luni, 10 septembrie 2012

la Rila



     Autocarul care avea să ne ducă în patria zeilor părăsește  panglica  netedă a  șoselei bulgărești,  abătându-se  într-o zonă umbroasă,  împânzită de brazi semeți, pentru a face primul popas la cea mai  cunoscută mânăstire ortodoxă balcanică, Rila, situată la  1147metri deasupra  nivelului mării, pe valea râului Rilska. 
Deși  are aspectul unei fortărețe, lăcașul se completează armonios cu alte câteva construcții, impresionante prin arhitectura  lor maiestuoasă, în care se împletesc  coloane, arce,  scări de lemn și balcoane sculptate.
O pace adâncă   mângâie blând  turlele, ferestrele,  chiliile, pașii  sutelor de vizitatori  se pierd  în  răcoarea  aleilor pietruite,  brazii  trimit miresme  răcoroase, cerul pare mai aproape,  sufletul se desfată în simfonia amestecului  plăcut de  nuanțe și gânduri.
Nu-mi propun o descriere amănunțită a lăcașului care se întinde pe o suprafață de 8800 de metri, al cărui nume   se asociază cu  cel al întemeietorului, Ioan  Riski, păstor orfan, care la doar 25 de ani a ales reculegerea  într-o grotă de stâncă. 
Se întâmpla  în a doua jumătate a secolului al  IXlea.
Circulă o legendă  potrivit căreia,   tânărul  sihastru, devenit Sfântul Ioan de Rila,  ar fi fost  descoperit de către țarul Ivan, care l-ar fi ajutat financiar, astfel încât  în locul grotei, el ar fi început construcția  așezământului, pentru terminarea căruia, în timp, multe fețe încoronate ar fi făcut donații  generoase. 
Mânăstirea a suferit  multe distrugeri, mai ales  din cauza năvălirilor turcești, dar , de fiecare dată,   ea  a fost reconstruită.

 În 1883,  a izbucnit un incendiu  devastator, în urma căruia a rămas intact doar turnul de apărare, cunoscut sub numele de Turnul lui Hreliov.
 Între anii 1451 și 1460. mănăstirea a fost abandonată,  restaurarea ei  datorându-se eforturilor a trei frați, Ioasaf, David și Teofan, preoți în satul Granica. Din însemnările  unui scriitor balcanic, Vladislav Grămăticul,  ar rezulta că, după ce ctitoria a fost restaurată,   preoții amintiți au adunat în jurul ei   o nouă comunitate de călugări. Prin strădania celor trei frați, au fost aduse în mănăstire   moaștele  Sfântului Ioan de Rila.
Ceea ce conferă  acestui lăcaș  o și mai mare însemnătate este faptul că  aici  a început să imprime  întâia tiparniță din Bulgaria ,  mașina de imprimat, lucrată la Viena,  păstrându-se și astăzi în muzeul așezământului, unde a funcționat și o  școală de muzică bizantină, iar  mai apoi și o școală literară, la care  au participat și călugării Teofan și Paisie de Rila.

 În anul 1976, Mânăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național. Câțiva ani mai târziu, ea  a primit din partea Institutului  și Federației  Pelerinilor și Jurnaliștilor  diploma și Mărul de Aur, cea mai însemnată recunoaștere a unui loc de cultură națională și turism.
Începând cu 1983, aceasta a fost trecuta pe lista Patrimoniului Mondial de Cultură UNESCO.
Las imaginile să vorbească adresându-ți îndemnul să faci un scurt popas în  liniștea  acestor locuri, dacă te afli  în trecere .

8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Aparatul meu foto este pe ducă, așa că am făcut poze cu telefonul.
      Realitatea este fascinantă!

      Ștergere
  2. Exista medicamente pentru calmarea tensiunii sau stresului!
    Exista si medicamente pentru calmarea starii de bine???
    Mi-e teama ca o sa vedem lucruri din ce in ce mai frumoase! Speranta mea e ca daca tu ai supravietuit, avem si noi sanse!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am trăit niște clipe absolut extraordinare! acea armonie în care simți, cumva,contopirea deplină cu liniștea!

      Ștergere
  3. Am admirat-o prin carti. Primisem de la o colega, bulgaroaica, o carte cu cele mai importante monumente din tara ei...Tare mi-a placut.
    Frumos ati povestit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt momente speciale, în existența noastră, când stările trăite se povestesc ele însele.
      Seară bună, Vera!

      Ștergere
  4. Buna seara, doamna Gina!
    Foarte frumoasa e Manastirea Rila, cred ca este un loc cu o mare incarcatura spirituala.
    Tare drag imi este mie, doamna Gina, sa va ascult, povestindu-ne impresiile dumneavoastra, din vacanta!
    Doamne, cat de frumoasa este lumea in care traim. Ma bucur foarte mult ca aveti aceasta posibilitatea de-a o vedea, iar cu ajutorul dumneavoastra, o vad si eu si va multumesc mult pentru aceasta.
    O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Așa este, cum spui, lumea este minunată!
      Sunt locuri și lucruri, pe care le vezi o singură dată în viață- se lipesc de suflet!

      Să fii iubită!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.