Un OM cât două secole

Dacă ar fi  să mă întrebe cineva care-mi sunt  adevăratele  bucurii pe care altcineva, în afara  familiei , mi le-a adus de-a lungul  anilor,  fără  teama de a greși sau a exagera, aș  spune  numele  câtorva   bărbați.

  M-au impresionat  nu doar  prin cultură și prin inteligență.  Prin   prezența  lor în contemporaneitate, ei  mi-au  dăruit , fără  să știe, adevărate   sărbători  de suflet   și de minte!

  Boierul  Neagu  Djuvara, incontestabil, este  unul dintre ei.

 Să-i  admir  distincția domnească și desăvârșita eleganță, să-i   ascult  istorisirile încărcate de  farmec și de  uluitoare precizie, toate  adunate  din  multe  decenii de  viață trăită  în  diverse  colțuri de  lume, rostite  perfect, cu acuratețe  și splendidă măiestrie  scriitoricească-  o  viață însumând o istorie- iată esența a  ceea ce, fără  voia lui, acest  Domn în  Fapte  și  în Cuvânt  a  dăruit.

Sunt convinsă  că  așa, ca mine,  gândesc toți cei care s-au oprit, de multe  ori,  din ale  vieții chemări, ascultându-l.

Drum  bun către  stele, Neagu  Djuvara, Boier Dumneavoastră!

nu scriu versuri..iubesc Poezia

  motto: varsta nu te apara  de dragoste, dar dragostea te apara de varsta.
Coco Chanel

Stiu sa ma bucur, stiu sa zambesc,
 numar in gand  stele, ma mai ratacesc;
 invat mereu alfabetul stiintei de lume,
imi caut de drum, imi caut de nume!

 
dar  de ziua mea, de la o prietena draga!

dar de la   Modart!

Darul Sarei:

cum se inalta piramida pe nisip..

Din cand in cand, lumea oboseste asteptand sa-si duca, monoton, zilele si noptile..

Si firul se rupe..

A fost odata ca niciodata, a fost o printesa, fara rochie alba de mireasa..~ce rau imi pare ca n-am putut sa o salvez pe fetita~, zicea  trimisul  erou al Apusenilor.

 Intr-un corpusor secatuit  de puteri, un vis se zbate captiv.
Si brazii plangeau, franguindu-si trunchiurile, se ascunsera , cuminti, in colibele lor, ursii..

Iar printul, obosit si el, nu i-a  mai putut da nici macar un strop din suflarea lui..

Lacrimi de  gheata pe obraz impietrit..zbor catre stele..

Undeva, in munti, intr-o poiana viscolita, o cruce de lemn.

Salve, onoruri si neantul..

Prea scurt  popas pe pamant..

Lecţia de zbor
de  Nichita Stanescu

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripilie altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

tainice înțelesuri

Neliniștiți în adieri de valuri abia intuite, stele plutitoare sub foșnet de trestii, scântei colorate, nuferii vorbesc în limbajul tăinuit al mlaștinii, dar și în cel al triumfului luminii. 
I-am descoperit într-o zi a primăverii trecute într-o mică localitate de poveste, Cesky Krumlov, în sudul Bohemiei, pe valea Vltavei..
Și m-am gândit la Eminescu. 
Și la povestea nemuritorului său lac
// Lacul codrilor albastru 
Nuferi galbeni îl încarcă, 
Tresărind în cercuri albe
 El cutremură o barcă.
 Si eu trec de-a lung de maluri, 
Parc-ascult şi parc-aştept
 Ea din trestii sã răsară 
Si sã-mi cadă lin pe piept; 
 Sã sărim în luntrea mică, 
Ingânaţi de glas de ape,
 Si sã scap din mână cârma 
Si lopeţile sã-mi scape;
 Sã plutim cuprinşi de farmec 
Sub lumina blândei lune –
 Vântu-n trestii lin foşnească, 
Undoioasa apă sune! 
Dar nu vine... Singuratic 
In zadar suspin şi sufăr
 Lângă lacul cel albastru 
Incărcat cu flori de nufăr.//


îți plac nuferii?

din pământ , din piatră seacă

Câte  nu mi-au trecut și  mie prin minte, câte  n-am povestit, de când am blog.   
M-am străduit să fac fotografii, ba chiar, cu acordul posesorilor,  am împrumutat imagini  și  de prin albume străine.

