luni, 17 septembrie 2012

nu s-a inventat facultatea



 care să pregătească părinți, dragă doamnă profesoară..
Așa mi-a spus, cândva, la o ședință,  în care el era  părintele  copilului   creator al celor mai multe  boroboațe.
Multe cursuri de psihologie și de pedagogie voi fi citit  la viața mea,  sute de întâmplări  îmi vor fi dat bătaie de cap, ca dirigintă, multe nopți albe voi fi avut ca mamă și, de  la o vreme chiar, ca bunică..Vorbele lui îmi vin în minte de câte ori se iscă vreo situație dificilă. El,   negriciosul din ultima bancă, nu avea mai mult de patru clase.//
Fac parte din generația de copii, care și-au ascultat, necondiționat, părinții. M-am născut cu iubire și respect pentru ei. 
Să ieși din cuvântul părinților, să le întorci vorba era ceva de neconceput. A fost bine, ar fi fost  posibil și altfel, câteodată  cred că  știu,  alteori, mă încâlcesc de tot, căutând răspunsuri.
Pe atunci, în multe case,  locuiau trei generații. 
Nu știu dacă era greu, dacă putea fi , la fel de convenabil pentru toți, observam doar că, după o vreme,  asta s-a întâmplat și  la noi,  generația de mijloc, a părinților mei,  și-a construit altă casă.
 Eu , tot la bunici, găseam  că-mi este cel mai bine.
Anii au trecut,  bunicii, apoi și părinții s-au dus într-o altă lume.
Generația mea are, deja, nepoți.
Granițele între  părinți și copii s-au cam risipit.
 Ca să fii părinte cool, trebuie să-ți fi însușit o  anume tehnică a comunicării.
Ca să fii părinte bun, trebuie  să treci prin niște furci caudine, să știi să-i faci pe copiii tăi să te iubească.
 Sau doar să te respecte. 
Sau doar să-și amintească de tine.
 Ca să fii părinte, trebuie să înveți tot timpul, să găsești calea cea mai potrivită, de a rămâne  prietenul copilului tău.
Fermitatea?   Vorbă depășită.
Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea  care este copilul preferat? sufletul tău, încercat prin atâtea, n-ar zăbovi în căutarea răspunsului. 
Ar scrie pe răbojul lui un poem- copilul preferat? 
Cel căruia , toată viața, indiferent cât de bine sau de rău o duce, indiferent cât de sus  a ajuns  sau cât de jos îl împinge viața, este cel pe care îl primești  cu brațele deschise, indiferent de  oră și de anotimp, nu contează  dacă te doare ceva, dacă somnul a uitat să vină, dacă ți-ai luat sau nu medicamentul.
Să-i auzi glasul este leacul potrivit la toate .//
Aseară, pe un post tv, am  văzut o familie, nici nu știu cum s-o numesc, să-i zic unică, 12 copii, între 6 și 19 ani.
Poate că i-ai văzut și tu,  te poți informa oricum. 
Sunt foarte frumoși, descurcăreți, poate chiar inventivi, talentați, cum or fi crescut 14 suflete într-un apartament închiriat,  două camere, un singur grup sanitar, pâinea costă 30 de euro lunar, zicea tatăl, altfel , un tip  pus pe șotii,  cu articulări sigure,  ocolitoare, când venea vorba despre chestiuni punctuale  ce meseria aveți? lucrați?//
 Am avut, în cariera mea de dirigintă, o elevă  dintr-o asemenea familie,  7 frați, 4 fete și 3 băieți. Am fost invitată la ziua Rahelei. Ce să zic?  Neașteptată experiență!
Comunitatea  lor religioasă  i-a ajutat să-și construiască o casă potrivită, la 12 km de oraș.//
 Cartea zice  să nu judeci, nici nu încerc, totuși, când aduci pe lume un copil, știi dinainte că,   de undeva,  sigur o să apară  expertul în arte marțiale, Jean Claude Van Damn, pregătit să-l angajeze  pentru filmul  lui,   cu asasini plătiți?
Tu ce spui?
p.s. te superi, dacă te rog să asculți un cântec, al cărui text înlocuiește cel mai  modern  tratat de pedagogie??



 

6 comentarii:

  1. Sincer? Cred ca nici animalele nu au facultate de crescut pui. Totusi, ii fac. Poate ca avem o problema cu societatea. Poate ca e gresit construita. Stiu si eu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc- mi-ați dat temă de lucru -
      Încerc un răspuns -omul este, totuși , un animal,( superior) care nu se mulțumește cu împlinirea dorințelor animale.
      Gândește, plânge, râde, se bucură..
      Poate că de aici încep problemele.
      Animalele acționează instinctiv.

      Ștergere
  2. nimic; nu spun nimic; nu exista solutii, doar pareri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Orice cantec despre mama ma emotioneaza pana la lacrimi...m-am intristat ascultandu-l.Pentru ca este atat adevar in cuvintele lui,si atatea regrete dau navala,m-am dus cu gandul la bunica ce m-a crescut,Doamne cat mai suferea cand plecau de langa ea copiii,nepotii.
    In rest ce sa-ti spun,bunul simt e lucru mare astazi.Vremurile sunt tulburi,oamenii au devenit insensibili si foarte atasati de bunuri materiale,societate se misca intr-un ritm prea trepidant,mult stress,pe de alta parte am pierdut legatura cu natura si riscam sa devenim roboti.Stii,daca te gandesti mai bine iti dai seama ca nimic nu e de neinteles,toate se explica asa cum sunt,important este ce e de facut ca sa fie mai bine.Oare exista solutii,sau suntem deja pierduti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că șanse să devenim mai buni ar fi- uite, chiar de la nepotul meu, Horică, învăț- nu/ți alegi mai nimic pe lumea asta, toate vin .
      Chestia este cum faci față, cum te adaptezi, cum reușești să culegi frumosul. Că asta vrem, nu? să trăim frumos.
      Sigur că se poate și cu puțin, dar rămâne mereu un „dar„. Sunt multe lucruri, pe care aș vrea să le spun..
      Ador toamna! Mă face fericită, fie chiar așa, pe bucățele!

      Seară frumoasă, cu scânteieri roșcate!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.