duminică, 16 martie 2014

avem timp?

din “Primejdia marturisirii”
Nicolae Steinhardt
DESPRE BUNĂTATEA SUFLETEASCĂ

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.
Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.
Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.
Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază şi justificând amarnica afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi, iată iadul! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieţii obşteşti.
Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînţeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.
Ştim că de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, si de am fi tobă de carte si de erudiţie, si de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.
Că ne-o placea sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.
Să nu săvârşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii făcători de cărţi şi drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informaţii.

8 comentarii:

  1. ~~Fii bun, dar fereste-te sa nu creada lumea ca poti fi numai bun.~~
    Nicolae Iorga

    RăspundețiȘtergere
  2. In fiecare suflet exista posibilitatea infloririi unei virtuti. Bunatatea plina de iubire e cel mai bun remediu sufletesc si e la indemana oricui.
    E imperios necesar ca sa incercam sa facem un exercitiu de bunatate, de dragul sufletului nostru, macar.
    Sa fim buni cu noi insine si sa facem loc - bunatatii in suflet!
    E sansa, fiecaruia!
    E sansa noastra!

    RăspundețiȘtergere
  3. La tot pasul auzi~fiti bun, va rog~! , `Sunteti bun sa-mi spuneti/aratati/faceti loc..sau ~fii mai bun/a; nu esti bun/a cu mine sau cu altcineva..
    Ce vreau sa spun este ca toti, indiferent cine suntem, ce rang/varsta/ocupatie avem, pretindem bunatate.
    Pentru ca avem nevoie de ea.
    Nimeni nu cere rautate.
    Toti ne plangem, insa , de rautate.
    Cum suntem, de fapt?

    RăspundețiȘtergere
  4. ce parere ai ?

    http://ro.celebrity.yahoo.com/exclusiv-libertatea-descoperit-cel-mai-cutremur%C4%83tor-secret-din-214500334.html

    modart

    RăspundețiȘtergere
  5. ce parere am?

    Este ca si cum m-ar intepa .
    Presa este innebunita dupa scandaluri.
    Nu se pot odihni oamenii nici acolo, in neant..atatea scorminri in trecutul lor, atata risipa de rau..
    Ma intreb: la ce bun? ( ca tot vorbim despre facerea de bine)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine,reformulez: Cum se impaca agoniseala de bani,bunuri cu sufletul de artist,cu bunatatea?
      M-a frapat averea,sa pic pe spate(reciteste)...altminter,ma uluieste geniul sau poetic.
      Iti aduci aminte de Enid Blyton?
      Deci cum este cu bunatatea asta?

      Ștergere
  6. Nu stiu cati artisti celebri au fost BUNI, ca oameni.
    Ma sperie AGONISEALA.
    Nu-i inteleg, de fel, pe cei care stivuiesc AVERI.

    uff! tocmai voiam sa uit- am fost la un eveniment- cineva a spus asa, fara nicio legaatura cu partea frumoasa a lucrurilor, ca are 5(CINCI) case si o pensie de aproape 3 ori mare decat a unui profesor, cu studii si acee in regula..ri bine, nu s-a sfiit( respectiva persoana- de gen feminin-) sa ~subtilizeze cate 10 lei -de caciula- cand s-a ajuns la ~imparteala~.
    Sa mai adaug de unde venea? din ce motiv fusese acolo?

    Traim intr-o lume pe care eu, zau, n-o inteleg.
    Nici nu prea ma mai straduiesc sa fac treaba asta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Incerc.( totdeauna)

    Cata vreme cred in mine, nu stiu daca trebuie sa cer aprobarea altora.
    Asta nu inseamna ca uit sau pierd masura, ori ca nu tin seama de opiniile unora. ( prieteni sau ..dusmani)

    RăspundețiȘtergere