Toate-s vechi, vorba poetului.
 Există, însă, o imagine solicitată  zilnic. 
De multe ori!
 Iat-o!
Alecsandri zicea că românul s-a născut poet. 
Experiența demonstrează însă  că  proverbul nevoia te învață  are, încă,  mare aplicare.
Printre noi nu mișună doar hoții,  tâlharii , bătăușii, din a căror prezentare repetată până la nebunie, trăiesc televiziunile.
 Există și oameni la locul lor, care  încearcă să  depășească  sărăcia  prin muncă . 
Muncă adevărată. Și de ce nu, și cu  bătaie de cap.
I-am văzut prin diverse locuri. .
 Eu cred, chiar cred în  vocația  preotului din nuvela lui Slavici Popa Tanda.

 Cred în forța omului de a se aduna cu cele bune și în perseverență!
 Tare mi-aș dori , ca  într-o bună zi, trecând printr-un sat, să văd într-o curte mașinăria  din imaginea care pe mine m-a distrat!
ce crezi, ar fi posibil?
Și pentru că este sâmbătă, un strop de Arghezi!

Sapă, frate, sapă, sapă, până când vei da de apă. Ctitor fii fântânilor, ce gura, inima ne-adapă. Prinde tu-n adânc izvoare - de subt strat stihie blândă. Să se-aleagă din argilă ochiuri lucii, de izbândă. Călători cu turme vie să se-aplece, să se mire de atâta adâncime şi de basmele din fire. Să se curme-n piept cuvântul, când s-arată că pământul stele şi-năuntru are - nu numai deasupra-n zare. Osteneşte-te-n amiază să aduni răsplată dreaptă. O privelişte de noapte negrăită te aşteaptă. Zodii sunt şi jos subt ţară, fă-le numai să răsară. Sapă numai, sapă, sapă, până dai de stele-n apă..

savantul generalizează,

artistul individualizează. Jules Renard
Ți-i  amintești?
Ne-au legănat copilăria,  adolescența, viața. 
Au  primit ceva din pâlpâirea aștrilor.
Doar câțiva dintr-o constelație vie, a nemuritorilor.
 Nici stelele nu sunt ocolite de aripa timpului.

Care a fost(este) idolul tău?

Un dar de la Haribm.

în zbor barba nu crește

Știu că nu știu nimic,și  nici acest lucru nu-l știu. 
Platon, Apărarea lui Socrate
 

La cei 13 ani  ai săi, cel mai mare dintre lei, are o experiență de viață cu mult, mult mai bogată decât a copiilor de vârsta lui. Chiar dacă niciodată  nu vorbește despre asta. 
Are experiență, nu doar pentru că   a văzut multe locuri și a cunoscut mulți oameni. Sau pentru că,  locuind cu familia  în  câteva țări, a schimbat multe  case  și a avut mai mulți colegi și prieteni. De unii  dintre ei, deși abia și-i mai amintește , îi este dor. Îi revede în pozele de la grădiniță sau din clasa I.
Horică  este fratele cel mare. Urmează  surioara lui, Kiti, care,  chiar dacă ieri i-a rupt , în joacă, ochelarii pentru care părinții au dat o  groază de bani, este o ființă  pe care el o iubește și o înconjoară cu toată dragostea lui de frate mai mare.
Primul meu nepot, Horică,  a învățat, într-un fel propriu,  prin rezistență la rezistență, că,  de  multe ori,  ceea ce este  real, dar altfel  decât ți-ai dori  poate transforma  suferința în  ceva constructiv. 

