poate procura, sper, pe internet, mai ales că toate veniturile se adună într-un cont special , destinat ocrotirii copiilor autiști.
      Horică este un copil bun, învață bine,face tenis, cântă la chitară și își ocrotește frații mai mici.
      O să se bucure când va citi gândurile tale!
      Te îmbrățișez, cu drag, Claudia!

      Ștergere
  13. Gina, articolul ata l-am scapat, eram pe drum atunci. Acum l-am ascultat pe nepotul tau si imi place ce-am vazut si auzit. Sa-ti traiasca nepotii si sa fie bucurosi de viata si voi de ei.
    Cat despre autism , am avut ocazia sa vad un copil in acesta situatie, era baiatul vecinilor nepoatei mele din California si cand venea la fetele noastre care incercau sa se joace cu el... ma uitam cum se joaca doar cu jucariile de parca nimeni nu era prin jur.Copilul mergea la un centru de recuperare. Azi nu mai stiu nimic, au trecut 8 ani, o fi baiatul adolescent insa nepoata mea s-a mutat in alt cartier, apoi alt oras si nu cred ca mai stie despre el.Dar o s-o intreb curand si sper ca vestile sunt bune. Cred ca nepotica voastra are sanse mari sa depaseasca starea asta fiind inconjurata de atata iubire a fratelui, parintilor , bunicilor si celor care va cunosc pe voi.Doamne ajuta! Te imbratisez, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elise,
      Kiti este înconjurată cu multă iubire și atențíe. Se află în grija unor persoane specializate, chiar din clipa în care i s-a descoperit afecțiunea.
      În felul meu, cred și într-o minune!
      Mulțumesc frumos pentru gândurile tale bune!

      Ștergere
  14. Este extraordinar nepotelul tau, m-a impresionat mult gestul lui pentru surioara!
    Felicitari pentru lansarea de carte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este frumos gândul tău!
      Nepotul meu este, fără să-și dea seama, poate, un tip extraordinar. Nu spun mai multe.
      Mi-am lăsat câteva crâmpeie de gând, în postare, printre rânduri.
      De cele mai multe ori, viața nu este deloc așa cum pare. Dincolo de cuvinte, în fiecare clipă, se întâmplă ceva.
      Să fii iubită!

      Ștergere