Ceva
mai greu decât la plecare, obosit de
câte drumuri a bătut, într-un fascinant circuit prin locuri , pe cât de vechi, pe atât
de tulburătoare, geamantanul meu a decis să ne întoarcem.
Două
săptămâni într-o lume croită din mit și legende, tragică , dar
superbă dansatoare în rochia ei
brodată cu șoapte crețe de valuri, mereu visătoare, pârjolită de soare, risipită printre livezi de măslini și culturi de bumbac.
Loc fără vârstă, drum pe ape și printre stânci,
Grecia își toarce visul ei de penelopă răbdătoare etern îndrăgostită , în zbor de pescăruși,
căutători de scurte popasuri în jurul
vapoarelor sau în liniștea albelor țărmuri.
Munte și
mare, Acropole și Delphi, Olimp și Corinth, Meteora și Plaka, Epidavros și Olympia,Termopile și Salonic, mituri și istorie, lupte și lauri, arșiță și taverne răcoroase, greci bărboși sorbindu-și cafeaua în confortabile scaune de nuiele,
mulțime de tineri extravaganți, vapoare, muzică și dans chemând
depărtările, pisici grase rătăcind pe sub mese, chiparoși, flori albe
și roșii de leandru, polițiști și demonstranți revoltați, lumini și umbre, ospătari glumeți ,
ademenindu-te cu souvlaki și baclavale, mustind în miere, tineri
negri
lăudându-și marfa, drumuri
bune, case cochete, bogați și săraci, miliardari
și cerșetori, străduțe în pantă,
mărfuri pe care , dacă te pricepi, le
poți achiziționa la jumătate de preț, mulțime de bebeluși în cărucioare( atâția gemeni și
tripleți n-am mai văzut nicăieri laolaltă), mixed fish,
sos de usturoi, bere și vin, călugări și pescari, aur și argint
în vitrine și pe tarabe,
hoteluri închise ( nu au
noroc chiar toți proprietarii), turiști curioși,
pălării și eșarfe, foșnet melodios de valuri, ieri și astăzi, sub soarele arzător, așteptând asfințitul.
Se simte criza.. cu toate astea, patria nemuritorilor zei își ține
mereu brațele deschise în toate cele patru zări!
O bat
vânturile, soarele îi frige tâmplele,
se fac demonstrații în stradă, vremea își curge povestea, Grecia se scrie pe sine!
KalispEra, prieteni!
Bine ai revenit după o meritată vacanţă!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos pentru urare, Cami!
ȘtergereFac cinste cu o baclava și o înghețată cu fistic!
Bune, bune, da' ce facem cu silueta :(
ȘtergereContează pe mine, martor îmi este cântarul!
ȘtergereBine aí revenit printre noi, pământenii! Înțeleg că oamenii o duc bine pe acolo. Dar zeii? Și semi-zeii?
RăspundețiȘtergereEu am scris „ați revenit”, dar a ieșit așa, „aí” pentru că am uitat să schimb tastatura pe românește, iar „ț” urmat de „i” se scrie „í” pe englezește. Nu am vrut să fiu nepoliticos. Mii de scuze.
ȘtergereNu trebuie să vă cereți scuze, pentru că înțelesesem.
ȘtergereDe altfel, se observă „accentul „ pe„i„.
Bine v-am regăsit!
RăspundețiȘtergereIertată fie-mi constatarea, dar nu prea am văzut pământeni muncind, drept este însă că livezile de măslini arată ca-n palmă, nu știu cât ajutor dau zeii în treaba asta.
Să nu omit ceva- într-o dimineață , am zărit o spinare aplecată într-o plantație de bumbac.( cineva a spus că ar fi fost un sclav)
Zeus, tot la locul lui!
Ahile nu și-a vindecat călcâiul, Aeneas veghează, Amphion nu mai construiește decât pe bani mulți, iar Elena este de negăsit!
p.s. se stă la coadă doar la intrări în muzee.
Servus!