Pentru că el  iubește  toate ființele.
 Pentru că toate au trăiri.//
Kiti este o altfel de surioară. Frumoasă, înaltă,   îl și depășește cu câțiva centimetri,  ea  are, adesea, reacții pe care Horică  nu le poate anticipa. De când era mică de tot, Kiti a fost diagnosticată  cu autism.  
N-a fost , nu este și nu va fi ușor  pentru  Horică și pentru familia noastră.//
S-a gândit el, s-a tot  gândit , cu mintea  lui de copil, cum ar putea să sensibilizeze lumea preocupată tot mai mult doar de propriile-i probleme și de extinderea libertății personale și foarte puțin sau chiar deloc pentru omul de alături. A ales drumul cel mai  curat-  comunicarea de la suflet, la suflet- metafora! cuibărită în  vorbe simple, calde, cum doar frațíi  pentru  frațí găsesc în sufletele lor!
Horică i-a dedicat surioarei lui o carte.
 O carte, în care a povestit, cu un fel de umor sfătos,  de om  trecut prin multe, cum este să ai o altfel de surioară. O surioară diferită de celelalte fetițe.
Așa a devenit el primul  scriitor din familie.
 Scriitor și chitarist. I-a adunat în jurul lui pe toți cei  care simt că pot să vadă nu doar cu ochii. Să vadă cu tot sufletul.
Să vadă dincolo de  problemele personale.
A  găsit, împreună cu părinții  lui și cu prietenii acestora, niște oameni absolut minunați, o editură   interesată-Frontiera-, dispusă și interesată  să-i adune gândurile, trăirile, sentimentele, neliniștile, incertitudinile, experiența,  într-o cărticică. Așa a apărut În zbor  barba nu crește. Vezi ce frumos sună?Fă-ți timp și citește cărticica asta  însuflețită. Sigur  vei deveni  mai bun,  văzând  lumea prin ochii larg deschiși ai unui copil de 13 ani!N-am  reușit să ajung  joi seară, 21 septembrie,  la Cărturești, când   nepotul meu Horică și-a lansat  cartea. Sâmbătă după- amiază,  la Vitantis Shopping Center, unde s-a dat startul  acțiunii Ajută un copil cu autism să meargă la școală, cu un ochi am  râs, cu unul am plâns, alături de  Horică și de Kiti, înconjurați cu   dragoste de  familie, de  mulți prieteni, dar și de  tot atâția necunoscuți, adunați laolaltă,   în încercarea de a atrage atenția tuturor asupra  unei probleme foarte serioase,  cu care se confruntă mulți copii și familiile lor. 
 Autismul.
Bucureșteni  de vârste și preocupări diferite, mulți  voluntari, studenți, oameni de televiziune de la Kanal D  s-au implicat într-un program   bogat, frumos, serios.
 Horică a  vorbit despre experiența lui,  a dat autografe , a răspuns cu sinceritate  întrebărilor puse de către  cumpărătorii cărticelei sale și vreme  de vreo șapte/opt minute a  cântat  la chitară.
 A pus în solfegii , ca și în cărticică, toată dragostea lui de frate, de copil, de  om.
Kiti a fost eroina  tuturor preocupărilor  celor care o iubesc și care cred că împreună  vom  face ca  aparenta  interdicție  la   trăirea vieții reale  să nu fie  definitivă. 
Că flacăra  vieții ca viață se va aprinde.
Trebuie să existe  șanse! 
Trebuie să  se ivească din  noapte o dimineață  când Horia și Felix  îi vor duce  în dar Catincăi  întâia rază  de soare!
Și mai credem că va fi o seară  miraculoasă de iunie, când ea însăși  va aduna în mănunchi  de vise clipocit scânteietor  de stele! 
crezi și tu cu noi?

idealurile

se aseamănă cu stelele: nu poți ajunge la ele, în schimb, te poți orienta. Constantin Tănase

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca proştii

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Şi cu asta ce-am făcut?

  Am dorit, cu mic, cu mare,

Şi-am luptat, cum am stiut,

S-avem nouă guvernare,

Si cu asta ce-am făcut?

  Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în săracie,

Si cu asta ce-am făcut?

  Ia coruptia amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Si cu asta ce-am făcut?

  Pentru-a câstiga o pâine,

Mulţi o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin ţări străine,

Si cu asta ce-am făcut?

  Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Si cu asta ce-am făcut?

  Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Ţara-i plină de vedete,

Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!

E sloganul cunoscut;

Iarăsi am votat ca prostii,

Si cu asta ce-am făcut?//Constantin Tănase,

Constantin Tănase, artist roman,  5 iulie 1880/ 29 august1945.

 

per aspera ad astra!

  În primii ani de liceu,  doi profesori  ne cereau, oră de oră, nu doar să memorăm aforisme și fragmente  din opere celebre ale  literaturii universale, ci, mai ales, să le comentăm.  
Nu mi s-a părut deloc dificil, începusem exercițiul din gimnaziu..

  A ști  cât mai multe fragmente din lungile texte din manualul de limba latină  și  la fel de multe maxime  presupunea multă muncă, dar și pasiune. 
 Competiție nedeclarată între colegi!

La economie , lucrurile se complicau, oarecum- citatele erau  interesante, dar aduceau cu ele acea teamă, pe care ți-o inspiră un profesor veșnic nemulțumit.

 Astăzi, am încercat un exercițiu de memorie- am vrut să văd cât mai rețin dintr-un text semnat de A.D. Xenopol, despre agricultură. N-a mers chiar cum aș fi vrut, s-a păstrat, totuși,  într-un colț al minții,   ideea teoriei dependenței țărilor agrare față de cele foarte  dezvoltate industrial, prin comerțul  exterior,   și  a  existenței  unor pericole , față de care o țară ca a noastră nu putea să se ferească ,   dacă ar fi  continuat să exporte  produse agricole, care , sub un volum foarte mare- fânul, de exemplu- au o valoare financiară  redusă.
  Parcă nu s-ar fi schimbat prea mult lucrurile..//
Unele maxime  adună în  puține cuvinte experiențe de veacuri, exprimă puncte de vedere,  în forme concise, comunicând fulgurant un adevăr, concentrează spiritul moralist al autorului cu o vizibilă  și pregnantă lapidaritate:
Prietenia- un suflet în două trupuri-Aristotel.
Nu-ți petrece timpul  cu cine nu este dispus  să și-l petreacă cu tine- Garcia Marques.

Bogăția o apreciezi  după ce ai primit-o, prietenia, abia după ce o pierzi..

Într-o zi, prietenia s-a întâlnit cu dragostea.-

-Dacă exist eu, tu ce rol mai ai?este întrebată prietenia.

-Eu aduc  un zâmbet, acolo unde tu lași o lacrimă, i s-a răspuns dragostei. 

Ziua cea mai irosită este aceea în care n-am râs-
Chamfort, Maxime și aforisme celebre.

Non est ad astra mollis e terris via.

Primum vivere, deinde philosophari.

Este necesar  să memorăm  citate, maxime, aforisme?

cu tâmpla de stele

Păsări cu aripi crescute din suflet- vorba poetului- înaintăm , împreună și separat, călători  mereu grăbiți, să nu pierdem rândul în urcușul nescrisului drum.
Purtăm în gând fraze perfecte-  dar pentru iubiri și credințe- le uităm, o luăm mereu de la capăt, savurăm bucurii simple, mușcăm din momeala nevăzutelor undițe ieșite din valuri, uneori visători, alteori încruntați.
Zilele curg, nopțile își deșiră răbojul de vise..
Lumina se așază răbdătoare între ieri și mâine, în uriașul spectacol al lumii.
Doar poezia adevărată alungă povara dorințelor imposibile.

Nichita Stănescu - Cântec

E o întâmplare a ființei mele:
și-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâșnesti într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, și mult mai curând.

Ce bine ca ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se , amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.//

p.s.citești/scrii poezie? de ce?