RăspundețiȘtergereGrecia... sunt "invidiokis"... :)
Bine ai revenit, seara buna sa ai!
hi! hi! Ce mă laud!
ȘtergereSeară frumoasă și ție!
Buna seara, doamna Gina si bine ati revenit!
RăspundețiȘtergereM-am gandit eu ca sunteti plecata undeva in vacanta si ma bucur nespus de mult pentru ca ati petrecut o vacanta frumoasa in Grecia, din descrierea dumneavoastra atat de frumoasa, am dedus acest lucru! Cred ca aveti foarte multe amintiri frumoase de acolo!
O seara minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)
Bine te-am regăsit, draga mea Ștef!
ȘtergereDa, ai dreptate, am multe și frumoase amintiri, le las să se așeze , apoi îmi fac din ele gânduri!
Să ai o seară frumoasă!
Grecia? Sora mea incearca sa ma corupa sa merg acolo! Eu, nimic. Nu am fost niciodata dincolo de granitele tarii si nici nu am vreun gand in acest sens.
RăspundețiȘtergereSunteți un frate neascultător!
ȘtergereDa!
RăspundețiȘtergereSunteți primul frate care,nesilit de nimeni, recunoaște că este neascultător!
ȘtergereGrecia, ce taram plin de poveste, dar si ce chinuit e in ultima perioada. Am avut mereu o sensibilitate aparte pentru Grecia si cultura sa...
RăspundețiȘtergereDe altfel, mi-a fost dor tare sa reveniti. M-am obisnuit sa va citesc, sa va stiu acolo, sa pot veni mereu si sa ma incant, sa ma gandesc, sa rad la spusele dvs...
Vera,
ȘtergereBine și frumos spui- țára asta inspiră mult dor, ceva aparte, un fel de candoare tristă, departe și foarte departe, răsărit și apus, susur și strigăt, toate laolaltă.
Mă bucur să aflu că găsești în gândurile mele acel ceva firesc,natural, pe care vreau să-l transmit .
O zi lină îți doresc!
Gina, ai descris un amalgam de vise pentru cei care nu au trecut pe acolo. Eu te-am cautat in fiecare zi asteptand sa gasesc un semn.
RăspundețiȘtergereFrumoasa vacanta ta. Ai fost cu un grup sau cu familia?Te intreb fiindca dupa ce ma intorc acasa mi-am propus sa caut si eu excursii prin Europa, organizate, cu ghid etc.Poate-mi scrii pe privat cum este mai bine sa procedez. Multumesc pentru descrierea atat de plastica a locurilor, oamenilor si preocuparilor.Cred ca urmeaza postari cu poze ;) :P pe care abia le astept.Te pup.
Elise,
ȘtergereAșa văd eu Grecia- un amestec de senzații, de vise și de trăiri!
Am fost pentru a doua oară în Grecia, în locuri diferite( cu mici excepții). Călătoresc într-un grup organizat.
Detalii îți voi da mâine, pe mail.
Astăzi merg la o petrecere aniversară în familie, o petrecere la care aceleași persoane- vreo 30 la număr , se revăd după n mulți, mulți ani.
Am emoții, anii au fugit printre degete. Cândva,aceleași doamne purtau mini-jupe, astăzi ..urmează să constat.
Să fii iubită!
p.s. tot mâine pun și poze, pentru că nu am avut timp să le descarc, sper să-mi fi ieșit, deși n-am avut cel mai bun aparat foto, așa că m-am folosit de telefon.
Grecia are multe locuri pitoresti. Am vizitat si eu cateva dintre ele.
RăspundețiȘtergereMâine aduc dovezile!
ȘtergereAi plecat in Grecia fara sa ne spui nimic! Te-am vizitat deseori si nu erai acasa, dar ma bucur din toata inima ca esti bine si ca ti-a fost bine acolo! Astept sa povestesti mai multe.....
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc frumos pentru gândurile bune, Marycix!
ȘtergereGata, am început povestea!